Aceasta carte a profesorului Lucian Boia a aparut intai in Franta si abia acum la noi. Inca o data, originalul savant, initiator al unei catedre si al unei discipline - istoria imaginarului - ne surprinde, ne intriga si ne delecteaza. Cum sa nu te intereseze sa afli in ce pliu al timpului istoric real si cum au luat nastere legendele si miturile cele mai larg raspandite? Invitandu-ne la o lunga calatorie initiatica si recurgand in permanenta la exemple, autorul trece in revista, potentandu-le misterul si nu risipindu-l, toate acele uimitoare creatii nascute din mariajul fanteziei omenesti cu istoria. De la amazoane la extraterestri, de la cinocefali la mutanti, de la salbatic la supraom, fiecare exemplar e cercetat cu rabdare si migala de pedantul om de stiinta. Dar fiecare pagina, ca de altfel titlul insusi, ne atrage atentia ca, in realitate, subiectul acestei carti ironice, sagalnice, tandre si in acelasi timp cum nu se poate mai serioase, este subiectul tuturor cartilor: fiinta situata intre inger si fiara, adica omul. Caracterizat, ca in fragmentele pe care le reproducem mai jos in avanpremiera, de plasmuirile si obsesiile propriei imaginatii.
Zeii nostri, extraterestrii
Primele farfurii zburatoare, sau OZN-uri, au fost observate in luna iunie a anului 1947, deasupra teritoriului Statelor Unite. Era chiar la inceputul razboiului rece si unii se gandeau, in mod logic, la arme secrete, americane sau sovietice. Extraterestrii nu au intarziat sa se alature celor doua superputeri. Martieni - americani sau sovietici -, amalgamul "terestru-extraterestru" inca mai functiona atunci cand era vorba de a presimti pericolul. Adusi pe ecrane in anul 1953, martienii au sosit, in mod natural, in farfurii zburatoare. Aceleasi farfurii erau considerate responsabile de un eventual al treilea razboi mondial si de un posibil sfarsit al umanitatii.
Nu a fost decat inceputul, deoarece, foarte repede, sovieticii si americanii au fost nevoiti sa renunte in favoarea extraterestrilor si chiar "vecinii" nostri martieni au cedat locul unor vizitatori sositi din regiuni indepartate ale Universului. In secolul al XIX-lea, locuitorii altor lumi figurau in ipotezele stiintifice si infloreau in fictiunile literare. Iesiti din paginile romanelor, ei s-au instalat printre noi. Demarcatia, inca incerta, intre lumea reala si cea imaginara pare complet stearsa.
34% dintre americani credeau, in anul 1966, in existenta extraterestrilor. Esecul vietii pe planetele apropiate nu a facut decat sa intareasca aceasta credinta, ca un fel de compensatie! Partizanii unei vieti cosmice asemanatoare cu a noastra reprezentau deja 46% din populatie in 1973 si 50% in 1978. Franta oferea un procentaj similar (ce pare in scadere de catva timp: 39%, potrivit sondajului publicat in Le Monde din 12 mai 1994). Credinta in sine ar fi un fapt banal - mai plauzibil decat existenta altor lumi in Universul infinit? -, dar ea este insotita si intarita prin proximitatea si chiar prin interventia extraterestrilor in afacerile umane. In anul 1985, 26% dintre francezi credeau ca extraterestrii ne viziteaza regulat, iar 13% isi exprimau convingerea potrivit careia fiinte sosite din alta parte traiesc printre noi "deghizate" in oameni. 13%, adica un francez din sapte!
De cand s-au amestecat printre noi si participa la viata noastra, extraterestrii trebuie sa ne semene, mai mult sau mai putin. Cautarea imaginara a sistemelor de viata structurate diferit pare in pierdere de viteza. Majoritatea extraterestrilor nu au nimic de-a face cu cei ai lui Wells si Rosny. Sunt umanoizi, cel putin cand nu au luat, ocazional, contururi umane pentru a se adapta la mediul terestru. Reprezentarea lor este cea a unei fiinte umane mici si firave, de aproximativ 1,50 m inaltime si imbracata cu un fel de combinezon mulat pe corp. Au fost semnalati, de asemenea, umanoizi blonzi, inalti si subtiri, uriasi de 2,50 metri sau homunculi cu picioare scurte, o despicatura in loc de gura si urechi ascutite. Gama de specii este mai degraba limitata, mai limitata decat alteritatea de tip traditional. Spatiul cosmic pare mai mic si mai omogen decat era odinioara Terra. Un occidental din Evul Mediu risca sa fie mai dezradacinat pe insulele din Oceanul Indian, decat contemporanii nostri printre locuitorii galaxiilor.
Ei sunt, evident, mult mai avansati decat noi. Cu cateva milioane de ani, potrivit calculelor efectuate de o anumita secta adepta a farfuriilor zburatoare, sau doar cu 25.000 de ani, urmand o alta opinie. Inteligenta lor sporita este amplificata in plus gratie puterii parapsihologice. Ei stiu tot: Universul nu are secrete pentru ei, iar Terra noastra - cu atat mai putin. Farfuriile zburatoare atesta dezvoltarea tehnologiei lor.
Mii de marturii confirma realitatea fenomenului. Un numar important de persoane au observat OZN-uri, la toate latitudinile si longitudinile globului. "Pasagerii", in schimb, nu s-au aratat decat unei categorii mai restranse; ei prefera sa ramana ascunsi si sunt destul de avari in aparitiile lor. Sfintii si zanele procedau intr-un mod asemanator. E cazul contactatilor, apoi al rapitilor, care amintesc, din nou, de povestile cu zane, si, in sfarsit, al unei practici mai recente si destul de detestabile, cea a prelevarii de organe, ce pare sa apartina in mod specific obsesiilor epocii noastre.
Trei cazuri "reale" vor fi de ajuns pentru a oferi o idee despre raporturile dintre extraterestri si privilegiatii care au beneficiat de atentia lor. Americanul George Adamski (1891-1965) a fost printre primii contactati. La 20 noiembrie 1952, el a facut cunostinta cu un venusian, de pe vremea cand planetele apropiate erau inca locuite, acesta aducand un mesaj de pace in momentul in care razboiul rece si chiar cel real din Coreea erau in plina desfasurare. Venusianul in cauza era inalt si slab, blond, cu parul lung si o fata angelica. In anii urmatori, Adamski a avut intalniri regulate cu locuitorii de pe Venus, Marte si de pe Saturn. El a reusit sa fotografieze faimoasa "farfurie venusiana" si a publicat carti despre experientele sale. Mai multe grupari adepte ale farfuriilor zburatoare il considerau profetul unui timp nou.
In anul 1957, un fermier brazilian de 23 de ani, Antonio Villas Boas, a fost rapit de extraterestri. Tanarul a fost dus la bordul unei farfurii zburatoare, dezbracat si pus in fata unei femei destul de frumoase, desi cam ciudate: blonda, cu ochi albastri si foarte alungiti, fata triunghiulara, pometii iesiti in afara, gura desenata fin, abia vizibila. Ce trebuia sa se intample s-a intamplat. In timpul actului, dama scotea grohaituri de scroafa. Este foarte posibil ca Antonio sa fi devenit ulterior fericitul parinte al unui copil extraterestru, nascut in cine stie ce galaxie din Univers.
In noaptea de 19 spre 20 septembrie 1961, Betty si Barney Hills au fost rapiti in timp ce traversau cu masina statul Maine. Rapitorii lor nu erau frumosi in esenta: plesuvi, fara nas, cu o gura extrem de subtire. Condusi in farfuria zburatoare, cei doi au fost separati si supusi unui examen medical dureros. Lui Barney i s-a prelevat sperma, iar lui Betty, fragmente de piele, bucati de unghii si fire de par, introducandu-i-se totodata un ac lung in buric.
In anii urmatori, rapirile s-au inmultit; au fost semnalate zeci si zeci de cazuri. Un anumit reflux spre sfarsitul anilor '80 a fost urmat de un val sensibil dupa anul 1980. Incepand cu anul 1987, fenomenul a devenit ingrijorator: mii de rapiri in Statele Unite, mult mai putine, e adevarat, in Europa. Examenele medicale si prelevarile de organe par deja o practica obisnuita. In fapt, micii "omuleti gri", umanoizi rai identificati in America de Nord, detin recordul in materie. Aceasta practica nu are, de altfel, nimic exclusiv terestru. Ea raspunde unei adevarate psihoze dezvoltate in cursul ultimilor ani. Cam peste tot in lume, este vorba de rapiri de adulti si copii, de prelevari de rinichi sau de bebelusi “in piese detasabile". Traficul de organe face parte din folclorul contemporan.
De fapt, sunt ei oare buni, sau rai? Ce cauta aici, cu ce scop s-au deplasat din lumile lor indepartate? Buni si rai, isi impart sarcinile. Contactatii din anii '50 au fost martorii bunatatii si intelepciunii extraterestrilor. In aceeasi epoca, domeniul science-fiction parea inca atras de tema invaziei. Apoi, bunul extraterestru a reusit sa convinga scriitorii de science-fiction si cineastii. Dar iata ca si contactatii incep sa se planga; nu e nici un motiv de incantare in faptul de a fi fost rapit si transformat in infirm de acesti medici nebuni!
Ca intotdeauna, latura buna si cea rea coexista. Dar, global, s-a optat deja, si inca de la inceput, pentru extraterestrul bun, sau cel putin pentru o asemenea entitate "neutra", venita sa ne studieze ori sa ne supravegheze. Mesajul de pace, lansat la inceputul anilor '50 si repetat de cateva ori, exprima clar bunavointa lor.
In filmul lui Robert Wise, Ziua in care Terra se va opri (1951), invazia extraterestrilor isi schimba complet sensul in raport cu invazia martiana traditionala; ei ameninta cu distrugerea Terrei in cazul in care oamenii nu vor inceta experientele nucleare. Sub aparentele unei invazii, este vorba de o lectie data pamantenilor, similara celei transmise prin intermediul anumitor contactati.
Afacerea Ummo se inscrie in acelasi curent pacifist. Ea reprezinta, in acelasi timp, o noua etapa in raporturile extraterestrilor cu mediul uman. De data aceasta, locuitorii unei lumi situate la 14,6 ani lumina de Terra (planeta Ummo) s-au instalat pur si simplu printre noi. Desi ne sunt superiori, ei ne seamana perfect; e imposibil deci de a-i identifica. In anii '60, Spania a devenit a doua lor patrie. Jean-Pierre Petit, director de cercetare la Centrul National de Cercetari Stiintifice (CNRS), a publicat mai multe carti referitoare la acest subiect (printre care Ancheta asupra extraterestrilor care sunt deja printre noi, Misterul Umitilor, 1991). Societatea planetei Ummo este comunista. Pentru Terra, ei preconizeaza o sinteza intre marxism si crestinism. Dar, mai ales, isi inmultesc avertismentele: daca vor sa salveze Terra, oamenii trebuie sa renunte la cursa inarmarilor.
Atat de prezenti in actualitate, extraterestrii nu sunt nou-veniti. Ar fi ridicol sa credem ca istoria lor incepe in anul 1947! Observatiile recente s-au prelungit in trecut. O noua lectura a documentelor a permis constatarea prezentei farfuriilor zburatoare in toate epociile Istoriei. Ele sunt inregistrate chiar si in Biblie si se pare ca au avut o afinitate deosebita pentru preistorie: o intreaga epoca pe care trebuie sa o "reelaboram", tinand cont de contributia Vechilor Astronauti, care au ghidat - in urma cu mii sau milioane de ani - primii pasi ai omului. Iata toate misterele rezolvate gratie lor: originea civilizatiilor, chiar a umanitatii, a religiilor si a zeilor. De fapt, zeii au construit megalitii din Insula Pastelui si piramidele egiptene. Ei au provocat Potopul. Arca lui Noe era o nava extraterestra. Distrugerea Sodomei si a Gomorei se explica printr-un razboi nuclear. Paleoastronautica aspira sa devina o adevarata stiinta, marginalizand preistoria conformista si perimata. Ea beneficiaza de o audienta remarcabila; in anul 1985, 21% dintre francezii interogati credeau ca extraterestrii ne-au vizitat in trecut (foarte logic, de altfel, de vreme ce o fac si astazi).
Punctul de nedepasit al afacerii extraterestrilor este cristalizarea unei noi credinte religioase. Putem crede, desigur, concomitent, in doua adevaruri revelate: religia (crestina sau alta) si prezenta extraterestrilor. Dar anchetele sociologice demonstreaza ca intre zei exista un raport invers. Cu cat se crede mai putin in Dumnezeu, cu atat este mai mare credinta in extraterestri. Aparitia lor corespunde unui reflux al credintelor religioase traditionale. Ei ofera un substitut de religie. Sunt zei, sau aproape, prin omniscienta lor, prin puterile lor supranaturale. "Aterizarile" lor evoca aparitiile sfintilor, printr-o "regie" foarte asemanatoare: lumini stralucitoare, sunete grave, emotie puternica la martori, ca in Intalnire de gradul al treilea, filmul realizat de Steven Spielberg in anul 1977. Mitul se inscrie, de asemenea, intr-o formula milenarista. Un numar impresionant de grupari adepte ale farfuriilor zburatoare asteapta sfarsitul lumii, chiar purificarea acesteia, intrarea ei intr-o faza diferita. Adeptii credintelor vor fi salvati si vor urca la ceruri la bordul farfuriilor zburatoare sau vor ramane pe Terra, dar pentru a participa la o era noua, de armonie si pace, cum este cea anuntata de miscarea "New Age", nascuta in California in anii '60. Adeptii acestui curent cred ca umanitatea este pe cale sa depaseasca era Pestelui, dominata de Hristos, pentru a intra in era Varsatorului, in care fiinta umana, reinnoita, va beneficia de puteri fizice considerabile si de o noua constiinta planetara si cosmica. Dar nimic nu se va face fara extraterestri. O zona de aterizare este deja amenajata cu scopul de a-i intampina convenabil.
De la mitologie la ideologie
Jean-Bruno Renard, caruia ii datoram multe consideratii despre omul salbatic si extraterestru, a avut ideea sa reuneasca, intr-un tablou foarte sugestiv, trasaturile contradictorii ale acestor doua figuri mitice principale din epoca noastra, primitivul si civilizatul. (...)
Omul salbatic si extraterestrul apar ca doua borne, trecute si viitoare, ale viziunii evolutioniste a speciei umane, omul situandu-se el insusi exact la jumatatea drumului. In tabloul prezentat, omul va ocupa o coloana centrala si fiecare dintre caracteristicile sale va fi medie in raport cu cele doua extreme".
Ne aflam in faza cea mai avansata a unei mentalitati evolutioniste. Jocul foarte liber al alteritatilor traditionale, cu figurile lor de o diversitate uimitoare, a fost simplificat drastic, dar investit in acelasi timp cu o semnificatie puternica. Totul este situat pe trei segmente succesive ale unui singur ax de evolutie.
Figuri opuse, omul salbatic si extraterestrul participa, totusi, la aceeasi mitologie. Ii regasim uneori impreuna. Faptul cel mai uimitor priveste originea insasi a umanitatii. Omul ar putea rezulta dintr-o hibridare intre vizitatorii extraterestri si oamenii salbatici ce locuiau odinioara pe Terra. Aceasta versiune a Genezei subliniaza inca si mai pregnant dimensiunea religioasa a fenomenului extraterestru, fapt ce ar explica mai bine locul nostru chiar la mijloc, intre cei doi stramosi, atat de diferiti, dar apartinand aceleiasi linii.
Nu lipsea decat centrul Pamantului pentru ca sinteza sa fie completa. Lucru deja facut. Imi amintesc de Lemuria, text scris in anul 1945 de Richard Shaver si pus in valoare de Ray Palmer, redactor la revista Amazing Stories, releva existenta unei rase subterane, pitica si rea, care descindea, la fel ca umanitatea terestra, dintr-o specie creata de extraterestri. Aceasta rasa locuia in orase subterane si utiliza masinile abandonate de extraterestri. Dupa 1947, Ray Palmer era considerat unul dintre primii exegeti ai farfuriilor zburatoare, atribuite, evident, extraterestrilor. In anul 1959, el a gasit o solutie inca si mai ingenioasa: bazele OZN-urilor ar fi fost situate in interiorul Terrei. Un alt imperiu subteran destul de des invocat era banuit a se gasi sub Asia Centrala (Shambala, Agortha); el era locuit de Stapanii Lumii, ei insisi, poate, niste extraterestri, sau "interterestri", ori amandoua variantele la un loc. Practic, cele doua teme au fuzionat. Exista, de asemenea, o latura politica a acestor situatii. Am aratat deja (Jean-Bruno Renard, Extraterestrii. O noua credinta religioasa? - 1988) ca mitul extraterestrilor se apleaca destul de mult spre stanga. "Tineri, mai degraba nereligiosi, avand un nivel ridicat de pregatire, cei care se regasesc la modul cel mai natural in extraterestri, tineri aflati mai degraba la stanga esichierului politic". Cat despre ufologi (specialisti in OZN-uri), ei par tentati mai ales de miscarea ecologista. Sensiblitatea ecologista este evidenta, de asemenea, in reinventarea omului salbatic si a preistoriei. Cele doua aspiratii - perfectionare sau regresie - implica in egala masura o critica severa a societatii contemporane. Intre Paradisul pierdut si cel neatins inca, omul traverseaza un teren vag, in care toate motivele sunt reunite pentru a nu se simti in largul sau. Nedreptatile si pericolele se acumuleaza: folosirea inadecvata a stiintei si a tehnologiei, divizarile politice, amenintarea nucleara, poluarea. Guvernele sunt incapabile si, in plus, ne ascund adevarul. Dar aceasta lume pe care o denuntam si careia ii prezicem sfarsitul dupa o buna metoda milenarista poarta un nume. Nu este vorba nici de China, nici de Africa. Este vorba, pur si simplu, de Occident. Mesajele de pace lansate in anii '50 de pasagerii farfuriilor zburatoare sau de ideologia Umitilor, "progresista" si "pacifista", ne fac, inevitabil, sa ne gandim la anumite teme privilegiate din propaganda sovietica a epocii.
Fata in carne si oase si fata cu circuit integrat
Omul nu va sti sa se multumeasca cu o viata diferita, aparand din spatiu sau din adancurile padurilor. Intrat in era tehnologica, el se simte capabil sa contribuie prin fortele proprii la extinderea frontierelor pacii. In felul noilor sai zei, extraterestrii, el aspira sa se lanseze intr-o cariera de demiurg. Aparitia in anul 1818 a romanului Frankestein, de Mary Shelley, marcheaza o data in istoria proiectiilor tinzand spre reconstructia fiintei umane. Omul creat de om, chiar daca, de data aceasta, creatura nu a fost chiar atat de reusita, devenea un fapt, cel putin pe planul fictiunii literare. Spre anul 1900, savantii nebuni ai epocii, de la doctorul Jekyll (Robert Stevenson), la doctorul Moreau (H.G. Wells) si la doctorul Cornelius (Gustave Le Rouge), s-au consacrat refacerii biologice si psihice, in intregime, a omului, utilizand metode inrudite destul de des cu cele practicate in abatoare si cu rezultate care vizau monstruosul; dar, in pofida tuturor ratarilor, problema era pusa, si asta era esential.
Eugenismul si, mai ales, genetica au desavarsit metodologia. Acestea au scos astfel de stiinte din domeniul artizanatului, conferindu-le, de asemenea, un grad inalt de "fezabilitate". O rotita mica in mecanismul genelor declansat de factori exteriori sau prin interventia omului, si fiinta in cauza devenea dintr-o data alta.
Primul mare text inspirat de aceste noi posibilitati a fost cartea lui Olaf Stapledon, Ultimul si primul om (1930). Este povestea a 20 de specii umane, intinzandu-se pe o perioada de doua miliarde de ani. Iata omul care ne va succeda in urma unui cataclism: este deja mai reusit decat noi, cu talia mai inalta si craniul mai larg. Mostenitorul sau, "al treilea om", nu ii seamana deloc; fragil si cu un cap aproape de felina, el se distinge mai ales prin realizarile sale in ingineria genetica. Inventia lui, "al patrulea om", va fi pur si simplu un creier gigant care, la randu-i, va crea "al cincilea om", mai bine elaborat decat precedentii: un colos bine cladit, dar si delicat, dispunand de un creier de doua ori mai voluminos decat al celui din a doua specie... si asa mai departe, pana la a 20-a si ultima creatie.
Doi ani mai tarziu, in 1932, aparea Brave New World - Cea mai buna dintre lumi, de Aldous Huxley. In aceasta carte este vorba de o metodologie susceptibila de a dirija evolutia fiintei umane inca din clipa fecundarii, pentru a produce exemplare in serie, specializate dupa dorinta. Ca si in celelalte domenii deja explorate, fictiunea nu va intarzia sa se amestece cu viata. Perspectivele revolutionare din biologie vor da nastere la nenumarate proiecte, iluzii si teroare. Mediul stiintific din anii care au urmat celui de-al doilea razboi mondial a contribuit la disparitia frontierelor dintre biologia reala si cea imaginara. Un fel de euforie futurista a cuprins spiritele, conjugate, de altfel, cu opusul acesteia: panica determinata de o evolutie accelerata, ce parea sa rupa toate puntile cu trecutul si sa conduca spre dezumanizarea omului. Normalitatea nu mai era o miza; umanitatea nu dispunea decat de doua solutii: una mai buna si alta mai rea. Omul va fi diferit sau nu va mai fi deloc.
Mutantii au invadat literatura science-fiction. Ei isi trag originea fie dintr-o modificare dramatica a mediului, consecutiva unui razboi nuclear, de exemplu, fie dintr-o experienta de laborator. In epoca noastra, savantul nebun a devenit genetician. Toate cazurile pot fi imaginate, inclusiv transformarea bestiilor susceptibile de a sari etapele evolutiei, gratie unei noi distributii a genelor. De la cainii lui Simak la broastele testoase Ninja, o intreaga galerie este deja disponibila. De asemenea, omul poate deveni orice, un monstru dezgustator sau un supraom. Si chiar vampir, ca in romanul lui Richard Matheson, Sunt o legenda, 1954.
Ca regula generala, totusi, mutantul se dovedeste superior omului; el are o inteligenta perfectionata, puteri psihice ca de pilda telepatia, si este capabil uneori de a prevedea viitorul. Mutantii Slan imaginati de A.E. Van Vogt (Slan, 1940) sunt rezultati dintr-o manipulare umana, ei depasindu-ne prin calitatile lor biologice si intelectuale. Sunt respinsi de "oamenii normali", care ii vaneaza fara mila, cu scopul de a se debarasa de ei. Acest text reprezinta o contributie semnificativa la "redefinirea" Celuilalt in lumea de azi. De cand rasele si alte categorii umane au inceput sa aspire din ce in ce mai mult la un statut egal si uniform, ne-am vazut obligati sa apelam la mutanti pentru a satisface nevoile alteritatii. Putem recurge, de asemenea, la roboti. Termenul a fost invenat de scriitorul ceh Karel Capek (1890-1938). Numele este nou si anumite functii sunt, de asemenea, inedite.
Dar omul artificial avea deja o istorie lunga: statui animate in Antichitate, Golem praghez in secolul al VI-lea si o intreaga serie de automate imaginate incepand cu ultima parte a Evului Mediu. Inca o data, ne gasim in fata unui arhetip, adaptat exigentelor tehnologice si sociale din epoca noastra. In piesa Rur (1920), de Karel Capek, fiinte artificiale fabricate de om cu scopul de a lucra pentru el sfarsesc prin a se revolta, luand locul umanitatii. Pentru a evita un asemenea dezastru, Isaac Asimov (1920-1992) a imaginat legile roboticii, mai exact regulile si limitele precise conferite robotului in raporturile sale cu omul. Omul artificial va fi programat in asa fel, incat va fi impiedicat sa faca rau creatorului sau (Eu, robotul, 1941), urmat de o serie intreaga de lucrari pe aceeasi tema).
Dar cine ne va putea asigura ca aceste fiinte din metal sau din plastic nu vor ajunge intr-o zi sa ne inlocuiasca? Cu atat mai mult cu cat inteligenta artificiala face de cateva zeci de ani progrese incurajatoare si ingrijoratoare. Calculatorul a invadat nu numai viata reala, ci si dimensiunea imaginarului din existenta. Maine, se va ajunge sa se construiasca un creier artificial la fel de perfectionist ca si creierul natural al omului. Ce se va intampla in ziua in care acesta va deveni mai inteligent si mai puternic decat noi? Vom deveni oare sclavii masinii?
O creatura inca si mai complexa si mai curioasa este cyborgul, un fel de combinatie intre om, mutant si robot: fiinta umana cu biologie modificata, "plin" cu organe si stimulatoare artificiale. Un fel de supraom nu mai putin performant decat robotul. In fapt, grefele si organele artificiale apartin deja unei practici curente. Nu trebuie decat sa impingem lucrurile putin mai departe... si cyborg-ul este acolo!
Da, frontiera dintre stiinta si science-fiction, dintre realitate si imaginar, s-a sters. Socul viitorului, (1970), bestseller al lui Alvin Toffler, ofera una dintre cele mai semnificative ilustrari ale unui entuziasm stiintific si tehnologic ce dispretuia toate limitele. Urmandu-l pe futurologul american, era aproape epoca - ea incepuse deja - in care biologia umana va fi stabilita dupa dorinta. Se vor putea fabrica, chiar fara recursul la gestatia feminina, toate modelele umane posibile, supraoameni, suboameni sau oameni foarte specializati (atleti, savanti...). Se vor concepe, de asemenea, la alegere, oameni identici, prin metoda clonarii, sau oameni extrem de diversificati. Nimic nu ii va impiedica pe noii vrajitori sa produca creiere fara corp sau sustinute de trupuri partial artificiale, ori, la fel de bine, ordinatoare incorporand componente biologice. Fuziunea dintre om si masina, contopire reala si nu simbolica, a inceput deja. "Banalizarea" alteritatilor reale e compensata in imaginar de inventia alteritatilor inca si mai profunde decat decupajele rasiale traditionale!
Nici un motiv, de altfel, de a renunta la robotii informi de astazi, care sunt doar niste masini perfectionate, in scopul de a crea roboti adevarati, umanoizi al caror comportament va fi cvasiuman. Fata draguta care va surade din spatele ghiseului va fi una din carne si oase, ori o fiinta cu circuite integrate?
* Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Humanitas. Traducere din limba franceza de Brandusa Prelipceanu si Dan-Adrian Olaru
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
