Intalnirea cu Nicolas Simion este o incantare a spiritului si a auzului. Asa s-a intamplat, recent, la concertul din clubul clujean Diesel, unde jazzman-ul si-a prezentat noul album "Wild Dogs". Personalitate marcanta a scenei romanesti si europene, locuind in prezent in Germania, Nicolas Simion este un om deschis si modest, trufia "romanului stabilit in Occident" fiindu-i necunoscuta.
- Nicolas Simion, ce este jazz-ul pentru tine?
- Spontaneitate si libertate in exprimare... In momentul in care te afli pe scena si pregatesti un program - compozitii proprii, prelucrari ale lucrarilor altor jazzmeni sau din alte genuri muzicale -, ai nevoie sa-ti creezi un spatiu propriu de comunicare artistica, al tau si numai al tau, in care sa te poti exprima liber, asa cum iti dicteaza, nestiut, irational aproape, propria sensibilitate.
- Cred ca, in cazul lui Nicolas Simion, jazz-ul este mai mult decat spontaneitate si libertate, el este un mod de viata. Gresesc?
- Toti incercam sa ne gasim indentitatea si sa fim noi insine in raport cu ceea ce ne inconjoara. Unii reusesc mai repede, altii mai tarziu; unii mai mult, altii mai putin. Nu stiu exact cine a spus ca "Jazz-ul este un fel de a trai, un fel de a fi", dar pentru multi dintre cei care ne-am legat existenta de acest gen, afirmatia este foarte adevarata.
- De formatie clasica, ai optat totusi pentru jazz. Cum s-a produs aceasta trecere de la clasic la un gen muzical modern?
- A fost un fel de ruptura de muzica asa-zis clasica. La un moment dat, pe parcursul studiilor mele de specialitate, mi-am dat seama ca nu ma pot disciplina in redarea unui text clasic. Atunci am avut revelatia jazz-ului, pe care l-am descoperit destul de tarziu, pe la 19-20 de ani. Ascultandu-l si, apoi, practicandu-l, am constatat ca prin intermediul sau ma pot exprima liber si direct. Muzica clasica si toate experientele din folclor sau din alte genuri muzicale se imbina tulburator in piesa de jazz si fac un mariaj de cele mai multe ori fericit. As mai adauga faptul ca jazzman-ul din ziua de azi nu este doar interpretul care poate sa improvizeze pe cateva teme, ci este, simltan, compozitorul, aranjorul, seful de formatie si, uneori, chiar managerul grupului musical, prin felul in care stie sa vanda acest "produs".
- In 1988, cand ai parasit Romania cu o valiza, un saxofon si foarte multe vise, ce ai sperat ca iti va aduce Occidentul?
- In primul rand, am sperat sa... pot trece granita ca sa ajung in Occident, ceea ce nu era foarte usor la sfarsitul anilor ''80. In al doilea rand, simteam ca am un potential care nu era pus in valoare in Romania acelor ani. Odata ajuns in Germania, contactul cu mentalitatea, cu obiceiurile, cu limba, cu tot ceea ce se intampla in afara Romaniei a fost pentru mine ceva nou. Mi-au trebuit ani buni ca sa inteleg realitatile de aici, sa ma adaptez intr-un fel sau altul si sa ma pun la curent cu tot ceea ce se intampla pe scena jazzistica internationala, sa ma integrez in randul muzicienilor profesionisti europeni si americani. Nu a fost usor deloc. Cu mare greutate am gasit resursele si energia, ambitia de a continua ceea ce incepusem in Romania. Si cred ca abia acum, dupa 17 ani de incercari si de lupte continue, au aparut si ceva rezultate: ma gandesc la CD-urile editate, la concertele, turneele si aparitiile in festivaluri de jazz din Japonia, America de Nord si Europa, la revenirile in tara (din 1995 de doua, trei ori pe an) unde cant alaturi de muzicieni romani.
- Poti spune acum, dupa toti acesti ani, ca Occidentul ti-a satisfacut asteptarile si ca jazz-ul, pe care ti l-ai dorit atat in Romania, ai reusit sa-l realizezi in Vest?
- Pentru mine, lucrurile au fost mai usor de dus la bun sfarsit in Occident decat in Romania. Am avut posibilitatea sa cant alaturi de muzicieni foarte buni, pe care nu ii puteam intalni la noi, cum ar fi Lee Konitz, Archie Sheep, Tomasz Stanko, Mal Waldron, Gunther & Ed Schuller. Dezvoltarea mea din punct de vedere muzical a fost mult accelerata in Occident, in sensul ca eram obligat sa fiu la zi cu evolutia mondiala a genului, dar si sa vin cu ceva original, propriu. La urma urmei - omul sfinteste locul. Nu este exclus ca si in Romania sa fi realizat anumite lucruri, insa intrecerea cea adevarata este cu cei din afara. Pe scena romaneasca de jazz, putin izolata, nu aveam cum sa imi pun in valoare anumite calitati. Acolo, insa, unde la tot pasul intalnesti muzicieni foarte buni, esti obligat sa ai o evaluare reala a ceea ce se intampla in jurul tau.
- In ciuda faptului ca ai parasit de multa vreme Romania, ai pastrat in muzica ta spiritul transilvan (Nicolas Simion s-a nascut in Dumbravita, judetul Brasov). In creatiile tale folclorul din Transilvania este omniprezent. Ce anume te face sa te intorci iar si iar acasa?
- Am inceput sa scriu piese cu caracter folcloric, inspirate din muzica populara romaneasca si din creatia lui Bartok, de prin anii ''80, in studentie, si apoi, mai tarziu, cand am pus pe picioare formatia Opus 4. In strainatate mi-a fost mai usor sa accentuez acest fond in care m-am format, care ma reprezinta si pe care il reprezint cu mandrie. Dar in muzica mea veti gasi nu doar sonoritatile folclorului din Transilvania, desi acesta are un farmec aparte, ci si pe cele ale intregii zone, din Ungaria si Slovacia pana in Bulgaria si Grecia. Am prelucrat, de asemenea, piese rusesti si piese africane. La mine, folclor inseamna muzica autentica a oamenilor simpli, a anonimilor.
- Cum au receptat colaboratorii tai straini influentele din folclorul romanesc si din spatiul jazz-ului din care tu veneai?
- Din pacate, jazz-ul romanesc e aproape necunoscut, cu exceptia catorva nume din anii ''60 - Jancsy Korossi, Richard Oshanitzky, Aura Urziceanu. Practic, nu existau imprimari, nu exista o activitate live a unor jazzmeni romani. Si atunci, muzica cu care au venit in contact colaboratorii mei a fost o surpriza pentru ei. Ea le-a permis sa cunoasca sonoritati proaspete, deosebite, apartinand Balcanilor, zona care le era putin cunoscuta. Cu muzicienii straini nu am avut nici un fel de probleme de comunicare. Mai degraba am avut, la inceput, probleme cu compatriotii care, de multe ori, nu au inteles directia in care doream sa se indrepte muzica mea. Lucrurile s-au schimbat intre timp. Au aparut muzicieni tineri care sunt mai deschisi catre nou si care nu mai vad jazz-ul ca pe o imitatie a jazz-ului american, ci ca pe o forma de expresie care ne apartine tuturor, o muzica vie si un mod liber de exprimare.
- "Wild Dogs", formula de trio in care canti in prezent, este o combinatie care denota prospetime si tinerete. Ti-ai apropiat doi foarte tineri instrumentisti - Arthur Balogh (contrabas) si Laurentiu Zmau (tobe) - si ai pornit cu ei intr-un turneu prin tara pentru a promova cel mai nou album - "Wild Dogs". Sa inteleg ca profesorul Nicolas Simion incearca sa instruiasca o noua generatie de jazz-isti in Romania?
- Am cantat cu majoritatea instrumentistilor din noua generatie. E adevarat ca nu toti au acelasi interes sa faca lucruri de calitate, sa promoveze un jazz autentic. Prin acest Laurentiu Zmau, care nu a implinit 19 ani, avem o mare sansa si ma gandesc la "toboseristica" romaneasca, destul de "discreta" in prezent. Pentru mine este interesant sa-i motivez si sa-i ajut pe acesti tineri instrumentisti, sa le deschid un anumit orizont, sa le dau mai multa incredere in ei insisi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
