In urma cu multi ani, in timpul unei discutii prelungite in noapte cu un amic din provincie, inima mi s-a muiat si am acceptat sa-i sar in ajutor unui tanar aflat la mare necaz.
Omul imi era aproape necunoscut, dar avea nevoie de gazduire pentru a putea fi prezent, a doua zi dimineata la prima ora, la un consult medical. Asa cum imi fusese prezentata dupa miezul noptii, drama era zguduitoare. Baiatul se angajase intr-o mina din bazinul Vaii Jiului ca sa nu moara de foame si suferise un cumplit accident de munca. Intelesesem ca, daca nu este consultat si ingrijit la timp, bietul accidentat risca sa-si piarda o mana. "Poti sa-l tii la tine o noapte-doua, pana se interneaza?" Puteam oare sa nu pot?
Cand m-am trezit cu impricinatul la usa era dimineata. Negurile noptii se imprastiasera, ca si efectele celor cateva paharele date pe gat in toiul conversatiei. In prag se afla un zdrahon cu obrazul marcat de o durere fara margini, dar nerabdator sa-mi relateze in amanunt ce i se intamplase. Se dusese in mina nu de foame, ci in cautare de subiecte. Visa sa faca proza si trasese sperante ca va reveni de acolo cu tolba plina. In plus, stia ca acolo se castiga bine si proiecta sa-si constituie o formatie muzicala cu care sa castige si mai multi. Nici vorba de pericol sa-si piarda bratul. Se zdrelise la un deget. "Si cum vrei sa mai cant eu la chitara?", m-a intrebat cu un tipat patetic.
Sincer sa fiu, eu nu voiam in nici un fel, dar apucasem sa-i promit ajutor si trebuia sa ma tin de cuvant. L-am condus ca pe un orb la clinica de chirurgie estetica aflata destul de aproape de casa si l-am lasat acolo.
S-a intors dupa cateva ceasuri scarbit de cinismul doctorilor. N-au vrut sa-l interneze. Se aflau acolo oameni arsi, ologi in carje, mutilati de tot felul. A tot asteptat pana si-a pierdut rabdarea si l-a intrebat pe un medic: "Si eu ce fac cu degetul meu?". "Ti-l bagi in fund", i-a replicat nervos chirurgul.
Ca sa scurtez, cele "una-doua nopti" s-au transformat in vreo trei saptamani de casa si masa, plus interminabile povestiri despre curajul sau desfasurat prin abataje, betiile cu ortacii, aventurile cu nevestele colegilor de sut. Ca sa se duca la schimbarea pansamentului de la degetul sau bolnav, avea nevoie de cate un pachet de Kent macar la doua zile (tigarile Kent si cafeaua naturala constituiau plata curenta a oricarui gen de serviciu), de care tot eu trebuia sa-i fac rost. In sfarsit, cosmarul a trecut, pacientul si-a salvat unghia, chitara avea din nou solist, iar eu eram singur in casa.
Dupa vreo cateva luni, tot intr-o dimineata, cand mi-era lumea mai draga, mi-a batut din nou la usa. "Ca sa vezi ca nu te-am uitat, mi-a zis. Si am si o surpriza pentru tine. Fa si tu o cafea, ca ma intorc in jumatate de ora cu viitoarea sotie!" Si-a plecat. Am sarit ca ars din papuci, am ferecat usa si am plecat pentru cateva zile de acasa. Am aflat, intre timp, ca nunta s-a tinut si fara mine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
