Lansate de specialişti, in limbaj de specialiştişi cu conotaţii descifrate, ştiute doar de specialişti, apar dincând in când sintagme sau cuvinte pe care publicul mai larg lepreia dându-le sensuri uneori departe de cel originar. Este şicazul termenului "minimalism". Ne-am trezit cu o puzderie deetichetări, de valorizări in jurul unor lucrări mai ales literare,dar şi al unor atitudini, comportamente, stiluri de viaţă numite"minimaliste". N-am făcut o analiză de text pe foarte multemateriale de presă culturală spre a-mi proba ştiinţific afirmaţia,dar mă pot baza pe impresia lăsată: cel mai adesea etichetareainducea un sens peiorativ.
Strâns legat de căutările,experimentele, avangardismul anilor '20-'30, minimalismul propune oabstragere a esenţialului din lumea concretă care ne inconjoară şicare năvăleşte in artă atât de puternic incât ea, arta, nu mai aredrept funcţie decât redarea primeia. Este o oglindă a lumii dinafară, cel mai adesea o oglindă vămuită de ideologizare. Indeceniile de inceput de secol XX, acest fel de artă obosise, işisleise sensurile. Experimentele voiau să arunce in aer vechilecanoane nu numai estetice, ci şi existenţiale: realitatea nu enumai cea văzută, pipăită, mirosită, individualizată ca obiect. Eaeste in acelaşi timp şi idee, spirit, adică ceva ce leagă lucrurileintre ele, le conferă unitate in esenţa lor.
Când se caută originileminimalismului, toată lumea se intoarce spre Kazimir Malevici şispre celebrul său "Pătrat negru". Mişcarea artistică, pornită dinnoua viziune a lui Malevici asupra realului şi a expresivităţii, amijloacelor şi tehnicilor de elaborare, va purta numele deconstructivism, chiar dacă termenul de minimalism va fi folositincă din 1929, intr-un catalog de expoziţie de pictură a lui JohnGraham. Termenul şi mişcarea vor reveni in forţă in anii '60, NewYork-ul fiind centrul artistic al acestui nou curent in artă. Uncurent care, iată, revine după aproape o jumătate de secol măcar cao tendinţă atât in artele plastice, cât şi in literatură, ca semnal haosului produs la acest inceput de secol XXI de prea multulconcret care ne invadează.
Nici că se putea o imagine maiprofitabilă pentru a inţelege mai bine nevoia de a pune ordine şide a esenţializa decât ceea ce se petrecea in ziua in care am fostsă văd expoziţia lui Daniel Dumitru Preduţ la Piteşti: pe platoulpieţei centrale a oraşului era un târg de toamnă. Aşa cum il ştimcu toţii: cu lume amestecată, cu legume, fructe, produse de sezonstivuite, aşezate cât "mai artistic". Şi, totuşi, senzaţia era dehaos, de lipsă de unitate in forme, expresii şi culori. Privireafugea, incapabilă să se centreze pe ceva care să-i ordonezerealitatea din jur.
Odată intrat in Galeria "Metopa"nu numai forfota, zumzetul, informul rămâneau dincolo de geam, cişi o intreagă lume.
Daniel Dumitru Preduţ se află laprima personală, chiar dacă nu mai este de tot tânăr - s-a născutin 1961 şi a absolvit Secţia Pictură la Universitatea de Arte dinBucureşti, in 2000 - şi chiar dacă până acum a fost prezent inmulte expoziţii de grup, indeosebi la Piteşti, dar şi la Bucureştisau in afara ţării, in Austria şi Belgia. Pare el insuşi, şi ca om,mai degrabă dispus abstragerilor, supunându-se unui efort deesenţializare, de indepărtare a balastului care ascundeideea.
Prima impresie produsă deexpoziţie creează un sentiment contradictoriu: formele geometrice -pătrate, romburi, dreptunghiuri de diverse dimensiuni, aş zice dedimensiuni diametral opuse! -, culorile brute, derivate in diversetonuri nu te indepărtează prin răceală, ci te apropie printr-oanume căldură. Te-ai fi aşteptat ca geomtrizarea să refuzesentimentul, emoţia, să se aşeze sub cupola "castelului de gheaţă"("Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Gândire", după cum zice IonBarbu).
Apropiindu-te de fiecarelucrare, sesizezi de unde se transmite aceasta undă caldă şidiscretă: tonurile aplicate au o puternică jovialitate a formelorfigurative, la unele părând o reluare a motivelor populare inscrisepe broderii, alteori ducând spre miniaturile cu care erauimpodobite cărţile in Evul Mediu.
Preduţ respectă aş zice cusfinţenie principiile minimalismului - precizie şi limitareextremă, incorporare a formelor geometrice de multe ori inpattern-uri repetitive -, dar nu se limitează la o desăvârşităexecuţie care ar "răci" ideea. Expoziţia in sine este gândită caalternare de gol şi plin, de complementaritate a formelor şiculorilor, creand o senzaţie de confort, de relaxare şi căldură, ininsăşi esenţializarea care nu este reducţionism, in cazulsău.
Prima personală a lui DanielPreduţ e un fapt artistic ce merită cunoscut şi apreciat, impunândun autor care la, hai să-i zicem, debut ne apare ca un consacrat inpictură.
CONSTANTINSTAN(n. 28 iulie1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) aUniversitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.
Este prezent de la primul numar,saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul deDuminica".
Este presedintele sectiei Proza aAsociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
