Pe 8 februarie,Curtea Veche Publishing şi Muzeul Municipiului Bucureşti au lansatvolumul "Bucureştiuleuropean" de Bogdan Andrei Fezi, care readuce în discuţieistoria arhitecturală a "Micului Paris".
În perioada interbelică, acestadevansează o bună parte dintre metropolele lumii în ceea cepriveşte operaţiunile urbane şi este recunoscut pe planinternaţional ca având unele dintre cele mai importante realizărişi "ştiinţe comunale" din lume.
Perioada comunistă reprezintă oruptură cu Occidentul, însă după 1990 începe un lent proces derecuperare a decalajului creat. Prezentarea istorică a oraşului încontext european trasează direcţiile viitoare de dezvoltare aacestuia: punerea în aplicare a obligaţiilor europene şi revenireala propriile tradiţii cristalizate sub influenţăoccidentală.
Bogdan Andrei Fezieste arhitect, doctor în arhitectură şiurbanism al Universităţii Paris VIII, şef de lucrări laUniversitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureştişi director de proiect la Centrul de Cercetare, Proiectare,Expertiză şi Consulting al Universităţii. Autorul are în portofoliunu doar numeroase proiecte publicate şi premiate internaţional, cişi apariţii în reviste de specialitate, multe dintre acesteaanalizând arhitectura şi urbanismul Bucureştiului.
Volumul publicat la EdituraCurtea Veche, reprezintă rezultatul proiectului de cercetareintitulat Bucureşti, "MiculParis". Modelul francez şi european. Trecut şi perspective înarhitectură şi urbanism, derulat în cadrul Centrului deCercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting al Universităţii deArhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Bucureşti.
În prefata volumului autorulpublică un intreviu cu istoricul Neagu Djuvara. "Am să vă spun omică anecdotă, adică o trăire a mea - raspunde acesta uneiîntrebări. În primii ani ai întoarcerii mele în România, ar puteasă fie în 92-93, cunoscusem un diplomat britanic care, dupădoi-trei ani de serviciu la Bucureşti, pleca. A dat o recepţieîntr-un restaurant care pentru ziua aceea s-a golit, dar rămăseserăpe pereţi toate fotografiile şi tablourile pe care le avea. Lumeamergea dintr-un salon într-altul. Pe pereţi erau o seamă defotografii interbelice. Unele au devenit chiar celebre: CaleaVictoriei văzută într-o zi, probabil o zi festivă, duminică, undevezi sute de maşini şi mii de oameni, toţi bine îmbrăcaţi, cupălărie, cu cravată, cu baston, care umpleau străzile. Dau un efect- cum să spun - de bogăţie burgheză extraordinară. Într-o sală,alături de locul unde lumea stătea lângă bufet, văd pe cineva. Nuputeam să îmi dau seama dacă e chinez sau coreean, mă apropii de elşi îi vorbesc pe englezeşte. Îmi răspunde pe româneşte. Eraconsilierul Ambasadei Chinei, care învăţase limba română. Zice:<<Asta ce este?>> Pesemne că acolo, în ţara sa, aflasecă, înainte de comunism, în Bucureşti era toată lumea cu picioarelegoale. Şi zic: <<Păi, asta este o vedere din Bucureşti înanii 1930>>. A rămas cu gura căscată. Nu-i venea să creadă căexista la noi o asemenea civilizaţie.
Şi pe urmă n-am să uit de unataşat militar francez, colonelul Arbitre. Îl cunosc în 1939-40.Începuse războiul în Occident şi el era ataşat militar laBucureşti, deci foarte interesant pentru francezi. Şi venea de laVarşovia, care totuşi era un oraş mult mai vechi, mult mai mare. Şieu îl întreb: <<Trebuie să găsiţi Bucureştiul nostru niţelcam provincial faţă de Varşovia>>. El: <<Nu, nu.Détrompez-vous - cum a spus el pe franţuzeşte - să ştiţi căBucureştiul îmi place mult mai mult decâtVarşovia.>>
Şi de ce îi plăcea, pentru căeram amândoi pe Calea Victoriei. Fiindcă viaţa asta a centruluiBucureştilor, cu vitrine foarte bogate, lume elegantă, femeifrumoase - asta era mult mai bună decât la Varşovia sau în multeoraşe mari din Răsăritul Europei. Adică exista - poate o să îmispuneţi că este puţin superficial, dar este un fapt - eleganţacentrului Bucureştilor. Aceasta a fost de altfel renumită şiînainte vreme, pe când erau încă boierii cu caleaşcă. Îmi aducaminte de nişte observaţii în acest sens ale unor franţuji, pe la1812. Când veneai de la Constantinopol - care era de o tristeţeteribilă - ajungeai la Bucureşti şi vedeai dintr-o dată caleştibogate, lume elegantă pe stradă, în ţărişoara aia nenorocită şiîncă supusă turcilor, dar era lux. Românului îi place luxul. Îiplace luxul şi frumuseţea. Asta e clar."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
