Ziarul de Duminică

Portrete cu istorie

Portrete cu istorie

George Baron Lowendal, Portretul tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulei/placaj, semnat lateral stanga prin zgrafitare. Pret de pornire 6.000 lei, neadjudecat

22.02.2008, 21:53 198

Tovarasul Gheorghe Gheorghiu Dej, pictat de baronul Lowendal, a intrat intr-o prima licitatie din aceast an. Pret de pornire cu mult peste salariul mediu din Romania. Dar nu a existat niciun cumparator! Cei 6.000 de lei, pretul de pornire pentru acest portret cu rezonante istorice deloc placute, nu a fost achitat de nimeni. Nici alaturarea celor doua nume, al tovarasului si al baronului, nu a contat.
Un alt portret pictat de Lowendal ar fi fost probabil mult mai tentant pentru colectionari. Dej a fost reprezentat cu aucratete, dupa toate regulile mestesugului, in pasta bine asezata pe un placaj de 70 x 53 cm. Acum 50 de ani, un astfel de tablou era bine platit chiar de autoritati. Era fie comanda politica, fie un semn ca titlul de baron era cedat in favoarea pretuirii pentru dorinta de emancipare a clasei muncitoare.
In acest caz, merita reamintite lipsurile importante ale cataloagelor caselor de licitatii: nu se ofera decat prea rar informatii despre palmaresul, istoricul lucrarilor licitate. Un portret al lui Dej realizat de un artist important in epoca si al carui renume este in continuare dezvoltat de istorici de arta constituie o piesa grea pentru o expozitie dedicata comunismului, chiar importanta intr-o suita de studii dedicate artei si artistilor care au colaborat mai mult sau mai putin interesat, de frica sau sub presiune, cu puterea populara...
Refuzul colectionarilor este de inteles: cine si de ce sa mai expuna in casa portretul unui astfel de "zeu" al comunismului?! Dar un loc trebuie sa i se gaseasca, intr-o "arhiva" care exploateaza tocmai colaborarea unor astfel de personaje, posibila doar in perioade incomode ale istoriei.
Din aceeasi epoca, o imagine mai "suportabila" a facut chiar istorie la licitatie: Otelar, un ulei pe carton pictat de H.H. Catargi in '69, datat si semnat dreapta jos cu rosu (poate nici culoarea nu este oarecare in acest caz) a fost dublat repede peste pretul de pornire si s-a adjudecat cu 6.250 lei. Catargi, cu istoria lui francofila, a acceptat sa fie un artist al santierelor si uzinelor tocmai pentru a nu fi reprimat. Desenator asiduu, a schitat zeci, sute de planse A3 cu imagini din combinate si santiere, in acuarela sau grafit. Unele au aparut si pe la licitatii, dar cu succes minor la public. Catargi are o cifra de afaceri de peste 7.000 de euro in anul 2007, cu 6 lucrari vandute din 14.
Lista portretelor din acest inceput de an cuprinde, pe langa refuzatul chip al lui Dej sau otelarul lui Catargi, si un autoportret cu istorie semnificativa pentru artist (expusa in catalogul licitatiei din nou prea sumar, in cateva cuvinte). Este vorba de Autoportretul lui Dan Hatmanu, o replica executata in 2007 dupa Autoportret, lucrare de referinta din 1958. Ce s-a intamplat cu lucrarea din 1958 nu aflam, nici ce anume l-a facut pe artist sa execute o replica si sa o scoata la licitatie in locul unui posibil autoportret recent... Lucrarea, cu adevarat remarcabila, o rememorare nostalgica poate, un pas peste aproape 40 de ani... a fost adjudecata doar la pretul de intrare: 5.500 lei. (Iata, un pret mai mic decat cel cerut pentru imaginea lui Dej!)


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO