Daniel Vighi, unul dintre cei mai inzestrati prozatori contemporani, a revenit in librarii cu romanul Misterele Castelului Solitude sau despre singuratate la vreme de iarna. Nascut in 1956, la Timisoara, Daniel Vighi este conferentiar universitar la Facultatea de Litere a Universitatii de Vest din acest oras si redactor al revistei Orizont.
- Daca ar fi sa ne luam dupa ritmul in care apar romanele dumneavoastra, concluzia ar fi ca acesta - romanul - e genul de text favorit. Daca ar fi sa faceti un top five al bucuriilor pe care vi le aduce romanul (existenta, scrierea, lectura lui), cum ar arata el?
- Placerea cea mai cea care ma incearca este chiar faptul ca exista aceasta jucarea, vorba lui Ion Budai-Deleanu. Fie ea eroi-comica sau tragic-incruntata, jucareaua romanului ar trebui sa fie chiar asa ceva, o inutilitate utila. Si chiar este, in fond cine are mai multa nevoie de roman decat cel care il scrie? In spatiul american, toata lumea este indemnata sa scrie - exista cursuri de scris creator unde chiar si coafezele, batranele doamne sau junele top model se incearca scriptural. Este treaba asta un fel de democratizare a scriiturii, turism colectiv prin preeriile imaginarului. Placerea scrisului poate fi o realitate a fiecaruia, ii indemn pe cat mai multi sa o incerce, sa vada pe pielea lor ce vrea sa fie experienta dulce-amaruie, usurel nostalgica, alteori concret-jubilatorie a jocului de-a povestea; sa intelegi ce inseamna, din punctul de vedere al experientei de viata, sa scrii la persoana intai sau la persoana a treia, ce inseamna sa fii abstras si obiectiv in minciunile epice pe care le urzesti sau, altfel, sa te cheltuiesti subiectiv, sa te expui cu experientele vietii tale, care sunt, nu-i asa, unice, ca doar cum altfel este scrisul si viata trecuta in litera paginii? Scrisul, ca si cititul romanului, este un exercitiu de evadare.
- Cam pe unde apreciati ca sunteti in ce priveste opera dumneavoastra romanesca? Unii spun, mai pe la colturi, ca v-ati blocat intr-un soi de povestire (ca metoda, nu ca gen literar) din cale-afara de arborescenta, care va sufoca uneori...
- Ma asez undeva intr-o circumscriere a unui tinut imaginar, acela al Banatului, care fu multa vreme exotic in peisajul prozei si literaturii noastre si, din aceasta cauza, socot ca are resurse tematice bogate. In preajma a scris minunat Sorin Titel, despre micul targ central-european cu matusa Valeria si bucataria Evei Nada. Cu babele care merg la Balta Calda intr-un fel de mocanita ce seamana cu trenuletul electric din Podgoria Aradului, unde mi-am cheltuit diminetile din prima copilarie, nu departe de trecerea lui fantomatica. Un alt reper imi este Livius Ciocarlie si asta inca din vremea studentiei, vaslesc epic alaturi de Viorel Marineasa, scriem povestiri stereofonice pe teme date de noi noua insine, in paginile revistei "Orizont" din Timisoara. Am terminat un roman de aventuri despre lumea sixties, generatia beat pe cand eram prin clasa a IX-a si idol imi era Jimi Hendrix. Romanul prezinta ultima zi din viata lui Jimi, mai precis noaptea de 17 spre 18 septembrie 1970, in camera hotelului Samarkand din Londra, alaturi de admiratoarea lui din DA1sseldorf, frumoasa nemtoaica Monika Danemann. Dupa acest roman rock'n'roll, o sa incep altul, pe care il port de mult in cap si in care protagonistul va fi un fel de soldat Svejk in capitalismul romanesc. O sa folosesc amintirile mele de pravalias alaturi de poetul, esoteriosoful si jurnalistul Marcel Tolcea, cand am fost noi ceva patroni falimentari; tot acolo am de gand sa reinvii experientele politice pachiste (pentru cei care au uitat: Partidul Aliantei Civice). Dificultatea la romanul asta va fi cu umorul, va trebui sa fie unul domol, de situatie dar si de limbaj, e destul de greu, numai ca mi-ar placea tare mult sa scriu despre vremea cand am fost activist de partid si patron de pravalie. Cat despre ceea ce se vorbeste pe la colturi hermeneutice, anume ca prea sunt povestas, e real! Asta e forma mea de a ma apara de incruntarile teziste, de ideile mari si de reductionismul filosofiei ratacite in proza. Recunosc ca-mi place sa trancanesc povesti. Cui nu-i place, citeasca altceva, ca are ce, har Domnului!
- Se poate vorbi despre un risc (sau despre mai multe riscuri) de a scrie roman?
- Riscul de a scrie roman, sau, ma rog, riscurile sunt toate de rezumat intr-unul singur: acela de a scrie prost. Altul nu este, doar daca nu te da vreunul in judecata, asa cum s-a mai intamplat cu anumiti insi gomosi. De aceea, unii autori scriu cum ca n-ar exista nici o legatura intre anume situatii si personaje din roman si realitate. O minciuna pioasa.
- Va bucura, sau va simtiti amenintat ca exista ceea ce presa culturala a numit "generatia Polirom"?
- Generatia Polirom mie imi place si nu ma incearca treaba cu cine-i mai tare in parcare. Tinerii nostri prozatori sunt vii, scriu uneori bine, alteori nu, ca peste tot. Oricum, e minunat ca, prin succesul lor, se relanseaza interesul pentru proza autohtona. Si noi aici, la Timisoara, am pornit din iarna trecuta un atelier de proza pe vaporasul Pelican de pe Bega, ancorat nu departe de podul din spatele catedralei mitropolitane. Patronul vaporasului Pelican, fost fan al prozei science-fiction, ne gazduieste in salonasul ambarcatiunii, unde stam si discutam cum e cu proza, privim pe geam cum trece la vale apa Begheiului, bem Coca Cola, Sprite si, cei cu obiceiuri ramase din vremurile literare ale vechiului regim, vodca. Atelierului i-am spus Ariergarda, dupa numele unei publicatii care apare cand avem bani si avanturi publicistice, rar, ce-i drept, deoarece cartea-revista, devenita anuarul atelierului de proza, a vazut lumina tiparului de doua ori in ultimii ani. Am pus si de un soi de conducere, un ceva ca un Comitet Central al prozei de pe vaporas, cu trei prozatori timisoreni din epoca revoluta a anilor optzeci: Lucian Petrescu, Viorel Marineasa si Daniel Vighi. Am zis sa incepem prin alcatuirea unei Liste de prozatori debutanti de prin partea locului prin validari colective in urma unor lecturi. Au aparut si primele rezultate palpabile valoric, asa ca putem spune ca Lista incepe sa se contureze. Iata numele validate pana acum pe Lista Ariergarda: Alexandru Potcoava a terminat un roman despre lumea Banatului montan, redactat in stil apropiat optzecismului prozastic, cu substrat textual cult, postmodern, usurel ludic, secvential epic, fragmentar, cu incursiuni in istoria locului in maniera, pe alocuri, a lui Livius Ciocarlie din romanul Secvente dintr-un burgtheater provincial. Lui i se adauga doi prozatori de certa perspectiva, ziaristi. Cei doi scriu mai aproape de realitatea imediata. Daniela Ratiu lucreaza la un roman despre destinul underground al unui ins cu vocatie culturala - un pictor. Daniela scrie cu frazare sigura, cu dezinhibari sexiste, intr-un registru epic realist care dobandeste adeseori efecte naturaliste, in maniera generatiei noi de prozatori. Asteptam sa vedem cum va rezolva, ca arhitectura a structurii narative, povestea vietii eroului in chestiune. Colegul ei de redactie Gheorghe Miron este de asemenea un prozator de interes, este si el o miza, ca si Daniela, a Listei Ariergarda. Gigi scrie dur, apocaliptic aproape, amesteca pe Sacher-Masoch cu marchizul de Sade si goleste sexul si sexualitatea de orice lirism. O proza greu suportabila, extrem de provocatoare. Si in cazul lui, constructia romanului este miza viitoare a reusitei, deoarece fraza, dialogul, forta descriptiilor sunt, ca si la Daniela Ratiu, de nivel foarte bun.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
