Intr-o dezbatere recenta s-a pus intrebarea, nu tocmai linistita, "a cui este literatura romana?". S-a discutat despre nepasarea fata de editarea ei critica, despre abuzurile unor mostenitori ai scriitorilor, care pun piedici publicarii anumitor texte, despre impresariatul literar si drepturile de autor etc. Sunt, toate, probleme grave, care arata cat de departe se afla astazi politica culturala romaneasca de abordarea corecta si de justa lor rezolvare.
Daca in industrie, de exemplu, au fost cautate solutii de salvare a unor intreprinderi de la faliment, nici un guvern si nici un parlamentar postdecembrist n-a propus un proiect similar pentru literatura nationala. Editiile critice se afla in continuare intr-o stare lamentabila, ilustrand perfect nefasta formula a zidului inceput si neispravit. O editura specializata in acest domeniu, cum era Minerva, intarzie sa reapara - si e de mirare ca inca nu s-a pus problema refacerii uneia echivalente. De ce n-ar fi aceasta chiar Cartea Romaneasca, restructurata? De ce Academia nu cugeta mai adanc asupra acestei teme, creand o sectie aparte, solida, la propria editura? ("Pleiadele" romanesti, notabile, n-au avut toate ingrijitori exigenti.) De ce institutele de istorie literara nu se asociaza in proiecte comune? De ce Fondul pentru Patrimoniu - sau cum se va fi numind acum - nu rezerva o cota semnificativa de subventionare a dificilei munci de editare stiintifica? Ar fi chiar imposibil sa se intruneasca, pentru o analiza serioasa a situatiei, Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor, Academia Romana, Institutul Cultural Roman? Iata doar cateva intrebari, deocamdata pur retorice, in prelungirea celor deja puse. Ca editurile platesc in continuare foarte prost (sau deloc) se stie, de asemenea.
A oferi autorilor un numar de volume echivalent cu pretul - derizoriu - al onorariului e o solutie prea comoda, pentru edituri, desigur, caci scriitorul nu va sta sa-si vanda cartea in piata si nu va castiga nimic.
Difuzarea cartii e tot defectuoasa, la bunul-plac al unor librari adesea nepriceputi si care restrang dramatic spatiul de etalare in favoarea altor produse. Si e de clarificat, desigur, statutul impresariatului literar, de reanalizat si de controlat aplicarea legii drepturilor de autor.
Poate ca o ampla si serioasa campanie de presa e de facut pe aceste teme de efectiv interes national. Si s-ar mai putea intreba, de pilda, de ce literatura nu e si a Televiziunii Romane sau cum sa facem ca literatura noastra sa devina mai repede si a altora? La a doua intrebare a inceput sa se raspunda, la prima inca se tace.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
