Abadonarea colegiului
Chrisann Brennan
În primăvara anului 1972, spre finalul ultimului an de liceu la Homestead, Jobs a început să iasă cu o fată pe nume Chrisann Brennan, cam de aceeaşi vârstă ca şi el, dar care era încă în clasa a XI-a. Avea un păr şaten deschis, ochi verzi, pomeţi înalţi şi o aură de fragilitate, care o făceau să fie foarte atrăgătoare. Suferea în urma destrămării căsniciei părinţilor ei, ceea ce o făcea vulnerabilă. ,,Am lucrat împreună la crearea unui film de animaţie, după care am început să ieşim şi astfel a devenit prima mea prietenă adevărată", îşi amintea Jobs. După cum mărturisea Brennan mai târziu: ,,Steve era cam nebun. Asta mă atrăgea la el."
Ţicneala lui Jobs era una premeditată. Începuse să facă experimente, ţinând diete drastice, la care avea să recurgă întreaga viaţă, mâncând doar fructe şi legume, astfel că era suplu şi vânjos ca un ogar. Învăţase să privească oamenii fix în ochi, fără a clipi şi îşi rafina tăcerile prelungite, punctându-le cu izbucniri sacadate de vorbire rapidă. Acest straniu amestec de ardoare şi detaşare, în combinaţie cu părul lung, care îi ajungea până la umeri, şi cu barba răvăşită, îi conferea un aer de şaman cu minţile rătăcite. Era când carismatic, când înspăimântător. ,,Umbla de colo-colo, părând pe jumătate nebun", povesteşte Brennan. ,,Era plin de anxietate, de parcă ar fi fost înconjurat de un imens halou întunecat."
Jobs începuse deja să consume LSD şi a iniţiat-o şi pe Brennan, într-un lan de grâu, aflat în apropiere de Sunnyvale. ,,Era grozav", spunea el. ,,Ascultasem mult Bach. Deodată, lanul de grâu cânta muzica lui Bach. Era cel mai minunat sentiment din viaţa mea de până atunci. Mă simţeam ca şi când aş fi fost dirijorul unei orchestre simfonice, iar muzica lui Bach se propaga prin spicele de grâu."
După absolvirea liceului, în vara anului 1972, Jobs şi Brennan s-au mutat într-o cabană aflată pe dealurile care se ridicau deasupra oraşului Los Altos.
- O să merg să locuiesc cu Chrisann într-o cabană, şi-a anunţat el părinţii într-o zi.
Tatăl său s-a înfuriat:
- Nu pleci nicăieri. Nu-ţi dau voie nici în ruptul capului.
Nu demult se certaseră din cauză că Steve fuma marijuana, însă, încă odată, tânărul Jobs îşi dovedea îndărătnicia. Şi-a luat rămas-bun şi a luat-o din loc.
În vara aceea, Brennan a petrecut mult timp pictând; era talentată şi a făcut un tablou cu un clovn pentru Steve, pe care el l-a atârnat pe perete. Jobs scria poezii şi cânta la chitară. Uneori era extrem de rece şi bădăran cu ea, însă totodată putea fi fermecător şi capabil să-şi impună punctul de vedere. ,,Era o fiinţă luminată, dar plină de cruzime", povesteşte ea. ,,E o combinaţie stranie."
La mijlocul verii, Jobs era cât pe-aci să moară în incendiul care a cuprins Fiatul său roşu. Conducea pe Skyline Boulevard, în Santa Cruz Mountains, când Tim Brown, un prieten de liceu care îl însoţea, a întors capul şi, văzând că motorul era în flăcări, i-a spus calm lui Jobs: "Opreşte, maşina ta a luat foc!" Jobs l-a ascultat. Tatăl său, în ciuda disputelor lor, a urcat dealurile, pentru a-l tracta, aducând Fiatul acasă.
Încercând să găsească o modalitate de a face bani pentru o nouă maşină, Jobs l-a rugat pe Wozniak să-l ducă cu maşina la Colegiul De Anza, unde vroia să se uite la avizierul pe care erau puse anunţurile cu locuri de muncă pentru studenţi. Au descoperit că Westgate Shopping Center, din San Jose, căuta studenţi la colegiu dispuşi să se mascheze pentru a amuza copiii. Astfel că, pentru trei dolari pe oră, Jobs, Wozniak şi Brennan s-au costumat din cap până-n picioare, devenind Alice în Ţara Minunilor, Pălărierul Nebun şi Iepurele Alb. Lui Wozniak, care era plin de zel şi agreabil din fire, i se părea amuzant. ,,Am zis: «Vreau s-o fac, e şansa mea, căci iubesc copiii». Cred că lui Steve i se părea o treabă nasoală, dar pentru mine era o aventură." Într-adevăr, pentru Jobs era o corvoadă. ,,Era cald, costumele erau greoaie şi la un moment dat îmi venea să-i pocnesc pe unii dintre copii." Răbdarea nu a fost niciodată vreuna din calităţile sale.
Colegiul Reed
Cu şaptesprezece ani în urmă, când îl adoptaseră, părinţii lui făcuseră un legământ: trebuia să meargă la colegiu. Munciseră din greu şi făcuseră economii eroice pentru a strânge bani în contul său de colegiu, care era modest, dar suficient, în momentul absolvirii liceului. Însă Jobs, care era din ce în ce mai încăpăţânat, le-a îngreunat misiunea. La început a cochetat cu ideea de a nu merge la colegiu deloc. ,,Cred că aş fi plecat la New York, dacă nu m-aş fi înscris la colegiu", spunea el, cugetând la cât de diferită ar fi fost lumea lui - şi poate că a noastră, a tuturor - dacă ar fi ales calea aceea. Când părinţii l-au îndemnat să meargă la colegiu, a reacţionat într-un mod pasiv-agresiv. Nu lua în considerare posibilitatea de a merge la o instituţie de stat, cum era Berkeley, la care era înscris Woz, în ciuda faptului că era mai puţin costisitoare. Nu era interesat nici de Stanford, care se afla la o aruncătură de băţ şi unde existau şansele să primească o bursă. ,,Puştii care au mers la Stanford ştiau deja ce vroiau să facă", povestea el. ,,Nu prea aveau talente artistice. Eu vroiam ceva mai artistic şi mai interesant."
În schimb, insista să aplice la Colegiul Reed, o instituţie privată, axată pe predarea artelor liberale, din Portland, Oregon, care era una dintre cele mai scumpe din ţară. Steve se afla în vizită la Woz, la Berkeley, când tatăl său l-a sunat să-i spună că primise o scrisoare de acceptare de la Reed, încercând să-l convingă să nu se înscrie. Acelaşi lucru l-a făcut şi mama sa. Era mult prea mult pentru posibilităţile lor, i-au spus ei. Însă fiul lor le-a răspuns cu un ultimatum: dacă nu putea să meargă la Reed, nu vroia să se înscrie nicăieri altundeva. Aşa că părinţii au cedat, ca de obicei.
Reed nu avea decât o mie de studenţi, jumătate din numărul elevilor de la Liceul Homestead. Era cunoscut pentru stilul de viaţă hippie, propice libertăţii de spirit, fapt care intra într-o combinaţie cumva bizară cu standardele sale academice riguroase şi cu programa şcolară de bază. Cu cinci ani în urmă, Timothy Leary, un guru al iluminării psihedelice, stătuse cu picioarele încrucişate în cantina Colegiului Reed în timp ce efectua un tur al instituţiei, în cadrul campaniei League for Spiritual Discovery (LSD), timp în care le predica ascultătorilor: ,,La fel ca toate marile religii din trecut, căutăm să descoperim divinitatea dinăuntru... Definim aceste ţeluri străvechi prin metafora prezentului: deschideţi-vă, găsiţi calea potrivită şi lăsaţi-vă de şcoală." Mulţi dintre studenţii de la Reed au luat aceste îndemnuri în serios; în anii '70, rata abandonului şcolar depăşise o treime.
În toamna anului 1972, când a venit momentul ca Jobs să se înscrie la colegiu, părinţii l-au condus la Portland, dar, în semn de revoltă, Steve a refuzat să le permită să-l însoţească în campus. De fapt, nu şi-a luat nici măcar rămas-bun şi nici nu le-a mulţumit. Mai târziu avea să relateze momentul respectiv, exprimându-şi regretul, ceea ce nu-i stătea deloc în fire.
Este unul din lucrurile din viaţa mea de care mi-este ruşine cu adevărat. Nu am dat dovadă de o prea mare sensibilitate şi i-am rănit. Nu ar fi trebuit s-o fac. Se străduiseră atât de mult ca eu să pot ajunge acolo, dar pur şi simplu nu vroiam să-i am în preajmă. Vroiam ca nimeni să nu ştie că aveam părinţi. Vroiam să fiu la fel ca un orfan, care rătăcise prin întreaga ţară, trecând dintr-un tren în altul, sosind acolo de nicăieri, dezrădăcinat, lipsit de orice legături şi familie.
La sfârşitul anului 1972, în viaţa campusurilor americane a survenit o schimbare fundamentală. Implicarea ţării în Războiul din Vietnam şi recrutările care îl însoţeau începuseră să scadă. Activismul politic din cadrul colegiilor îşi pierdea din importanţă, fiind înlocuit, în numeroasele conversaţii care aveau loc noaptea târziu în dormitoare, de interesul faţă de descoperirea unor căi către împlinirea personală. Jobs a fost profund influenţat de o varietate de cărţi despre spiritualitate şi iluminare, în special de Be Here Now, un ghid despre meditaţie şi minunile drogurilor psihedelice, scris de Baba Ram Dass, pe numele său real Richard Alpert. ,,Era o carte profundă. M-a transformat atât pe mine, cât şi pe mulţi dintre prietenii mei", spunea Jobs.
Cel mai apropiat dintre aceştia era Daniel Kottke, un alt student în anul întâi, care l-a întâlnit pe Jobs la o săptămână după sosirea la Reed şi care împărtăşea interesul acestuia faţă de filosofia Zen, muzica lui Dylan şi LSD. Kottke era un tânăr cu o bărbuţă rară, deştept şi liniştit, cu o fire calmă şi copilăroasă, accentuată de atracţia sa faţă de budism, care provenea dintr-o suburbie new yorkeză înstărită. Căutările spirituale îl determinaseră să respingă posesiunile materiale, ceea ce nu îl împiedica să fie impresionat de magnetofonul lui Jobs. ,,Steve avea un magnetofon TEAC şi un număr enorm de benzi cu ediţii pirat ale muzicii lui Dylan", îşi aminteşte Kottke. ,,Era deopotrivă un tip cool şi un pasionat de tehnologia de ultimă generaţie."
Jobs a început să petreacă cea mai mare parte a timpului cu Kottke şi prietena acestuia, Elisabeth Holmes, chiar dacă, atunci când s-au văzut prima dată, a insultat-o, întrebând-o fără menajamente câţi bani ar pretinde pentru a face sex cu un alt bărbat. Mergeau împreună în drumeţii spre coastă, participau la discuţiile curente din dormitoare, legate de sensul vieţii, luau parte la festivalurile dedicate iubirii de la templul Hare Krishna şi mergeau la centrul Zen, pentru a beneficia de mese vegetariene gratuite. ,,Ne distram de minune, dar totodată era o perioadă în care acordam o mare importanţă filosofiei, luând practicile Zen foarte în serios", povesteşte Kottke.
Jobs şi Kottke au început să-şi împărtăşească pasiunea şi pentru alte cărţi, printre care Zen Mind, Beginner's Mind de Shunryu Suzuki, Autobiography of a Yogi de Paramahansa Yogananda şi Cutting Through Spiritual Materialism de Chögyam Trungpa. Au creat o încăpere destinată meditaţiei, în spaţiul scund de deasupra camerei lui Elisabeth, pe care l-au împodobit cu printuri indiene, un covor tradiţional, lumânări, tămâie şi perne de meditaţie. ,,În tavan era o deschizătură ce ducea în pod, care se întindea pe o suprafaţă imensă", spunea Jobs. ,,Uneori urcam acolo cu droguri psihedelice, dar în general pur şi simplu meditam."
Preocuparea lui Steve faţă de spiritualitatea orientală, şi în special faţă de budismul Zen, nu era doar o toană trecătoare sau rodul teribilismului tipic vârstei. S-a implicat cu pasiune, trăsătură caracteristică lui, lăsând urme profunde asupra personalităţii sale. ,,Steve întruchipează în mare măsură filosofia Zen. Aceasta a avut o puternică influenţă asupra lui. Se poate observa în întreaga sa abordare, centrată pe o estetică autentică, minimalistă şi pe o concentrare intensă", susţine Kottke. De asemenea, Jobs a fost profund influenţat de importanţa pe care budismul o acordă intuiţiei. ,,Am început să realizez că înţelegerea şi conştiinţa bazate pe intuiţie sunt mult mai semnificative decât gândirea abstractă şi analiza intelectuală logică", mărturisea el mai târziu. Cu toate acestea, înflăcărarea îl împiedica să găsească pacea interioară; luciditatea sa Zen nu era însoţită de un calm excesiv, de linişte spirituală sau de maturitate în relaţiile cu ceilalţi.
Lui Steve şi lui Kottke le plăcea să joace o versiune nemţească de şah, din secolul al XIX-lea, numită Kriegspiel, în care jucătorii stau spate în spate; fiecare dintre ei are propria sa tablă şi propriile piese de şah şi nu le poate vedea pe cele ale adversarului. Există un moderator, care îi informează dacă mişcarea pe care vor să o facă este permisă sau nu şi fiecare dintre ei trebuie să-şi dea seama care este poziţia pieselor celuilalt. ,,Afară ploua torenţial, iar noi stăteam în casă, la căldură; atunci am jucat cel mai palpitant joc cu ei. Luaseră LSD. Se mişcau atât de repede că abia puteam ţine pasul cu ei", îşi aminteşte Holmes, care le-a servit drept moderator.
O altă carte care l-a influenţat profund pe Jobs în timpul anului întâi de colegiu a fost Diet for a Small Planet de Frances Moore Lappé, ce lăuda beneficiile personale şi planetare ale vegetarianismului. ,,Atunci am jurat că nu mai mănânc niciodată carne", a spus el. Dar cartea i-a consolidat totodată tendinţa de a adopta diete extreme, care includeau purgativele, posturile sau reducerea consumului de alimente la unul sau două, cum ar fi morcovi sau mere, timp de săptămâni în şir.
Jobs şi Kottke au luat vegetarianismul în serios în primul an de colegiu. ,,Steve era mai drastic decât mine", îşi aminteşte Kottke. ,,Nu se hrănea decât cu cereale Roman Meal". Mergeau la cumpărături la cooperativa unor fermieri, de unde Jobs lua o cutie de cereale, care îi ajungea o săptămână, şi alte alimente sănătoase, vândute în cantităţi mari. ,,Cumpăra curmale deshidratate, migdale şi o grămadă de morcovi; luase un blender Champion şi făceam suc şi salate de morcovi. Circulă o poveste în care se spune că Steve se făcuse portocaliu de la atâţia morcovi şi există un sâmbure de adevăr în ea." Prietenii îşi amintesc că uneori pielea lui căpăta o nuanţă de oranj, desprins parcă dintr-un amurg.
Obiceiurile culinare ale lui Jobs au devenit şi mai obsesive după ce a citit Mucusless Diet Healing System de Arnold Ehret, un nutriţionist fanatic, de la începutul secolului al XX-lea, născut în Germania. Acesta credea în beneficiile consumului exclusiv de fructe şi legume fără amidon, care, susţinea el, împiedicau corpul să producă secreţii nocive şi pleda pentru detoxifierea regulată a trupului prin intermediul unor posturi prelungite. Ceea ce presupunea că fulgii Roman Meal - sau orice tip de pâine, cereale sau lapte - erau interzişi. Jobs începuse să-şi avertizeze prietenii de pericolele secreţiilor pe care le puteau produce covrigii pe care îi mâncau. ,,Mă apucasem de asta, lăsându-mă condus de ţăcăneala mea caracteristică", mărturisea el. La un moment dat, el şi Kottke nu au mâncat altceva decât mere timp de o săptămână întreagă, iar apoi Jobs a început să experimenteze posturi şi mai drastice. A început cu posturi de două zile, pe care, în cele din urmă, a încercat să le prelungească până la o săptămână, consumând în acest interval mari cantităţi de apă şi legume cu frunze verzi. ,,După o săptămână începi să te simţi fantastic", spunea Jobs. ,,Vitalitatea ţi se îmbunătăţeşte semnificativ datorită faptului că nu mai trebuie să digeri atâta mâncare. Eram într-o formă grozavă. Simţeam că pot să merg pe jos până la San Francisco, dacă aveam chef."
Vegetarianism şi budism Zen, meditaţie şi spiritualitate, LSD şi rock - Jobs a îmbinat, într-un mod exacerbat, multiplele imbolduri care au marcat subcultura studenţească a acelei epoci, aflată în căutarea iluminării. Şi, deşi la Reed nu a avut de-a face mai deloc cu electronica, în sufletul său exista totuşi un curent subteran, de împătimit al domeniului, care într-o bună zi avea să se combine surprinzător de bine cu restul caracteristicilor sale.
Walter Isaacson - Steve Jobs - biografia autorizată, traducere din limba engleză de Mihaela Sofonea, Anda Sebeşi, Dan Bălănescu. În curs de apariţie la Editura Publica
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
