Ziarul de Duminică

Omagiu hârtiei, la ceasul de pe urmă/ de Ziarul de duminică

Omagiu hârtiei, la ceasul de pe urmă/ de Ziarul de...

Autor: Ziarul de Duminica

03.10.2013, 23:50 50

Erik Orsenna

Pe drumul hârtiei

Editura Vremea

Erik Orsenna (n. 1947), romancier şi academician francez, a studiat filozofia, ştiinţele politice şi economia; a ocupat posturi proeminente în învăţământul superior şi în administraţia de stat.  Este autorul a peste treizeci de volume, literatură şi eseu. În 1988 a primit premiul Goncourt pentru romanul său Expoziţia colonială. Duce o activitate susţinută pentru protejarea mediului, este un mare iubitor al mării, căreia i-a dedicat câteva lucrări. În 1998 a fost ales membru al Academiei Franceze.

Cartea de faţă ar putea fi rezumată în chiar cuvintele autorului: „Scriem pe hârtie ca să povestim istorii. Dar hârtia însăşi are istoria ei nemaiauzită.” „Într-o bună zi, mi-am zis că nu i-am mulţumit niciodată. Totuşi, îi datoram lecturile mele. Şi ce-aş fi eu, ce-aş fi fără să citesc şi, mai ales, fără să fi citit? Totuşi, în fiecare dimineaţă, de mai bine de şaizeci de ani, pe spinarea ei încerc să împing înainte, pas cu pas şi cu ajutorul gumei, povestirile mele. Şi ce-ar fi viaţa mea dacă n-aş povesti? Am întârziat mult prea mult. A venit ceasul să-i aduc cinstire. Cu-atât mai mult cu cât se spune că e fragilă şi ameninţată. Şi-atunci, am pornit la drum. Pe drumul ei. Din China până în pădurea canadiană, trecând prin Finlanda, Suedia, Rusia, India, Japonia, Indonezia, Uzbekistan, Brazilia, Italia, Portugalia şi, bineînţeles, Franţa, m-am dus în vizită la amintirile cele mai vechi ale hârtiei. Dar m-am şi minunat în faţa tehnologiilor celor mai moderne. Ştiaţi că, pe întreaga planetă, cifra de afaceri a hârtiei este mai mare decât cea a aeronauticii? Când mă pregăteam de plecare, o voce mi-a şoptit: De două mii de ani, planeta noastră coabitează cu hârtia. Cu cât mai multe vei şti despre hârtie, cu atât mai multe vei afla despre planetă.”

Drumul hartiei se poate confunda, la inceputurile sale, cu faimosul Drum al Matasii. Inventata de chinezi, hartia trebuia sa aiba o textura matasoasa. Rezistenta si atitudinea primitoare fata de pigmentii folositi la imprimarea mesajelor scrise au fost alte calitati atat de cautate la curtile imparatilor, cel putin in Orient. Hartia era potrivita mai ales pentru civilizatiile preocupate de intretinerea unui sistem birocratic, asa cum era cea din tara lui Confucius. Daca mai adaugam si talentul de mari arhivari ai functionarilor chinezi (inca din Antichitate), obtinem un mediu ideal de promovare si de imbunatatire a inventiei care a revolutionat comunicarea si memoria colectiva dincolo de spatiu si timp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO