Ziarul de Duminică

Primul tratat de bibliofilie al Evului Mediu/ de Ziarul de duminică

Primul tratat de bibliofilie al Evului Mediu/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

20.07.2012, 00:03 117

Vasile Tonoiu
Altfel de proze

Editura Paideia

Vasile Tonoiu (n. 3 februarie1941, Corbeni, Argeş) este filosof, profesor de filosofie la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. " Îmi doresc să mai am puterea să mai scriu câteva cărţi, al căror proiect îl am în minte aproape în întregime." - spune de curând profesorul. A publicat destul, studii de specialitate, dar şi cărţi de eseuri incitante, cum este cea de faţă. Autorul scrie pe ultima copertă: "Propoziţia-aserţiune cheamă o intonaţie fermă şi mascat imperativă: este tonul peremptoriului prin care evidenţa pasivă se vădeşte şi împunge. Propoziţia-teză cheamă argumente. Cu cât argumentele sunt mai multe şi mai tari, uiţi de teză sau teza se moaie. Propoziţia-sentinţă e ca un steag care flutură după cum bate vântul, dar rămâne mereu pe soclul lui, eventual zboară cu soclu cu tot. Propoziţia-vers e ca punga de sub pântece unde femela cangurului îşi ţine puii când sunt mici: dacă punga se închide, se face cald, dacă rămâne deschisă, ea cheamă versul următor."

Richard de Bury

Philobiblon

Iubirea de cărţi

Editura Paideia

Traducere din limba latină, postfaţă, tabel cronologic şi note de Nicolae Minciunescu. "Philobiblon"-ul face parte din categoria acelor texte pe care mereu le descoperim cu surprindere şi adesea le numim curiozităţi. Scris în 1344, este primul tratat de bibliofilie al Evului Mediu, însă dincolo de importanţa sfaturilor adresate iubitorilor de cărţi, privind achiţizionarea ori păstrarea lor, este întâi de toate o mărturie a renaşterii culturii clasice în Anglia sec. al XIV-lea, operă a unuia dintre cele mai liberale spirite ale epocii sale, Richard de Bury. Aceasta este singura sa lucrare, povestea iubirii plină de patos şi exces, pe care acest norocos patron al bibliofililor a lăsat-o moştenire. Cartea publicată de Editura Paideia este o ediţie bilingvă şi, de asemenea, este prima traducere a acesteia în limba română.

Corneliu Mircea

Facerea

Tratat despre spirit

Editura Paideia

Corneliu Mircea - profesor asociat, predă Metafizica la Universitatea de Vest din Timişoara, este doctor în Filosofie, profesor asociat de filosofie la Universitatea din Poitiers (Franţa, 1997); doctor în Psihiatrie; membru al Uniunii Scriitorilor, membru corespondent al Societăţii pentru Analiza Existenţială si Logoterapie din Viena. A publicat mai multer volume, între care "Cumpăna dorului", "Cartea Fiinţei", "Discurs despre Fiinţă, "Tratat despre Fiinţă". "Pe scara lui Corneliu Mircea - scria N. Steinhardt -, omul, cunoscându-şi fiinţa, pătrunde (urcând şi coborând) în imperiul Fiinţei trans-subiective, se regăseşte pe el însuşi ca Fiinţă, nu ca subiect, se confundă definitiv cu Fiinţa, contemplând-o pe aceea care şi ea Se auto-contemplă în noi oamenii. Pentru că Fiinţa este şi ea înfometată, însetată, lacomă de oglindirea în oameni, id est de fiinţe în care să-şi oglindească nesfârşirea, aducându-le în acest chip la Fiinţă şi fiinţare. Da, jubilaţia şi exaltarea; insul poate grăi: sunt. Sunt eu însumi. Sunt în Fiinţa care se reflectă în sinele tuturor şi al fiecăruia. Concluzia şi apoteoza: un singur cuvânt, flexiunea verbului a fi la prezent, persoana întâi singular: sunt. Ori şi mai bine zis: Sunt. Dar aceasta-i tot una cu extazul şi atunci firesc e să fie cartea un soi de epitalam, de imn, de cântare…"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO