Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Lecturi la prima vedere din Eminescu (XXXIV)/ de Alex. Ştefănescu

Elemente de psihologia femeii

O altă secvenţă care se poate decupa din Călin este acea a întâlnirilor amoroase secrete dintre fata de împărat şi bărbatul misterios. Întâlnirile au loc tot noaptea, când prinţesa doarme, dar la un moment dat ea se trezeşte „de sărutu-i fermecat” şi, văzând că „zburătorul” vrea să fugă, ca un hoţ surprins asupra faptului, îl roagă să rămână:

„Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat,/ Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat;/ Şi atuncea când spre uşă el se-ntoarce ca să fugă,/ Ea-l opreşte-n loc cu ochii şi c-o mult smerită rugă:/ «O rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc,/ Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc”.

Fata de împărat şi-l reprezintă pe necunoscut ca pe un nefericit, neiubit de nimeni, ca pe un „zburător cu plete negre, umbră fără de noroc”, cu ochi adânci şi trişti: „O tu umbră pieritoare, cu adâncii, triştii ochi,/ Dulci-s ochii umbrei tale − nu le fie de diochi!” Acest mod de reprezentare confirmă, o dată în plus, înţelegerea de către Eminescu a psihologiei femeii: de multe ori ea preferă nu un bărbat puternic şi fericit, ci unul vulnerabil, care are nevoie de ocrotirea ei.

În portretul  „zburătorului” putem distinge şi elemente proprii imaginaţiei erotice a călugăriţelor, mai ales dacă ştim ce i-a povestit căpitanul Matei Eminescu, fratele poetului, lui Corneliu Botez: „Pe când Eminescu era slujbaş la Iaşi, unde locuia împreună cu Bodnărescu în nişte chilii a călugărilor greci din fundul curţii bisericii Trei Ierarhi, a venit la familia sa în Ipoteşti. Cu această ocaziune s-a dus şi la schitul Agafton din judeţul Botoşani, unde era călugăriţă mătuşa sa, maica Fevronia Iuraşcu . Aceasta, într-o seară, a făcut şezătoare de tors lână, la care au venit mai multe călugăriţe. Una din ele, anume Zanaida, a spus povestea lui Călin. Poetul a ascultat-o, a luat notiţe şi apoi a versificat subiectul.” Într-o primă versiune, titlul poemului (ca şi al poveştii populare) era Călin Nebunul, poreclă psihanalizabilă, în sensul că numai un bărbat supranumit „Nebunul” ar putea să încalce interdicţiile şi să intre noaptea într-un castel clădit pe o stâncă (sau într-o mânăstire de maici, înconjurată de ziduri înalte!). În plus, călugăriţele au vocaţia adăpostirii în mânăstire a unor oameni fără identitate, care rătăcesc prin lume sau fug de propria lor soartă.

În poemul lui Eminescu necunoscutul de care se îndrăgosteşte fata de împărat este un personaj legendar, „zburătorul”, dar este în acelaşi timp şi un bărbat real, Călin, care în cele din urmă – ca să vorbim în termenii juridici de azi – îşi va recunoaşte paternitatea asupra copilului rezultat din iubirea secretă (şi botezat, ca şi tatăl lui, Călin.)

În poemele lui Eminescu, bărbatul este cel care o iniţiază pe fată în jocul dragostei. Instructajul său plin de graţie întrece prin spirit ludic şi farmec Kama Sutra şi îl prezintă ca pe un seducător experimentat. Chiar şi atunci când poetul îl persiflează pe seducător, pentru frivolitatea lui, tot îi evidenţiază competenţa. Ni-l amintim pe Cătălin adresându-se altei inaccesibile fete de împărat, Cătălina: „Dacă nu ştii, ţi-aş arăta/ Din bob în bob amorul, / Ci numai nu te mânia,/ Ci stai cu binişorul.// Cum vânătoru-ntinde-n crâng/ La păsărele laţul, / Când ţi-oi întinde braţul stâng/ Să mă cuprinzi cu braţul;// Şi ochii tăi nemişcători/ Sub ochii mei rămâie... / De te înalţ de subsuori/ Te-nalţă din călcâie;/ Când faţa mea se pleacă-n jos,/ În sus rămâi cu faţa, / Să ne privim nesăţios/ Şi dulce toată viaţa;// Şi ca să-ţi fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Când sărutându-te mă-nclin,/ Tu iarăşi mă sărută.”

Călin, cu calitatea lui supranaturală de „zburător”, este şi mai persuasiv şi ingenios în acţiunea de iniţiere. El o învaţă pe fata de împărat nu numai o fizică, ci şi o metafizică a iubirii. Nicolae Manolescu a explicat cândva, inspirat, că vocile lirice din Luceafărul (şi aceea a lui Hyperion, şi acea a fetei de împărat, şi aceea a lui Demiurgos, şi aceea a lui Cătălin) sunt toate ale lui Eminescu, exprimând  multilateralitatea trăirilor sale, reprezentându-l complet. Este adevărat. Totuşi, era în logica poemului ca „vicleanul copil de casă”, Cătălin, să fie uşor ridiculizat, prin comparaţie cu astralitatea lui Hyperion. În Călin, seducătorul, cu aureola lui de personaj legendar, apare de la început ca un bărbat demn de admiraţie (nu ca un paj poznaş). El îi recită parcă, fetei de împărat, unul dintre splendidele poeme de dragoste scrise de Eminescu:

„«O şopteşte-mi − zice dânsul − tu cu ochii plini d-eres/ Dulci cuvinte ne-nţelese, însă pline de-nţeles./ Al vieţii vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,/ Şi-l visez, când cu-a mea mână al tău braţ rotund îl pipăi,/ Când pui capul tu pe pieptu-mi şi bătăile îi numeri,/ Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi şi netezi umeri/ Şi când sorb al tău răsuflet în suflarea vieţii mele/ Şi când inima ne creşte de un dor, de-o dulce jele;/ Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz,/ Părul tău bălai şi moale de mi-l legi după grumaz,/ Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură,/ Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură./ Tu!!... nu vezi... nu-ţi aflu nume... Limba-n gură mi se leagă/ Şi nu pot să-ţi spun odată, cât − ah! cât îmi eşti de dragă!»/ Ei şoptesc, multe şi-ar spune şi nu ştiu de-unde să-nceapă,/ Căci pe rând şi-astupă gura, când cu gura se adapă;/ Unu-n braţele altuia, tremurând ei se sărută,/ Numai ochiul e vorbareţ, iară limba lor e mută,/ Ea-şi acopere cu mâna faţa roşă de sfială,/ Ochi-n lacrimi şi-i ascunde într-un păr ca de peteală.”

Merită să recitim de mai multe ori acest poem (poem în poem), scris într-o limbă „ca un fagure de miere”. Rimele rare şi surprinzătoare (una construită de poet: clipă-i/ pipăi), patina de vechime  (răsuflet, bălai, împătimire, se adapă, vorbàreţ, iară, roşă), simetriile în oglindă (cuvinte ne-nţelese, însă pline de-nţeles), amestecul de senzualitate şi pasiune mistică (Şi când sorb al tău răsuflet în suflarea vieţii mele/ Şi când inima ne creşte de un dor, de-o dulce jele) – totul contribuie la emoţionarea noastră. Trăim în imaginaţie ceva atât de frumos încât, la sfârşitul lecturii, ne vine greu să ne mai întoarcem la lumea reală.

 

Din volumul cu acelaşi titlu, aflat în pregătire

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.