Ziarul de Duminică

Pe urmele terorisţilor/ de Ziarul de duminică

Pe urmele terorisţilor/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

23.08.2013, 00:07 141

Un mic tratat de istorie a terorismului foarte bine documentat şi argumentat, util şi specialiştilor, şi publicului larg. Studierea istoriei terorismului este imperios necesară, cum spune prefaţatorul, generalul în rezervă Decebal Ilina, atâta vreme cât terorismul nu a fost eradicat, ci chiar a reuşit să prolifereze. „Apreciez strădania şi efortul autorilor acestui mic tratat de istorie a terorismului, care au reuşit să prezinte un film articulat al principalelor repere temporale, l-au clasificat după metode inspirat alese şi au prezentat unele concluzii sau chiar strategii capabile să combată fenomenul. Complexitatea acestuia rezultă şi din faptul că, de aproape un secol, comunitatea internaţională nu a reuşit să dea terorismului o definiţie unanim acceptată: sunt peste 150 de definiţii oficiale emise de diferite state sau organisme internaţionale.
Această lucrare, o lectură interesantă şi captivantă, îi va ajuta pe decidenţii interesaţi să-şi înţeleagă mai bine menirea şi misiunea, să-şi definească mai corect acţiunile, să se ferească de mistificarea adevărului şi să-şi protejeze mai eficient propriile comunităţi, târâte uneori în conflicte pentru care nimeni nu le cere acordul.”

Este prima dată, aprecia într-o postare ulterioară lansării cărţii, la sfârşitul lunii mai, Silviu Ionescu, „când constat că cineva din România are meritul ca, fără a aduce nici cea mai mică atingere religiei musulmane, scrie totuşi despre faptul că pe fondul realităţilor care conduc la multe nemulţumiri, justificate de altfel, «este foarte uşor să transformi în erou... orice persoană... care crede în ceea ce va fi după viaţă ca o răsplată dreaptă a meritelor câştigate cât trăieşti»! În traducere liberă, se explică faptul că cei care acceptă să se detoneze, în locuri publice, o fac sperând că pe lumea cealaltă vor fi primiţi ca eroi, condiţie în care este extrem de greu să lupţi contra lor, singura soluţie viabilă fiind aceea de se merge la cauze şi la eliminarea acestora.”

Autorii, un general aero şi un colonel comandant al trupelor de parasutişti, analizezaă terorismul motivat ideologic, terorismul în numele religiei, terorismul nuclear, bioterorismul, cyberterorismul, ad-terosimul, dar şi operaţiunile contrateroriste din ultimii patruzeci de ani şi toate forţele antiteroriste create în diferite state – SAS, GIGN, GSG-9, Delta Force, Unităţile Sayeret şi altele.

 

Ion-Aurel Stanciu, Vasile Soare - Mic tratat de istorie a terorismului. Editura Militară. Cuvânt îninate de general r. dr. Decebal Ilina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO