Un mic album elegant, publicat intr-un tiraj amplu, care va fi difuzat atat prin reteaua Connaissance des Arts (cea mai prestigioasa publicatie de specialitate din Hexagon), cat si prin grija Misiunii, care a preluat 7.000 de exemplare "hors commerce".
Prefata mea, simplu text circumstantial, menit sa puncteze cateva mesaje "politice", este judicios eclipsata de solidul studiu istoric datorat lui Jeršme Coignard. Autorul sintetizeaza devenirea acestui loc in viata culturala pariziana, de la anii hausmanieni ai celui de-al III-ea Imperiu pana la "Belle Epoque". Ultima proprietara a palatului, contesa Martine de Bhague, primea in saloanele sale crema lumii intelectuale si artistice din capitala Frantei. In sala de teatru, construita in maniera romano-bizantina a bisericilor din Ravenna, au fost audiate premiere muzicale (Csar Franck), admirate stele ale baletului (Isadora Duncan) si citite texte dramatice in premiera. Salonul de Aur sau cel de Marmura au fost de asemenea cercetate de personalitati odinioara ilustre: o societate elevata, formata din aristocratie de sorginte napoleoniana, care stia sa cante la instrumente muzicale, sa recite, sa declame si sa barfeasca, poate, cu egala gratie retorica. Chiar daca palatul nu e foarte vechi, lumea pe care a gazduit-o candva pare deja arheologica. Ea a pierit nedrept, dar inexorabil. Nu-i acordam decat nostalgia noastra punctuala fata de varsta cand Europa se mai putea inca mandri cu o nobilime de sange sau de spirit: conditia unui stil de viata rafinat, din care impostura si falsa subtilitate lipseau.
Intre 1939, cand regele Carol al II-lea a cumparat palatul, si 1990, cand a sosit aici primul ambasador postcomunist (regretatul Alexandru Paleologu), resedinta din rue Saint-Dominique s-a racordat, devenind ambasada, la istoria Romaniei. A vazut sefi de misiune formidabili si - pe durata comunismului - tot felul de "noi diplomati", cu sosete flausate, barbii duble, spaime tovarasesti si fanatisme ideologice de prost-gust. Exilul romanesc din Paris a detestat cladirea, cu bune justificari. Dupa caderea comunismului, nu s-au investit suficienti bani pentru ca Palatul Bhague sa-si regaseasca originara splendoare patrimoniala. Din carpeli succesive, el arata decent, dar atat: ar fi nevoie de o curatare a fatadelor, de iluminare nocturna, de restaurarea multor piese de mobilier, covoare sau tablouri, pentru a nu mai pomeni de Sala Bizantina. Poate ca vor urma si acestea, pe masura ce situatia economica a tarii o va permite.
Pentru moment, albumul publicat sub girul Connaissance des Arts va spori interesul unui public francez format din politicieni, intelectuali si oameni de afaceri care, dupa ce-l vor parcurge, s-ar putea simti chemati sa-l descopere in noua sa realitate, de ambasada a unui stat finalmente situat pe spirala normalitatii democratice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
