Nu stiu cat de greu cantaresc, in biografia domestica si artistica, cei aproape 40 de ani ai sculptorului Marius Leonte. Stiu insa ca ultimii trei ani, dupa expozitia personala din 2000 ("Interior/Exterior", Galeria Simeza, Bucuresti), in care a semnat proiecte colective si personale impreuna cu Tuborg, au densitate specifica, substanta. Dincolo de verva entuziasta ca efect al propriilor provocari, Marius Leonte si-a asumat, constiincios ba, chiar incapatanat , un eveniment amplu precum al taberei de sculptura urbana. Asa s-au nascut in 2001 si 2002 editiile Simpozionului de Sculptura ArTuborg, la Bucuresti, respectiv la Constanta, unde, sub bagheta dirijorului Leonte, au fost coordonati artisti marcanti ai momentului, provenind din limbaje si zone stilistice diferite.
Taberele s-au bucurat nu doar de invidia colegilor de breasla, mai intotdeauna suspiciosi cand inteleg doar de departe o situatie de management ori marketing artistic, ci si de un premiu pentru arta ambientala (al Uniunii Artistilor Plastici) si, mai ales, de curiozitatea si participarea sincera a publicului, asa cum am putut urmari intr-un film documentar recent realizat de autor.
Anul acesta, doar cu cateva saptamani inaintea deschiderii celei de-a treia editii a ArTuborg, la Timisoara, Marius Leonte "a oferit orasului o noua bijuteri", cum ii place sa marturiseasca, regizand pe terasa "Laptaria Enache" (Teatrul National Bucuresti) o generoasa instalatie sculpturala, cu titlul "Human Being".
Vernisajul-spectacol a dezvaluit, pe inserate, o familie sofisticata de forme provocatoare, organizate pe doua registre: pe de o parte, piese independente ori sustinute triadic, de mari dimensiuni, in care metalul pastra expresivitatea data de cicatricile sudurii ori ale ruginii; pe de alta parte, lucrari in metal, cuminti si ascultatoare, suspendate pe subtiri tije metalice. Dincolo de nuanta de agresivitate retorica a unei sculpturi monumentale, expozitia a rezolvat insolit relatia dintre arta si spatiul public al divertismentului: Marius Leonte a negociat atent vecinatatile si lectura individuala a pieselor, a stiut "sa puna in lumina" un arc metalic arogant ori un pantec de sculptura gestanta. Si poti simti cum, din acel moment, expresionistele lui fiinte au inceput brusc, acolo sus, sa cocheteze ori sa ameninte, sa-si faca loc si sa ceara atentie. Tacute, masive, cu un puls aleatoriu (de aceea interesant), ele dezvaluie virtuozitatea, spectacolul si, as zice, inconfortul fericit chiar, caracteristice unei piese de jazz.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
