José Donoso Yáñez (5 oct. 1924-7 dec. 1996) este cel maiimportant prozator chilian al generaţiei sale şi o figurăproeminentă a întregii literaturi sud-americane contemporane,foarte apreciat atât de critici, cât şi de public. Autor de romane,proză scurtă, dramaturg, poet, jurnalist şi traducător, a trăitaproape toată viaţa în Chile (ca profesor la Universitatea Catolicădin Chile şi la Universitatea din Chile şi ca jurnalist), darîncepând din 1964 a petrecut mulţi ani de exil autoimpus în Mexic,în Statele Unite (ca lector la Universitatea din Iowa) şi mai alesîn Spania. În 1982 s-a reîntors în Chile, unde, în 1990, a primitcel mai important premiu literar, Premiul Naţional pentruLiteratură.
Romanul Obscena pasăre a nopţii, apărut în spaniolă înanul 1970 şi tradus apoi în 13 limbi (olandeză, franceză, germană,greacă, italiană etc.), apare acum pentru prima oară în limbaromână. Luis Buñuel l-a numit o "capodoperă", iar CarlosFuentes, "unul dintre cele mai bune romane nu numai ale literaturiilatino-americane, ci ale întregii literaturi contemporane". Într-unstil plin de imaginaţie, vizionar, luxuriant şi puternic, specificcunoscutului curent literar al realismului magic, naratorul şiprotagonistul Humberto Peñaloza, scriitor ratat, îşi spune propriapoveste (de fapt cea a deconstrucţiei propriei personalităţi),precum şi o complicată poveste a nobilei familii Azcoitía,împletită pe plan simbolic cu mitul sudamerican al monstruluiImbunche. Plină de poveşti pe mai multe nivele, de personaje careîşi schimbă identităţile, vocile şi aparenţele, de magie, mituri şicredinţe, Casa de Exerciţii Spirituale a Încarnării din Chimba, alcărei paznic şi creator este, de fapt, Humberto (alias Mutulică)devine nu numai centru al lumii, ci o imitaţie în mic a lumii,chiar dacă o lume a monstruozităţii, a complexelor, a spaimelor şiobsesiilor fiinţei umane.
Traducătorul Dan Munteanu Colán (n. 1944), licenţiat înfilologie romanică la Universitatea din Bucureşti (1967) şi doctorîn filologie romanică al Institutului de Lingvistică din Bucureşti(1981), este în prezent profesor universitar de Filologie Romanicăla Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria. Pe parcursul uneicarierei universitare impresionante a publicat pestecincizeci de volume (de lingvistică, critică literară,gramatici, dicţionare şi manuale) şi mai bine de 200 de studii peteme lingvistice, literare şi de teoria artei plastice. Asemnat numeroase articole, recenzii şi cronici în reviste culturalede prestigiu. În 1967, a publicat primul dicţionar român-spanioldin România, în colaborare cu Constantin Parii. Este autorul uneivaste şi valoroase opere în domeniul traducerilor, tălmăcind înlimba română opere fundamentale din literatura spaniolă şihispano-americană. Printre traducerile sale, multe dintre eleînsoţite şi de studii critice, se numără scrierile lui AlejoCarpentier, José Ortega y Gasset, Clarín, Manuel Vásquez-Bigi,Alberto Vázquez-Figueroa, Guillermo Cabrera Infante, RobertoBolaño, Pablo Neruda etc. A primit numeroase premii atât înRomânia, cât şi în Spania.
*
ELIANA se lipeşte iarǎşi de gratiile ferestrei. Încep sǎse aprindǎ luminile de pe stradǎ. În casa din faţǎ o femeiedeschide fereastra de la balcon. În timp ce-şi piaptǎnǎ pǎrul lungşi foarte negru, uitându-se pe stradǎ, aprinde radioul, ra-ta-ta,ratataratata, stridenţe sincopate de chitare electrice şi vocifonfǎite invadeazǎ dormitorul, ele o ridicǎ pe Iris de pe somierǎ,o ţin în picioare pe culoarul dintre cele douǎ şiruri de paturi casǎ audǎ babalú, babalú ayé, hai, danseazǎ un pic, Gina, oîncurajeazǎ orfanele, haide, cu un gest de iapǎ îşi unduieştepletele lungi, înainteazǎ printre paturi mişcându-şi şoldurile,extaz în ochii întredeschişi la fel ca actriţele din filme, nu mǎmai simt vlǎguitǎ, nu mai casc, vreau sǎ ies sǎ dansez ca actriţaaceea care se numea Gina şi care trǎia într-o mǎnǎstire decǎlugǎriţe rele, în cartea aia de Corín Tellado pe care mi-acitit-o Eliana. Iris se opreşte. Se scotoceşte în buzunare. Scoateun ruj vineţiu şi-şi face buzele; frageda ei carne de copil setransformǎ într-o bucată de aluat crud când se dǎ pe buze cu aceloribil ruj de culoare închisǎ. Ei hai, Gina, danseazǎ pentru noi,şi ea înainteazǎ printre cele douǎ şiruri de paturi, mişcǎ-te cumtrebuie, bine, aşa, aşa, mai tare, mai tare. Pe pervaz, Elianaaprinde douǎ lumânǎri pe care le-a furat din capela mortuarǎ aBrígidei; ea poate doar sǎ încurajeze, e micǎ, puştii de pe stradǎnu o strigǎ pe ea, ci pe Iris, ea n-are ţâţe pe care sǎ le arate,nici coapse pe care sǎ şi le etaleze. Le trimite pe orfane lacealaltǎ fereastrǎ şi o ajutǎ pe Iris sǎ se urce pe pervaz.
- Uite, Gina, a venit Gigantul.
- Strigǎ-i cǎ o sǎ ies când se culcǎ babele.
- Bǎieţii vor sǎ dansezi.
Rămâne singurǎ în cadrul ferestrei luminate. Îşi mişcǎşoldurile. Împingându-şi sânii în faţǎ, îşi strânge puloverul cu omângâiere prelungitǎ care-i strǎbate tot corpul şi apoi îşi ridicǎfusta ca sǎ-şi arate coapsele groase, cu carne ţeapǎnǎ, în timp cecu cealaltǎ mânǎ îşi ridicǎ pǎrul, ţuguindu-şi buzele ca pentru unsǎrut nebun de patimǎ. Pe stradǎ, grupul adunat sub felinar oaplaudǎ. Femeia care se piaptǎnǎ la fereastra din faţǎ dă muzicamai tare şi se sprijinǎ cu coatele de balustradǎ ca sǎ priveascǎ.Iris începe sǎ se mişte, foarte lent, la început frecându-şi doar ocoapsǎ de cealaltǎ, apoi fremǎtând toatǎ în ritmul unui dezlǎnţuitbabalú, învârtindu-se, cu pǎrul în vânt, braţele ridicate,palmele deschise, ca şi cum ar fi cǎutat ceva sau pe cineva,rǎsucindu-se iarǎşi, iarǎşi, îndoindu-se, înǎlţându-se, îşi lasǎcapul pe spate, apoi capul şi tot pǎrul aruncat în faţǎ, serǎsuceşte cufundatǎ în ritmul rockului, al frugului sau ştiu euce-o fi fost, doar ca sǎ danseze învârtindu-se şi sǎ-şi aratecoapsele şi chiloţii jegoşi şi ţâţele bǎlǎbǎnindu-se, limbafierbinte care cautǎ şi ea, sǎ danseze pe pervaz ca sǎ fieaplaudatǎ şi s-o ovaţioneze lumea de pe stradǎ, şi sǎ-i strige dǎ-iînainte nu te opri, Gina, drǎguţǎ, ţine-o aşa, fatǎ frumoasǎ,mişcǎ-ţi ţâţele cât poţi, mişcǎ-ţi curul, sǎ ia foc Casa, sǎ ardemcu toţii. Şi Gigantul, cu capul lui enorm de mucava, vine înmijlocul strǎzii sǎ danseze ca şi cum ar dansa cu Iris, Iris secambreazǎ, îşi mişcǎ mijlocul şi se rǎsuceşte şi se agitǎ şi strigǎacolo sus închisǎ în cuşca ei luminatǎ de lumânǎri, izolată pe unadintre laturile Casei, dansând ca o fecioarǎ care a înnebunit înocniţa ei. Gigantul se opreşte pe aleea din faţǎ ca s-o strige:Gina, Gina, coboarǎ sǎ ne iubim, strigǎ tu, gagiule, pe mine nu mǎaude, fiindcǎ sunt închis în capul ǎsta de mucava puturoasǎ.
- Hai jos, Gina!
- Auzi, Eliana, întreabǎ-l pe Gigant ce cadou mi-a adus azi,dacǎ nu, nu cobor.
- Bani nu, zice, da' ţi-a adus cinci foiletoane de Corín Telladoşi un ruj, nu nou, dar bun, cu tub de aur.
- Aurit poate, de aur sunt foarte scumpe.
- Nu accepta porcǎrii, Iris, nu fi tâmpitǎ. Trebui sǎ scoţinişte biştari de la el ca sǎ-mi plǎteşti pen ce ţi-am citit.
- Dacǎ nu-mi ceteşti tu, îmi ceteşte Mirella, aşa cǎ nu-mipasǎ.
- Da' ţie îţi place cum îţi citesc eu, fiindcǎ îţi spun povesteaşi ţi-o explic, cǎ dacǎ nu, nu pricepi nimic. Te am la mânǎ, IrisMateluna, la mânǎ, pentru cǎ dacǎ eu nu-ţi citesc şi nu-ţi explicromanele lui Corín Tellado şi povestea Rǎţoiului Donald, o sǎ moride plictisealǎ în Casa asta de cǎcat...
Se agaţǎ de gratii ca sǎ-l priveascǎ; este el, cu ochii rotunzicât douǎ farfurii, râsul care nu-i piere niciodatǎ fiindcǎniciodatǎ nu se supǎrǎ, el e bun, ne giugiulim bine şi îmi spuneGina, sprânceana arcuitǎ care-i sprijinǎ cu ridurile de pe fruntepǎlǎrioara lui caraghioasǎ... e el, vrea sǎ se însoare cu minefiindcǎ îi place cum fac sex, o sǎ mǎ ducǎ sǎ vǎd filme undeactriţele se mişcǎ singure şi vorbesc şi n-o să mai am nevoie cacicǎlitoarea asta de Eliana sǎ-mi citeascǎ ceva, Gigantul o sǎ mǎducǎ într-o clǎdire din aia înaltă de care se vǎd acolo în centru,ca sǎ dansez la un concurs şi sǎ primesc un premiu, farduri zice cǎi se dau fetei care danseazǎ cel mai bine şi pe urmǎ îi scot pozaîn toate romanele foileton şi proasta de Eliana şi doamna Rita şiMutulicǎ şi Maica Benita şi orfanele şi toate bǎtrânele or sǎ-mivadǎ poza în romane când o sǎ plec de-aici.
- Cu ce-o sǎ mǎ plǎteşti dacǎ Gigantul nu-ţi dǎ bani azi?
Iris ridică din umeri.
- Pen' cǎ trebuie sǎ mǎ plǎteşti înainte să te măriţi, cǎ dacǎnu, trimit poliţiştii care l-au ridicat pe tat-tu, sǎ te taxeze, şidacǎ nu plǎteşti or sǎ te bage la zdup şi pe tine. Sunt mulţumitǎdacǎ îmi dai douǎ reviste din cele pe care o sǎ ţi le dea Gigantulazi, şi rujul.
- Mǎ crezi tâmpitǎ? O revistǎ şi te las sǎ te rujezi de douǎ orişi gata...
- Bine. Da-mi faci cadou tubul când se terminǎ rujul.
- Bine.
*
MAICA BENITA face de serviciu la poartǎ, foarte calmǎ oclipǎ, cu mâinile împreunate şi ochii închişi. Rita şi cu mineaşteptǎm sǎ se mişte, sǎ deschidǎ ochii, şi îi deschide şi se mişcǎşi-mi face semn s-o urmez, ştiu cǎ trebuie s-o urmez cocoşat şipipernicit târând cǎruciorul dupǎ mine, ca şi cum aş fi feciorul eidobitoc trǎgând o jucǎrie. Am fǎcut-o de atâtea ori: curǎţenie înlucrurile lǎsate de moartǎ. Lucrurile ei sǎ fie împǎrţiteprietenelor, a zis coniţa Raquel, nu, colegelor ei, a zis, ca şicum ǎsta ar fi un pension pentru domnişoare, nu vreau sǎ vǎd odaiaBrígidei, Mǎicuţǎ, pentru Dumnezeu, nu vreau, nu vreau sǎ verificnimic, nici sǎ vǎd ceva, nu, cǎ n-are ce să fie de valoare, aşa cǎnu vreau sǎ vǎd nimic, v-am spus, faceţi ce vreţi cu lucrurile,Maicǎ Benita, dǎruiţi-le, bǎtrânele astea atât de sǎrace or sǎ fiefericite cu orice amintire de la Brígida, cât era ea de iubitǎ aiciîn Casǎ.
O urmez pe culoare trǎgând cǎruţul pe patru roţi, în care punmǎturile, cǎldǎrile, cârpele, pǎmǎtufurile de pene. În patioul dela bucǎtǎrie câteva bǎtrâne stau în jurul Maicii Anselma, curǎţândcartofi într-un cazan... frumoasǎ înmormântarea Brígidei...paltonul coniţei Raquel stil prinţesǎ, se zice cǎ sunt iar foartela modǎ... vizitiul avea mustaţǎ, nu ştiu dacǎ e bine sǎ li sepermitǎ vizitiilor de pe dricurile de lux sǎ poarte mustaţǎ, e unfel de lipsǎ de respect... subiect de conversaţie pentru luni dezile, alte câteva bǎtrâne, ceva mai încolo, au şi uitat deînmormântare, au uitat-o pe Brígida, joacǎ brisca pe o ladǎde zahǎr. Atenţie la treapta aia, Mǎicuţǎ, e o treaptǎ, nu o umbrǎ,şi ajungem în alt patio, nu cel unde stǎtea Brígida, aşa cǎ trebuiesǎ continuǎm pe alte coridoare, o cameră, altǎ camerǎ goalǎ, şiruride odǎi goale, alte uşi deschise sau închise pentru cǎ e totunadacǎ sunt deschise sau închise, alte încǎperi prin care trecem,geamuri ciobite şi prǎfuite, penumbra lipitǎ de pereţii scorojiţide pe care o gǎinǎ ciuguleşte chirpiciul secular cǎutând grǎunţe.Altă curte. Patioul spǎlǎtoriei, unde nu se mai spalǎ, patioulcǎlugǎriţelor, unde nu mai locuieşte nici o cǎlugǎriţǎ, pentru cǎacum n-au mai rǎmas decât trei cǎlugǎriţe, patioul palmierului,patioul teiului, patioul ăsta fǎrǎ nume, patioul Ernestinei Gómez,patioul refectoriului, pe care nu-l foloseşte nimeni, deoarecebǎtrânele preferǎ sǎ mǎnânce în bucǎtǎrie, nenumǎrate patiouri şicolonade legate între ele prin coridoare interminabile, încǎperi pecare nu vom mai încerca niciodatǎ sǎ le curǎţǎm, deşi pânǎ nudemult dumneata, Mutulicǎ, spuneai ba da, cu mǎturi şi pǎmǎtufurişi cârpe şi gǎleţi şi sǎpun, într-una din zilele astea, când o sǎavem timp, o sǎ curǎţǎm tot, pentru cǎ locul ăsta a ajuns omizerie. Aveţi grijǎ, Mǎicuţǎ, staţi sǎ vǎ ajut, sǎ ocolim molozul,mai bine pe culoarul ǎsta care dǎ în alt patio, la alt nivel, carecine mai ştie la ce foloseşte, deschis spre odǎi unde pânzele depǎianjen estompeazǎ zgomotele şi spre galerii unde s-au refugiatecourile unor decese care n-au lǎsat urme, sau or fi şoarecii şipisicile şi gǎinile şi porumbeii care se fugǎresc printre ruineleacestui zid pe care nimeni nu s-a învrednicit să-l dărâme detot.
*
PRIMUL LUCRU PE CARE a trebuit sǎ-l fac a fost sǎ lecâştig de partea mea. Câtǎ vreme nu le surprindeam în vreun feleram acceptat doar cu numele, în ciuda faptului cǎ mǎ arǎtasem atâtde supus. Am lǎsat sǎ treacǎ nişte zile ca sǎ pregǎtesc totul,lǎsându-le sǎ-mi vorbeascǎ puţin şi sǎ se uite la mine cu ooarecare neîncredere. Pânǎ când într-o dupǎ-masǎ le-am mǎrturisitcǎ dupǎ pǎrerea mea am gǎsit locul ideal unde sǎ nascǎ Iris fǎrǎ sǎafle nimeni, şi unde noi, cele şapte bǎtrâne ale tainei, puteam sǎcreştem copilul veşnic, fǎrǎ sǎ ne deranjeze nimeni.
Le-am dus în patioul unde locuiesc eu, în fundul Casei, care eşi cimitir al sfinţilor. Bǎtrânele s-au închinat când au trecutprin faţa capelei, am traversat patioul portocalilor şi ne-ampierdut pe coclaurii din partea din spate a Casei, în acel hǎţiş decurţi interioare şi culoare mici pe care doar eu le cunosc, pânǎ amajuns la patioul meu.
Când le-am dechis poarta şi am auzit exclamaţiile lor mi-am datseama cǎ simplul fapt de a le deschide poarta cimitirului sfinţilorsparţi le cucerise. Au înaintat strigând entuziasmate printreSfinţi Francisc fǎrǎ cap, Sfinţi Arhangheli Gavril fǎrǎ degetulridicat, Sfinţi Anton de Padova şchiopi şi ciungi, Sfinte Fecioaredel Carmen, del Perpetuo Socorro, de Lourdes, cu straieledecolorate şi însemnele tocite, Prunci Iisus din Praga fǎrǎ coroanǎşi fără mâna cu o sferǎ, cu eleganţa simulatǎ a blǎnurilor deherminǎ şi falsitatea nestematelor de ipsos pictat pe care soareleşi ploaia îl rod, sfinţi cu trǎsǎturi şterse, un monstruîmbrǎţişând lumea sub nişte picioare pe care Brígida a spus cǎ o sǎle pǎstreze, fiindcǎ erau ale Imaculatei Nǎscǎtoare, pǎstreazǎ-lepe aici, Mutulicǎ, poate pe urmǎ gǎsim şi restul şi o asamblǎm,îngeri fǎrǎ aripi, sfinţi fǎrǎ identitate, în bucǎţi, fǎrǎ membre,de toate mǎrimile, fragmente pe care anii şi clima le-au micşorat,pe care porumbeii le-au gǎinǎţat, pe care şoarecii le rod, cǎrorapǎsǎrile le ciugulesc ochii şi buricul, da, desigur, nu putemarunca la gunoi bucăţi din foste obiecte de cult, trebuie sǎ lerespectǎm, nu le putem amesteca în groapa de gunoi cu resturile demâncare şi de abluţiuni, nu, trebuie sǎ le ducem la Casa deExerciţii Spirituale a Încarnării din Chimba, unde e loc pentrutoate. Maica Benita îmi spune sǎ-mi aduc cǎruţul, încarc în eltoate bucǎţile şi le car pânǎ în patioul meu, pentru ca anii şiploile sǎ termine cu ele, în timp ce în altare sunt înlocuite destatui aproape identice comandate la fabricǎ, poate versiunea astaa Bernarditei are ochii mai puţin saşii, poate cârlionţii PrunculuiIisus au alt ton de galben, poate poziţia Sfântului Sebastian paremai puţin ambiguǎ. Maica Benita nu cunoaşte patioul meu. A declaratcǎ e strict interzis sǎ intre cineva aici. Este patioul luiMutulicǎ. El l-a ales. El ştie de ce o rânduieşte. Cel puţin s-oaibǎ pentru el ca sǎ facǎ ce vrea, bucǎţica asta de viaţǎ privatǎ,trebuie sǎ i-o respectǎm acestui sǎrman om care de atâţia ani sesacrificǎ aici în Casǎ pentru noi.
Bǎtrânele s-au risipit prin curte tot minunându-se, aşezându-sepe vine şi ridicându-se din nou, apucând bucǎţi de ipsos, mâini,torsuri, coroane, falduri de tunici, scormonind, dezgropând sfinţinecunoscuţi pe care doar ele sunt în stare sǎ-i recunoascǎ, SfântaAgata şi Sfântul Cristofor şi Sfântul Ramon Ne nǎscut, nu, Dora,rasa asta e a Sfântului Francisc, nu a Sfântului Domingo de Sales,cǎ nu are glugǎ cafenie, sǎ ştii cǎ sunt destul de puţini SfinţiSebastian, auzi, Amalia, gǎseşte-mi cealaltǎ bucatǎ din MaicaPrecistǎ, o sǎ fie cam greu, deşi aici e un cap cu stele şi s-arputea sǎ aibǎ vreo legǎturǎ cu ea, nu ştiu, şi Sfântului Gavrilǎstuia o sǎ-i caut degetul întins ca sǎ-l întregesc, şi mǎ duc sǎcaut o Maicǎ Precistǎ oarecare, cǎ cine o sǎ-şi dea seama, şi osǎ-mi pun o Bunǎ-Vestire pe comoda mea.
- Pe 25 martie e Buna-Vestire...
- Ce pǎcat cǎ aici în Casǎ nu o sǎrbǎtorim.
- Dar naşterea Pruncului Iisus, nouǎ luni dupǎ ce s-a pogorâtSfântul Arhanghel Gavril, o sǎrbǎtorim...
- Buna-Vestire nu e acelaşi lucru cu Încarnarea...
- Nu ştiu, s-o întrebǎm pe Maica Benita.
- Stai sǎ vǎd dacǎ gǎsesc degetul Arhanghelului.
Am fost nevoit sǎ bat din palme ca în recreaţie la şcoalǎ ca sǎle atrag atenţia şi sǎ le trezesc la realitatea a ceea ce venisemsǎ facem, pe aici, sǎ nu vǎ împiedicaţi, aici locuiesc eu, asta ecamera mea şi ǎsta e patul meu, nu mai e nimic altceva aici decâtaceastǎ uşǎ falsǎ ce dǎ într-o pivniţǎ, pivniţa pe care ampregǎtit-o, eu o sǎ fiu mereu aici, pǎzind intrarea. Nu numai cǎspǎlasem şi lustruisem cu cearǎ duşumeaua de scânduri foarte uscateşi tapetasem pereţii cu ziare vechi, dar cum ştiu foarte bine celucruri are fiecare doamnǎ în fiecare geamantan şi în fiecare ladǎdin fiecare chilie şi care sunt chiliile doamnelor care nu vinniciodatǎ aici, în Casǎ, am golit mai multe dulapuri încuiate deani de zile, aducând covoare şi tablouri, paturi cu cergi şicuverturi, veioze, un leagǎn de bronz cu ornamente şi baldachin,toate niţel stricate, dar, în fond, ce puteam face, în penumbra dinbeci totul strǎlucea în faţa ochilor bǎtrânelor.
Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la editura Leda, încolecţia Maeştrii, în traducerea lui Dan MunteanuColán.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
