Ziarul de Duminică

Să reînveţi să trăieşti/ de Stelian Ţurlea

Să reînveţi să trăieşti/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

25.04.2013, 23:57 677

Romanul acesta*) reapare, în a cincea ediţie, de această dată în colecţia „Strada Ficţiunii” bestseller. A cincea retipărire în şapte ani ne obligă să-l recitim şi să ne întrebăm asupra motivelor succesului. Mai ales că, între timp, a rulat şi la noi, tot cu succes, filmul cu acelaşi titlu  făcut în 2007 de Richard LaGravenese, cu Hilary Swank, Gerard Butler şi Lisa Kudrow în rolurile principale.

În centrul poveştii se află un cuplu tânăr, cu o familie numeroasă şi mulţi prieteni în jur. Holly Kennedy nu-şi poate imagina viaţa fără soţul ei Garry. Dar Garry e răpus de o tumoare pe creier. Rămasă singură, Holly e învăţată să supravieţuiască chiar de fostul ei soţ, care a aranjat din timpul vieţii să-i fie trimis un tort când ea împlineşte treizeci de ani, şi apoi un număr de zece scurte scrisori, pe care să le deschidă câte una pe lună, cu sfaturi/indicaţii/porunci legate de ce anume trebuie să facă. (Fiecare dintre scrisori se încheie cu câte un „P.S. Te iubesc” – de unde titlul romanului.) Fostul soţ devine un fel de înger păzitor, care o îndeamnă cum să se îmbrace, unde să-şi petreacă vacanţa cu prietenele – chiar aranjează din timpul vieţii o croazieră –, cum să iasă din depresie şi să revină în lume, cum să-şi caute un loc de muncă, cum să-şi regăsească pofta de viaţă. Şi să iubească din nou.

 „Sunt singură, sunt obosită, sunt tristă, sunt fericită, sunt norocoasă, sunt ghinionistă; sunt un milion de lucruri diferite, în fiecare zi a săptămânii.” – spune Holly. “Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi.”  

„Soţul ei murise când amândoi se iubeau încă foarte mult, iar ea nu putea să se îndrăgostească aşa, din senin, doar pentru faptul că el nu mai era lângă ea. Încă sesimţea căsătorită, şi să iasă la o cafea ar fi însemnat să-l trădeze pe Gerry. Numai gândul în sine o dezgusta. Inima, sufletul şi mintea ei încă îi aparţineau lui.”

Dar „viaţa merge mai departe”! Acest „mai departe” înseamnă şi încântătoare reuniuni de familie, şi întâlniri cu prietenii, petreceri, vacanţe şi chiar  începutul unor noi relaţii. Iubirea pentru alt bărbat nu apare într-un an, dar terenul e pregătit: „Indiferent ce o aştepta mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze, oriunde o ducea. Între timp, trebuia doar să trăiască.”

 

Cecelia Ahern recurge în romanul ei la toate ingredientele capabile să atragă mai cu seamă cititorul feminin: dragostea poate dura; drumul vindecării este unul lung, dar suntem obligaţi să-l străbatem; trebuie să-ţi doreşti să mergi mai departe, când eşti confruntat cu o nenorocire; familia şi prieteniile sunt de nepreţuit. Unele sunt fără doar şi poate clişee, dar scriitura e proaspătă, întâmplările sunt credibile, nu lipseşte emoţia, autoarea evită finalul puţin credibil. Poate cel mai important este că, fără vreun aer doct, e o carte care te învaţă sau reînvaţă optimismul.
Cecelia Ahern a debutat la 21 de ani cu romanul „P.S. Te iubesc”, care a înregistrat un imens succes de vânzări – dovadă şi ediţiile succesive ale traducerii în româneşte.

 

*) Cecelia Ahern – P.S. Te iubesc. Editura Allfa. Traducere din limba engleză de Marilena Iovu

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO