Săptămâna trecută, Muzeul Naţional al Literaturii Române a acordat premiile sale anuale, o tradiţie care continuă dinainte de 1989. Se acordă în fiecare an: Premiul "Perpessicius", pentru lucrări critice, Premiul "Şerban Cioculescu", pentru memorialistică şi Premiul "Petru Creţia", pentru cercetare în domeniul clasicităţii greci şi latine. Juriul a fost format din: academicianul Eugen Simion, preşedinte, teoreticianul Paul Corena, profesorii universitari Nicolae Necu şi Ion Simuţ, directorul Muzeului Naţional al Literaturii, Lucian Chişu şi profesorul doctor Liviu Franga.
Premiul "Perpessicius" a fost obţinut de profesorii Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel pentru editarea lucrării intitulate "Opere" a lui Ion Budai-Deleanu. Volumul cuprinde atât operele literare ale autorului, mai ales cunoscuta "Ţiganiadă", cât şi o selecţie de scrieri lingvistice care au legătură cu spaţiul românesc.
Scriitorul Virgil Tănase, care locuieşte în Franţa din anul 1977, a obţinut Premiul "Şerban Cioculescu" pentru volumul "Leapşa pe murite", apărut la Editura Adevărul.
Ultimul premiu MNLR, "Petru Creţia", acordat pentru cercetarea clasicităţii greceşti şi latine, a fost obţinut de Oana Uţă-Bărbulescu, lector de limbă română la Universitatea Oxford din Marea Britanie, şi de Tudor Dinu, lector la Universitatea din Bucureşti. Distincţia le-a fost oferită pentru două lucrări referitoare la opera istoricului Dimitrie Cantemir.
Academicianul Eugen Simion a apreciat că volumul "Leapşa pe murite" nu se aseamănă cu nicio carte a unei persoane care a trăit în exil. Povestind despre lucrul la carte, Virgil Tănase a mărturisit că "am senzaţia că am trăit o viaţă de scriitor care nu e a mea", deoarece a părăsit ţara natală pentru a se stabili în Franţa şi a deveni scriitor de limbă franceză. Despre acest volum "Ziarul de duminică" a scris pe larg în numărul din 16 martie 2012. Reluăm un fragment din acel articol:
"Oricât de uimitoare, faptele pe care le relatez sunt adevărate şi, dacă li se poate contesta semnificaţia, nimeni nu le poate pune la îndoială autenticitatea, dovedită de documentele pe care, uneori, îmi voi îngădui să le evoc. (…) Dat afară din şcoală, din facultate, din ţară şi-n cele din urmă aproape chiar din viaţă de cei care au făcut din mine un duşman privilegiat în ciuda indiferenţei - sau poate tocmai de aceea - pe care le-o arătam, considerând politicul o manifestare aparentă, perisabilă şi deci neglijabilă a înfruntării noastre cu lumea... Interzis ca scriitor, apoi ca regizor de teatru... Autor al unui pamflet intitulat Ceauşescu I-ul, rege comunist, publicat la Paris şi pe care am fost cât pe ce să-l plătesc cu viaţa, dar mai ales al unui interviu dat de la Bucureşti şi publicat cât mai eram încă în ţară pe prima pagină a revistei Les Nouvelles Littéraires: Un scriitor cu căluşul în gură vorbeşte, nu mi s-a părut niciodată că ceea ce fac dovedeşte vreun curaj deosebit pentru simplul fapt că nicio clipă nu mi s-a părut că aş fi putut face altfel."
Încă de la aceste vorbe din "cuvântul lămuritor", nu ştii dacă ai de-a face cu o carte de memorii, scrisă la solicitarea Institutului Român de Istorie Recentă, o confesiune apărută în colecţia "istorii subiective" sau un roman. Virgil Tănase insistă să-i luăm scrierea ca pe un roman, chiar dacă datele autobiografice care s-au topit aici îl fac până şi pe el să admită că această carte relatează ce ştie el că i s-a întâmplat - după o avalanşă de relatări care de care mai aberante, mai sofisticate, mai extravagante sau mai hazlii. Până la un punct are dreptate. Cartea sa este despre un individ, întâmplător scriitor care nu poate trăi din scris, dar care, totuşi, din asta trăieşte. Întâmplător, există şi un subtitlu - "document poliţist şi literar".
O carte în care Tănase povesteşte "cum era cât pe ce să fiu ucis din porunca fostului nostru şef de stat şi cum am scăpat cu viaţă din bucuria altui şef de stat, cel al Franţei, care, ascunzându-mă, l-a tras pe şfară pe celălalt, lăsându-l să creadă că tentativa de asasinat a reuşit" nu poate fi decât captivantă. Pentru mulţi, mai ales dintre cei care nu cunosc evenimentele, povestea aceasta de suspans "pe murite" va interesa în primul rând. Fireşte, are importanţa ei, fiind prima oară când Virgil Tănase spune versiunea sa a evenimentelor. Într-un fel, cartea este o dare de seamă. Dar Tănase precizează că "mai puţin încrezător în excepţionalitatea destinului meu decât alţii în al lor, n-am considerat niciodată că particip într-un fel la istoria timpului meu şi n-am ţinut jurnale, n-am strâns arhive şi n-am păstrat în memorie ceea ce mi se părea a fi neînsemnat faţă de cărţile pe care le scriam şi care, ele, sunt, ar vrea să fie, mărturia mea…" Gesturile sale de revoltă au fost ale unui om normal, care a dorit ceva, a fost împiedicat să obţină, dar a refuzat să se lase strivit. Mi se pare important că nu-şi arogă vreun merit, că nu se bate cu pumnul în piept pentru disidenţa lui. Nici nu susţine că acţiunile sale ar fi zguduit sistemul şi contribuit la căderea lui. "În pofida ciudăţeniei sale, datorată în primul rând întâmplării, destinul meu e foarte asemănător cu cel al majorităţii concetăţenilor mei care n-au vrut să fie eroi, dar au încercat, cu mai mult sau mai puţin succes, să nu se-nece în mocirla care se revărsase peste noi! Care n-ar fi vrut să fie părtaşii crimelor care se săvârşeau, dar nici victimele unui regim pe care-l resimţeam mai degrabă ca pe un cataclism istoric căruia ar fi fost absurd să i te-mpotriveşti cum nu poţi stăvili un cutremur sau apele care se varsă peste mal, fiecare descurcându-se cum poate şi cum îl taie capul."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
