Tales from the Crypt/ de Alex Goldiş

Dacă în cazul unor autori precum Stoian G. Bogdan sau Dan Sociu virajul spre proză era oarecum previzibil (însăşi formula poetică tranzitivă îl anunţa într-un fel), pe Dan Coman aproape nimic nu-l recomanda ca pe un potenţial romancier. Expresionismul crud, sentenţios, doldora de imagini concentrate era apanajul unui poet pursânge, neconcesiv cu "prejudecăţile realului". Ce-i drept, Irezistibil nu e propriu-zis o construcţie realistă decât în punctul de plecare. Accentele marcat autobiografice cu care debutează fiecare dintre cele cinci povestiri sunt doar trambuline pentru un imaginar expresionist, nu cu mult diferit decât cel din Anul cârtiţei galbene sau din Ghinga. Dan Coman nu se dezminte, aşadar: chiar când părăseşte poezia, el nu face decât s-o regăsească la capătul detaliilor proza(st)ice.

Pentru autorul Cărţii tuturor intenţiilor, poezia reprezenta forma privilegiată de comuniune peste spaţii şi timp, dar şi mod de estetizare a existenţei. În schimb, în cartea lui Dan Coman, poezia nu e decât egoism, dorinţă de individualizare şi de afirmare, dialog inutil cu sine, concurenţă sau impuls spre autodistrugere. În "Apropierea" literatura absorbea, precum o sugativă, răul din caractere, făcând din fiecare personaj un mic misionar al "revelărilor" ei în cotidian. Coincidenţele fericite din viaţă erau, toate, apanajul literaturii. Un mesaj radical diferit de cel al cărţii lui Dan Coman, pentru care poezia nu e decât numitorul comun al perversiunilor de toate genurile şi calibrele. Cele cinci schiţe sunt, fiecare, câte o pildă neortodoxă despre farsele pe care literatura le întinde la tot pasul existenţei. Ziceam "neortodoxă", pentru că, departe de a îmbrăca un aer didactic-moralizator, sketch-urile lui Dan Coman refac ceva din atmosfera comic-book-urilor horror (populare începând cu anii ʼ50) de tipul "Tales from the Crypt". La fel ca acolo, umorul, grotescul şi fantasticul senzaţionalist conlucrează pentru a "trăda" denaturarea caracterelor. Cu specificul că în acest caz principalul factor dezumanizant e poezia însăşi.

Mai simplu spus, cartea lui Dan Coman ilustrează o critică de moravuri la adresa celor aflaţi într-un fel sau altul în atingere cu poezia, substanţă grav dăunătoare personalităţii. Şi asta nu doar pentru că stârneşte invidii, competiţii nemiloase sau voluptăţi infracţionale - într-una dintre poveşti, D Great Coman fură poeziile mastrului ajuns cerşetor -, ci mai ales pentru că alterează fibra intimă a dorinţei: odată instituţionalizat (să nu uităm că angoasele încep cu debutul în volum), impulsul creator deviază de la cursul lor firesc toate celelalte porniri, oricât de omeneşti. "Gândul că sunt poate cel mai important poet din literatura română contemporană e una dintre cele mai erotice substanţe pe care le secretă mintea mea", mărturiseşte D Great Coman la un moment dat.
Orgoliul şi narcisismul scriitoricesc e redat, de altfel, în tuşe groase pe fiecare pagină a volumului. Odată ajuns scriitor, tânărul din proza lui Dan Coman îşi pierde accesul direct la propriile instincte şi sentimente. Ceea ce naşte o serie de monstruozităţi comportamentale: pasiunea pentru femei în vârstă n-ar fi o problemă dacă în logica amoroasă n-ar intra, pe post de fetiş, şi cărţile de poezie. Prima piesă din volum - intitulată chiar "Debut" - e o suprapunere perversă, bine manipulată de prozator printr-o serie de imagini oximoronice, a trei evenimente din viaţa tânărului: relaţia ilicită cu nevasta unchiului, apariţia primului volum şi moartea bunicii. Astfel încât prelucrarea psihologică a evenimentelor nu poate fi decât o aspiraţie morbidă, reprezentativă pentru şarja absurdă în care Dan Coman îşi îmbracă proza. Tânărul îndurerat visează în plină înmormântare la nurii mătuşii cam trecute ("plângeam şi mă durea tot ce se întâmpla, dar asta nu mă oprea să-i privesc liniile coapselor prin fusta neagră"), excitată la rândul ei de postura virilă a fragedului debutant: "of, şi calul ăsta pe care mi-am imaginat de atâtea ori că stă Ioana şi răsfoieşte cartea mea, dumnezeule, ce putea fi mai plăcut?". Şi, cum zice tot englezul înţelept, "be careful what you wish (for it might come true)", în secvenţa următoare personajul central devine un poet atât de important, încât e torturat fizic şi moral în cadrul unei "Întâlniri cu cititorii" dintr-o comună. De un umor cu adevărat irezistibil sunt paginile în care elevii recită, în manieră coşbuciană, poemele abscons-funebre din Ghinga, dar şi pasajele despre hărţuirea sexuală a poetului-invitat de către nevasta directorului de liceu. Semn că poezia are efecte devastatoare nu doar asupra scriitorului însuşi, ci şi asupra publicului. Ca orice viziune profund distopică, reflecţia implicită a prozatorului cu privire la mizele poeziei în societate îşi trădează miezul utopic: căci nu poate fi decât un basm frumos, în ciuda tuturor "atrocităţilor" din Irezistibil, ideea că lirismul de orice tip mai are efecte atât de devastatoare asupra cotidianului...

Deşi par că schimbă oarecum registrul, ultimele două piese din volum problematizează la rândul lor alienarea dintre intimitatea poetică şi masca scriitorului în societate. "Studio 45" anunţa o reflecţie incitantă despre limitele limbajului şi ale introspecţiei, însă eşuează, din păcate, tot într-o poveste moralizatoare despre pierderea autenticităţii pe calea succesului. La fel, imaginile extrem de frumoase din "Gât de lup", care trimit la poemele cele mai bune ale lui Dan Coman, sunt puse în slujba ideii de depersonalizare (descărnare) în raport cu eticheta socială. Urmărirea cu sadism a propriei jupuiri ("Apoi am văzut pielea alunecându-mi lent înspre glezne. Se strânsese acolo ca o salopetă. Mi-am amintit cum ea îşi lasă uneori cămaşa de noapte, aia lungă şi transparentă, să-i alunece la picioare. Era exact aceeaşi imagine, doar că acum era pielea mea, căzută cu tot cu păr acolo, învârtindu-mi-se în jurul gleznelor.") ar fi fost demnă de o cauză mai nobilă decât ilustrarea angoasei legate de propria celebritate, dezvăluită ca poantă de final: "Mi-am deschis gura şi, ţinând-o aşa, larg deschisă, am început/ D Great Coman/ D Great Coman".

Astfel încât limitele ultimului volum al lui Dan Coman sunt trasate foarte clar de înseşi limitele mizelor sale. N-aş scoate de la naftalină toate clişeele despre prevalenţa unor teme asupra altora (întreaga literatură a secolului trecut n-a făcut decât să lupte eroic pentru democratizarea subiectelor), însă risc să spun că mare proză din anxietatea poetului faţă cu poza sa de VIP parcă nu prea are de unde să iasă. Umorul de bună calitate, talentul burlesc, gustul pentru paradoxul morbid, împreună cu ştiinţa construcţiei în relief, toate puse în slujba unor subiecte mai consistente, ar putea face însă din Dan Coman un prozator remarcabil pe viitor.

Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şi istoric literar, redactor al revistelor Cultura şi Vatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.