Dacă în cazul unor autori precum Stoian G. Bogdan sau Dan Sociuvirajul spre proză era oarecum previzibil (însăşi formula poeticătranzitivă îl anunţa într-un fel), pe Dan Coman aproape nimic nu-lrecomanda ca pe un potenţial romancier. Expresionismul crud,sentenţios, doldora de imagini concentrate era apanajul unui poetpursânge, neconcesiv cu "prejudecăţile realului". Ce-i drept,Irezistibil nu e propriu-zis o construcţie realistă decât înpunctul de plecare. Accentele marcat autobiografice cu caredebutează fiecare dintre cele cinci povestiri sunt doar trambulinepentru un imaginar expresionist, nu cu mult diferit decât cel dinAnul cârtiţei galbene sau din Ghinga. Dan Coman nu sedezminte, aşadar: chiar când părăseşte poezia, el nu face decât s-oregăsească la capătul detaliilor proza(st)ice.
Pentru autorul Cărţii tuturor intenţiilor, poeziareprezenta forma privilegiată de comuniune peste spaţii şi timp,dar şi mod de estetizare a existenţei. În schimb, în cartea lui DanComan, poezia nu e decât egoism, dorinţă de individualizare şi deafirmare, dialog inutil cu sine, concurenţă sau impuls spreautodistrugere. În "Apropierea" literatura absorbea, precum osugativă, răul din caractere, făcând din fiecare personaj un micmisionar al "revelărilor" ei în cotidian. Coincidenţele fericitedin viaţă erau, toate, apanajul literaturii. Un mesaj radicaldiferit de cel al cărţii lui Dan Coman, pentru care poezia nu edecât numitorul comun al perversiunilor de toate genurile şicalibrele. Cele cinci schiţe sunt, fiecare, câte o pildă neortodoxădespre farsele pe care literatura le întinde la tot pasulexistenţei. Ziceam "neortodoxă", pentru că, departe de a îmbrăca unaer didactic-moralizator, sketch-urile lui Dan Coman refac ceva dinatmosfera comic-book-urilor horror (populare începând cu anii ʼ50)de tipul "Tales from the Crypt". La fel ca acolo, umorul, grotesculşi fantasticul senzaţionalist conlucrează pentru a "trăda"denaturarea caracterelor. Cu specificul că în acest caz principalulfactor dezumanizant e poezia însăşi.
Mai simplu spus, cartea lui Dan Coman ilustrează o critică demoravuri la adresa celor aflaţi într-un fel sau altul în atingerecu poezia, substanţă grav dăunătoare personalităţii. Şi asta nudoar pentru că stârneşte invidii, competiţii nemiloase sauvoluptăţi infracţionale - într-una dintre poveşti, D Great Comanfură poeziile mastrului ajuns cerşetor -, ci mai ales pentru căalterează fibra intimă a dorinţei: odată instituţionalizat (să nuuităm că angoasele încep cu debutul în volum), impulsul creatordeviază de la cursul lor firesc toate celelalte porniri, oricât deomeneşti. "Gândul că sunt poate cel mai important poet dinliteratura română contemporană e una dintre cele mai eroticesubstanţe pe care le secretă mintea mea", mărturiseşte D GreatComan la un moment dat.
Orgoliul şi narcisismul scriitoricesc e redat, de altfel, în tuşegroase pe fiecare pagină a volumului. Odată ajuns scriitor, tânăruldin proza lui Dan Coman îşi pierde accesul direct la propriileinstincte şi sentimente. Ceea ce naşte o serie de monstruozităţicomportamentale: pasiunea pentru femei în vârstă n-ar fi o problemădacă în logica amoroasă n-ar intra, pe post de fetiş, şi cărţile depoezie. Prima piesă din volum - intitulată chiar "Debut" - e osuprapunere perversă, bine manipulată de prozator printr-o serie deimagini oximoronice, a trei evenimente din viaţa tânărului: relaţiailicită cu nevasta unchiului, apariţia primului volum şi moarteabunicii. Astfel încât prelucrarea psihologică a evenimentelor nupoate fi decât o aspiraţie morbidă, reprezentativă pentru şarjaabsurdă în care Dan Coman îşi îmbracă proza. Tânărul îndureratvisează în plină înmormântare la nurii mătuşii cam trecute("plângeam şi mă durea tot ce se întâmpla, dar asta nu mă opreasă-i privesc liniile coapselor prin fusta neagră"), excitată larândul ei de postura virilă a fragedului debutant: "of, şi calulăsta pe care mi-am imaginat de atâtea ori că stă Ioana şirăsfoieşte cartea mea, dumnezeule, ce putea fi mai plăcut?". Şi,cum zice tot englezul înţelept, "be careful what you wish (for itmight come true)", în secvenţa următoare personajul central devineun poet atât de important, încât e torturat fizic şi moral încadrul unei "Întâlniri cu cititorii" dintr-o comună. De un umor cuadevărat irezistibil sunt paginile în care elevii recită, înmanieră coşbuciană, poemele abscons-funebre din Ghinga, darşi pasajele despre hărţuirea sexuală a poetului-invitat de cătrenevasta directorului de liceu. Semn că poezia are efectedevastatoare nu doar asupra scriitorului însuşi, ci şi asuprapublicului. Ca orice viziune profund distopică, reflecţia implicităa prozatorului cu privire la mizele poeziei în societate îşitrădează miezul utopic: căci nu poate fi decât un basm frumos, înciuda tuturor "atrocităţilor" din Irezistibil, ideea călirismul de orice tip mai are efecte atât de devastatoare asupracotidianului...
Deşi par că schimbă oarecum registrul, ultimele două piese dinvolum problematizează la rândul lor alienarea dintre intimitateapoetică şi masca scriitorului în societate. "Studio 45" anunţa oreflecţie incitantă despre limitele limbajului şi aleintrospecţiei, însă eşuează, din păcate, tot într-o povestemoralizatoare despre pierderea autenticităţii pe calea succesului.La fel, imaginile extrem de frumoase din "Gât de lup", care trimitla poemele cele mai bune ale lui Dan Coman, sunt puse în slujbaideii de depersonalizare (descărnare) în raport cu etichetasocială. Urmărirea cu sadism a propriei jupuiri ("Apoi am văzutpielea alunecându-mi lent înspre glezne. Se strânsese acolo ca osalopetă. Mi-am amintit cum ea îşi lasă uneori cămaşa de noapte,aia lungă şi transparentă, să-i alunece la picioare. Era exactaceeaşi imagine, doar că acum era pielea mea, căzută cu tot cu păracolo, învârtindu-mi-se în jurul gleznelor.") ar fi fost demnă de ocauză mai nobilă decât ilustrarea angoasei legate de propriacelebritate, dezvăluită ca poantă de final: "Mi-am deschis gura şi,ţinând-o aşa, larg deschisă, am început/ D Great Coman/ D GreatComan".
Astfel încât limitele ultimului volum al lui Dan Coman sunttrasate foarte clar de înseşi limitele mizelor sale. N-aş scoate dela naftalină toate clişeele despre prevalenţa unor teme asupraaltora (întreaga literatură a secolului trecut n-a făcut decât sălupte eroic pentru democratizarea subiectelor), însă risc să spuncă mare proză din anxietatea poetului faţă cu poza sa de VIP parcănu prea are de unde să iasă. Umorul de bună calitate, talentulburlesc, gustul pentru paradoxul morbid, împreună cu ştiinţaconstrucţiei în relief, toate puse în slujba unor subiecte maiconsistente, ar putea face însă din Dan Coman un prozatorremarcabil pe viitor.
Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şiistoric literar, redactor al revistelor Cultura şiVatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai dinCluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. Apublicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în:Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural,Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumelecolective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004;Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; SandaCordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de laSibiu, 2009.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
