„Părul Venerei“ de Mihail Şişkin este genul de roman pe care profesorii de literatură rusă îl pot invoca împăcaţi ca un argument ultim al ideii că literatură rusă nu a murit, în timp ce cititorii mai puţin experimentaţi se pot bucura, pur şi simplu, de un etalon de sine stătător al unei scriituri strălucite.
Graţia naraţiunii şi forţa ideilor l-ar putea situa cu toată lejeritatea pe Şişkin în rândul galeriei de scriitori clasici precum Tolstoi sau Cehov, cu toate că scrie la distanţă de un secol. Credinţă şi spiritualitate, importanţa de-a vibra la frumuseţea lucrurilor efemere sub ameninţarea morţii, căutarea iubirii, dialoguri filosofice, referinţe mitologice şi reflecţii pline de miez, toate se întrepătrund în „Părul Venerei“ - capodopera unui „nobeliabil“ rus.
Mihail Şişkin s-a născut în 1961 la Moscova şi a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat din acelaşi oraş. După absolvire, a lucrat trei ani pentru o revistă de tineret şi cinci ani ca profesor de germană şi engleză. Debutul său literar a avut loc în revista Znamia în anul 1993, iar în 1995 s-a mutat în Elveţia, unde a avut ocazia să lucreze ca interpret (experienţă pe care o descrie în Părul Venerei) şi ca professor.
Şişkin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti: Russkii Buker în 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Naţionalnîi bestseller în 2005, pentru romanul Părul Venerei şi Bolşaia kniga în 2011, pentru romanul Scrisorar.
În afara premiilor naţionale, a fost recompensat şi cu prestigioase premii internaţionale: Premiul Cantonului Zürich în 2000, Prix Du Meilleur Livre Étranger (secţiunea eseu) în 2005, Premiul Grinzane Cavour în 2007, Premiul internaţional pentru literatură Haus der Kulturen der Weltîn 2011.
Trei dintre romanele lui Şişkin au fost dramatizate şi puse în scenă: Scrisorar la Teatrul de Artă Cehov din Moscova, Vziatie Izmaila la Teatrul MOST, iar Părul Venerei la Atelierul Piotr Fomenko.
Traducerea în româneşte va fi lansată la începutul lunii octombrie, în prezenţa autorului care va sosi special la Bucureşti.
*
* *
Darius şi Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, şi cel mic, Cirus.
Interviul începe la opt dimineaţa. Toţi sunt încă somnoroşi, boţiţi, posaci – şi funcţionarii, şi traducătorii, şi poliţiştii, şi refugiaţii. Mai bine zis, trebuie să ajungă refugiaţi. Deocamdată ei sunt numai GS. Aşa sunt numiţi aici oamenii aceştia. Gesuchsteller.
Este adus primul. Prenumele. Numele. Data naşterii. Un tip buzat. Numai coşuri. În mod clar peste şaisprezece ani.
Întrebare: Descrieţi pe scurt motivele pentru care cereţi azil în Elveţia.
Răspuns: Am trăit la casa de copii de la zece ani. Am fost violat de directorul nostru. Am fugit. Într-o parcare m-am întâlnit cu şoferii care conduc tiruri în străinătate. Unul m-a scos.
Întrebare: De ce nu v-aţi adresat poliţiei cu o plângere împotriva directorului dumneavoastră?
Răspuns: M-ar fi omorât ăia.
Întrebare: La cine vă referiţi?
Răspuns: Păi la toţi, toţi erau mână-n mână. Directorul nostru m-a luat în maşină pe mine, pe încă un băiat, şi două fete, şi ne-a dus la casa de vacanţă. Nu la casa lui, nu ştiu a cui era. Şi acolo s-au adunat cu toţii, toţi şefii lor, şi şeful miliţiei. S-au îmbătat şi ne-au pus şi pe noi să bem. Apoi ne-au dus în camere. Era o casă mare.
Întrebare: Aţi numit toate motivele pentru care cereţi să vi se acorde azil?
Răspuns: Da.
Întrebare: Descrieţi traseul dumneavoastră. Din ce ţară veniţi şi în cel loc aţi trecut graniţa Elveţiei?
Răspuns: Nu ştiu. Eram în tir, eram acoperit de cutii. Mi-au dat două sticle de plastic: una cu apă, alta pentru urină, şi îmi dădeau drumul numai noaptea. Am fost dat jos chiar aici, după colţ, nici nu ştiu cum se numeşte oraşul, şi au spus unde să merg ca să mă predau.
Întrebare: Aţi avut activitate politică sau religioasă?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aţi fost condamnat sau anchetat?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aţi mai făcut cerere de azil în alte ţări?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aveţi un reprezentant juridic în Elveţia?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Sunteţi de acord să vă supuneţi unei expertize pentru a vi se stabili vârsta după ţesutul osos?
Răspuns: Ce?
În pauză poţi bea cafea în camera pentru traducători. Încăperea aceasta are ferestrele spre şantier – se ridică o nouă clădire destinată centrului de primire a azilanţilor.
Paharul alb din plastic luceşte în mână şi toată încăperea e luminată de reflexele flamei – un sudor s-a instalat chiar sub fereastră.
Nu e nimeni, se poate citi vreo zece minute.
Şi aşa, Darius şi Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, şi cel mic, Cirus. Când Darius s-a îmbolnăvit şi a simţit apropierea morţii, a cerut să vină la el ambii fii. Fiul cel mare i se afla atunci alături, iar după Cirus a trimis în regiunea peste care îl pusese satrap.
Şi paginile cărţii se luminează de la reflexele flamei. Te dor ochii când citeşti, după fiecare străfulgerare pagina devine neagră.
Închizi ochii – pătrunde până şi sub pleoape.
Apare în uşă Peter. Herr Fischer. Stăpânul destinelor. Face cu ochiul, adică e timpul. Şi el este luminat de o străfulgerare, parcă se fotografiază cu bliţul. Şi rămâne imortalizat aşa, cu un ochi mijit.
Întrebare: Îl înţelegeţi pe traducător?
Răspuns: Da.
Întrebare: Numele dumneavoastră?
Răspuns: ***
Întrebare: Prenumele?
Răspuns: ***
Întrebare: Câţi ani aveţi?
Răspuns: Şaisprezece.
Întrebare: Aveţi un paşaport sau alt document care să vă confirme identitatea?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Trebuie să aveţi un certificat de naştere. Unde e?
Răspuns: A ars. Totul a ars. Casa noastră a ars.
Întrebare: Cum îl cheamă pe tatăl dumneavoastră?
Răspuns: *** ***. A murit de mult, nu-l mai ţin minte.
Întrebare: Cauza morţii tatălui?
Răspuns: Nu ştiu. A suferit mult. Bea.
Întrebare: Indicaţi prenumele, numele şi numele de fată ale mamei dumneavoastră.
Răspuns: ***. Numele de fată nu-l ştiu. A fost omorâtă.
Întrebare: Cine a omorât-o pe mama dumneavoastră, în ce condiţii?
Răspuns: Cecenii.
Întrebare: Când?
Răspuns: Păi vara asta, în august.
Întrebare: La ce dată?
Răspuns: Nu ţin minte exact. Mi se pare că pe nouăsprezece, sau parcă pe douăzeci. Nu mai ţin minte.
Întrebare: Cum a fost omorâtă?
Răspuns: Au împuşcat-o.
Întrebare: Indicaţi ultimul dumneavoastră domiciliu înainte de plecare.
Răspuns: ***. Este un sat mic de lângă Şali.
Întrebare: Indicaţi adresa exactă: strada, numărul casei.
Răspuns: Acolo nu e cu adresă, e pur şi simplu o stradă şi casa noastră. Adică nu mai este. A fost arsă. Nici din sat n-a mai rămas nimic.
Întrebare: Aveţi rude în Rusia? Fraţi? Surori?
Răspuns: Am avut un frate. Mai mare. A fost omorât.
Întrebare: Cine l-a omorât pe fratele dumneavoastră, când, în ce condiţii?
Răspuns: Cecenii. Tot atunci. I-au omorât împreună.
Întrebare: Alte rude în Rusia?
Răspuns: Nu mai e nimeni.
Întrebare: Aveţi rude în altă ţară?
Răspuns: Nu.
Întrebare: În Elveţia?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Apartenenţa dumneavoastră naţională?
Răspuns: Rus.
Întrebare: Confesiunea?
Răspuns: Cum?
Întrebare: Ce religie aveţi.
Răspuns: Sunt credincios.
Întrebare: Adică ortodox?
Răspuns: Da. Nu înţelesesem întrebarea.
Întrebare: Descrieţi pe scurt motivele pentru care cereţi azil în Elveţia.
Răspuns: La noi veneau tot timpul cecenii şi spuneau că fratele meu să meargă cu ei în munţi, să lupte împotriva ruşilor. Că altfel îl omoară. Mama l-a ascuns. În ziua aceea veneam acasă şi am auzit strigăte prin fereastra deschisă. M-am ascuns în nişte tufe de lângă magazie şi am văzut că în cameră un cecen îl lovea pe frate cu patul armei. Erau câţiva, şi toţi cu automate. Nu l-am văzut pe frate – era deja întins pe jos. Atunci mama s-a năpustit asupra lor cu cuţitul. Un cuţitaş de bucătărie cu care noi curăţam cartofii. Unul dintre ei a împins-o spre perete, i-a lipit kalaşnikovul de cap şi a tras. Apoi au plecat, au stropit casa cu benzină dintr-o canistră şi au dat foc. Stăteau în jur şi se uitau cum arde. Fratele meu era încă în viaţă, auzeam cum striga. Mă temeam că o să mă vadă şi o să mă omoare şi pe mine.
Întrebare: Nu vă opriţi, povestiţi ce s-a întâmplat după aceea.
Răspuns: După aceea au plecat. Iar eu am stat acolo până s-a lăsat întunericul. Nu ştiam ce să fac şi unde să mă duc. Apoi m-am dus spre postul rusesc, pe drumul spre Şali. Credeam că soldaţii o să mă ajute cumva. Dar şi ei se temeau de orcine şi au început să mă gonească. Voiam să le explic ce s-a întâmplat, dar ei trăgeau în aer, ca să plec. Atunci mi-am petrecut noaptea afară, într-o casă dărâmată. Iar după aceea am trecut în Rusia. Iar de acolo aici. Nu vreau să trăiesc acolo.
Întrebare: Aţi indicat toate motivele pentru care doriţi să cereţi azil?
Răspuns: Da.
Întrebare: Descrieţi traseul dumneavoastră; prin ce ţări aţi venit şi cu ce fel de mijloace de transport?
Răspuns: Diferite. Cu trenuri personale, cu vagoane de dormit. Prin Bielorusia, Polonia, Germania.
Întrebare: Aţi avut bani să vă cumpăraţi bilete?
Răspuns: De unde? Am mers aşa. Am fugit de controlori. În Bielorusia m-au prins şi m-au aruncat din tren din mers. Bine măcar că mergea încet, şi era o pantă. Am căzut bine, nu mi-am rupt nimic. Numai m-am zgâriat la un picior, într-un ciob. Uite aici. Am înnoptat într-o gară şi o femeie mi-a dat un plasture.
Întrebare: Ce acte aţi prezentat la trecerea frontierelor?
Răspuns: Nici unul. Am mers noaptea pe jos.
Întrebare: Unde şi în ce fel aţi trecut graniţa în Elveţia?
Răspuns: Aici, în ăsta, cum îi zice...
Întrebare: Kreuzlingen.
Răspuns: Da. Pur şi simplu am trecut pe lângă poliţie. Ei verifică numai maşinile.
Întrebare: Cu ce bani v-aţi întreţinut?
Răspuns: Cu niciun ban.
Întrebare: Ce înseamnă asa? Aţi furat?
Răspuns: Depinde. Uneori, da. Dar ce era să fac? Vreau şi eu să mănânc.
Întrebare: Aţi avut activitate politică sau religioasă?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aţi fost condamnat sau anchetat?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aţi făcut cerere de azil politic în alte ţări?
Răspuns: Nu.
Întrebare: Aveţi reprezentant juridic în Elveţia?
Răspuns: Nu.
Cât timp imprimanta tipăreşte procesul-verbal, toţi tac.
Băiatul se scobeşte sub unghiile negre, roase. Dinspre geaca şi blugii lui vine miros de ţigară şi urină.
Peter, lăsat pe spătar, legănându-se pe scaun, se uită pe fereastră. Pe cer, păsările ajung din urmă un avion.
Desenez în notes cruciuliţe, pătrăţele, le împart pe diagonale în triunghiuri, le colorez astfel încât obţin un ornament în relief.
Pe pereţi, de jur împrejur, sunt fotografii – stăpânul destinelor e mare pasionat de pescuit. Uite-l în Alaska, ţine un peşte de branhii, iar dincolo e ceva din Caraibe, cu un cârlig mare ce iese din gura unei dihănii uriaşe.
Deasupra capului meu e harta lumii. E toată împunsă de ace cu gămălii multicolore. Cele negre sunt înfipte în Africa, cele galbene ies din Asia. Gămăliile albe sunt Balcanii, Bielorusia, Ucraina, Moldova, Rusia, Caucaz. După acest interviu o să mai apară una.
Acupunctură.
Imprimanta se opreşte şi becul roşu licăreşte – s-a terminat hârtia.
Fragment din Părul Venerei de Mihail Şişkin, traducere şi note de Antoaneta Olteanu. În pregătire la Editura Curtea veche. Traducerea se va lansa la începutul lunii octombrie, în prezenţa autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
