Cumun om respectabil a înfiinţat "Demonicii Anonimi"
Furcilattus - al cărui simbol este chiar furcademonică - este demonul despicării, unul dintre cei maiameninţători în aparenţă. Urmându-i îndeaproape lui Zabulus,Furcillatus îi este acestuia frate geamăn născut la câteva secundedupă. Dar pentru că el te pune în sfârşit în faţa unei alegericlare, îl depăşeşte cu mult în demonic pe fratelesău.
Nici o fiinţă umană matură nu poate afirma,fără riscul de a minţi, că nu s-a simţit niciodată trasă în douăpărţi, până la senzaţia de despicare. Dar Furcillatus este mai multdecât atât. El înseamnă însăşi despicarea, cu chinuitoarele sauparadoxal de amuzantele sale consecinţe, ce provin din drama dea-ţi pierde hotărâtor integritatea. Când te întrebi cine eşti:acesta sau acela? Căci ceea ce îţi afecta integritatea accidentalşi reparabil se transformă dintr-o dată într-un coşmar cu accentedefinitive, tragice sau tragicomice ori de-a dreptul fermecătoare.Mulţi ar izola patologic acest demon, îngrădindu-l în tiparulschizofreniei. Însă Furcillatus existăpretutindeni...
2
...Pentru Universitar, schizofrenia era doarun concept, legat de creiere, lobi, funcţii şi maladie. Seconsidera imun la orice manifestare înrudită cu acest fenomen. Arfi acceptat oricând o uşoară rătăcire (ca o răceală!) de tipintelectual, dar nici nu-şi imagina vreun contact personal cu mareadramă a ruperii în două. Obişnuia să citeze amuzat un autoramerican care spusese că schizofrenia e cea mai mare binecuvântarea secolului douăzeci. Glumea deseori despre modalităţile atât decomplicate în care oamenii se străduiesc acum să-şi împaceexistenţele cu rolurile pe care le au de jucat şi presiunilesociale exercitate asupra lor. Dar doar atât. Universitarul numergea niciodată mai departe în cercetarea schizofreniei,considerând-o la fel de străină de interesele sale ca politicaţărilor africane.
Până când a început să fie mânat încet-încetde forţa lui Zabulus spre furca lui Furcillatus... Sila apărutăparcă din senin şi crescândă faţă de obligaţiile universitare,carieriste şi familiale era dublată tot mai evident de chemarea pecare Zabulus o declanşase. Ea îl mână tot mai puternic, confuzădensă, apăsătoare, către zările neexplorate. Cele mai eficientechemări.
Nu mai trăise aşa ceva din adolescenţă, cândîncepuse să se viseze misteriosul şi cuceritorul Piere Vert.Cu mersul lui plutitor, gesturi molcome aproape sacerdotale şizâmbetul acela uşor pervers, ivindu-se de sub mustăcioara încadratăde plete negre şi nedumerind, dar fascinând tinere şi, în aceeaşimăsură, coapte femei curioase. Dornice de nebănuite aventuri şiautoabandonări pe aripile fanteziei. Dar acelea erau produse tipiceale imaginaţiei unui adolescent cu multe lecturi şi foarte grăbitspre aventura sexuală. Iar de data asta nu era chemat de o faţetăanume a personalităţii sale ci de o adevărată nouă lume! De chemărifără nici o explicaţie. De inexplicabilul pur şi perfectconfuz!
Acest inexplicabil se şi corporaliză până laurmă, trecând, caritabil, din lumea viselor în realitate: încentrul oraşului, pe o străduţă obscură, unde se afla o casă vechecu gargui. De cum a zărit-o, Universitarul a făcut o fixaţieputernică pentru ea. Stătea zeci de minute în faţa casei, pebăncuţă, fixând ochii bulbucaţi ai garguiului principal. Şi ştia însinea sa că de fapt îl privea pe Furcillatus, că descoperisesimbolul şi poarta confuziei sale.
Această revelaţie avu darul paradoxal de a-llinişti. Foarte liniştit, cu mult calm, îşi schimba aproape penesimţite, dar neabătut, şi modul de viaţă... Universitarul începusă lipsească de la cursuri, de acasă, să-şi neglijeze cariera deautor de succes şi însăşi sănătatea pe care o preţuia atât de mult.Mustăcioara lui altădată atât de pedant îngrijită creştea zburlită,părul lung şi aproape coafat ajunsese o claie, gândirea se porni săalerge ca un viţel eliberat prima dată din grajd într-un câmp decannabis.
Universitarul începu să doarmă în parcuri!...Idolatriza băncuţa maronie de unde, cu privirea sa ascuţită desuferinţă - cum erau toate celelalte simţuri - fixa îndelung şiîncruntat garguiul central. Intelectualul rafinat din el căuta celemai complexe şi mai profunde motivaţii pentru această fixaţie. Ovreme a fost convins că în casă locuieşte o conştiinţă înaltă,poate un confrate misterios şi matusalemic, un geniu aflat lacritică senectute, care îl strigă telepatic. Îşi imagina strigătullui din străfunduri, testamentar: "Fiule! Etc." Şi că în timp cetoţi ceilalţi percep strigătul bătrânului ca pe un oftat, creierulsău vibrează pe băncuţa din stradă ca o orgă într-ocatedrală.
Dar în curând, deşi nu era familiarizat cuacest gen de activitate - prostituţia -, Universitarul a realizatcă misterioasa casă găzduia un bordel. De aceea nu-l lăsaseră săîntre când sunase prima oară! Spusese că doreşte doar să vadăcurtea interioară... Ce caraghios. Deghizat cu uşurinţă în cerşetorşi sprijinit de gardul casei, Universitarul se familiariză repedecu formulele de adresare la interfon ale vizitatorilor. Astfel,înarmat cu bani de curve şi bine gătit, pătrunse înobiectiv...
Luă o femeie, pentru o oră, ceas pe care şi-ldedică vizitării casei. O păcăli pe tânăra prostituată spunându-ică vrea sa ia mai întâi o gură de aer. Cotloane sumbre, ferestreînguste şi înalte, arcade strâmte, scări negre, igrasie şi luminichioare, adieri reci, cu miros de mucegai... Cine venea aici pentrusex trebuia să fie realmente foarte înfierbântat. Dar cea mai mareparte a timpului, Universitarul şi-o petrecu pe banca scorojită dincurtea interioară. Părea, în mod paradoxal, cea mai întunecatăparte a casei, cu toate că soarele strălucea. Peste ea se aplecauarbuşti stranii, negricioşi, cu ţepi. Pereţii, deşi decoraţi cubrâuri şi ancadramente ce se doriseră plăcute, păreau să strângăprivitorul într-o presă nemiloasă şi lentă...
...Şi atunci, ca la mistici, dar în sensulopus, sumbru, Universitarul avu o revelaţie: curtea aceeainterioară era mintea sa întunecată! Adevărata sa minte, pe care oignorase până acum şi care folosise toate strategiile convenţionaleca să-l determine să o recunoască. Această ultimă strategie,neconvenţională şi foarte radicală, care ar fi putut să-i distrugăpe amândoi, se dovedise în sfârşit eficientă. Împins de Zabulus şipătruns de furca lui Furcillatus, Universitarul începea să-şidescopere ceea ce ar fi putut numi adevăratul sine. Dacă ar fi fostnumai unul!
Imediat după această revelaţie, ca într-osuccesiune de fulgere, Universitarul îşi întrezări viitorul princeţuri iluminate:
Se va întoarce la obişnuinţele sale, ca şi cumnimic nu s-ar fi întâmplat. Dar totodată va întări puternica sacetate întunecată, în care va întâmpina urgiile aventuriidemonice.
Va înfiinţa o sectă luciferică! Ba nu, ar sunadeplasat de religios... O asociaţie. Una discretă şi rafinată, cumembri selectaţi cu grijă. Doar cei încredintaţi de existenţabenefică şi binecuvântată a imaginarului demonic pot intra! Numaiei vor face parte din... "Demonicii anonimi"!
Cât despre ceilalţi, cu alte convingeri,rămână în grija preoţilor, a psihanaliştilor şi a psihiatrilor saua propriei lor conştiinţe. Pentru că (Universitarul începea să-şiimagineze un public care să-i satisfacă nevoia de asistenţă, odatăcu pătrunderea sa în lumea demonilor, ca un sportiv, pentru carepublicul nu trebuie să fie neapărat un susţinător, ci în primulrând prezent):
"Mică introducere
Despre Bine şi Rău
Dragii mei, balanţa istorică a conştiinţeiumane suferă de un dezechilibru fatal. Existenţa şi importanţarăului în tradiţia religioasă este pe cale de a se pierde, chiar dea cădea în ridicol, din cauza proastei mediatizări. Vorbesc desprerăul profund, subconştient sau supranatural, cum doriţi să-lnumiţi. Deci nu mă voi referi la răutatea tâlharului înfometat saua băieţelului care trage o fetiţă de codiţe sau la fata care ucidealtă fată din invidie. Să nu ne amăgim cu răul de doi bani alconflictelor noastre cotidiene, fie ele certuri între vecini saurăzboaie...
Eu mă refer la răul din străfunduri! El aajuns să fie rezumat la filme cu veniţi din iad, posedaţi şispiritism. O batjocură!
Prin această desconsiderare a răului dinstrăfunduri este ameninţat însuşi echilibrul dintre conceptele derău şi bine. Acest echilibru a fost cu greu impus în conştiinţafrământată a omenirii.
Să nu uităm ceva tragic şi banal:în această conştiinţă tânără s-a dus multăvreme lupta dintre două adevăruri: posibilităţile infinite ca unlucru să iasă rău şi şansa rară ca el să iasăbine!
Unii înţelepţi au găsit soluţia: au ajuns laconcluzia rezonabilă a înţelegerii răului. Degeaba înţelegembinele, dacă nu îl simţim şi degeaba simţim răul, dacă nu îlînţelegem! Aşa au apărut minunate cărţi înţelepte pline de răudemonic, cum e "Cartea morţilor" tibetană. Dar unde mai găseşti aziinteres pentru astfel de comori de înţelepciune? În universităţi?La snobi? Nici măcar acolo!
Anunţarea înfiinţării
"Demonicilor Anonimi"
Până de curând, echilibrul dintre bine şi răua decurs religios destul de bine. Nu se poate să nu te gândeşti -în momentele de relaxare şi calm - ce ar fi fost lumea fără religiica iudaismul sau creştinismul. Ca hinduismul şi mahomedanismul. Nuvreau să fiu ironic, dar cine ştie la ce societate modernă deneînţeles s-ar fi ajuns. Aşa, în prezent avem nişte repere cât sepoate de clare. Înşeşi ştiinţa şi divertismentul, arta sautehnologia, spre exemplu, pot şi sunt privite tot ca nişte religii,o ştie orice adolescent. Dacă mintea noastră poate alege cuhotărâre o cale, un destin individual sau comunitar, asta seîntâmplă numai datorită educaţiei religioase a strămoşilor noştri!Religiile ne-au făcut ceea ce suntem. Cu toate tributurile lormilenare de oceane de sânge şi în ciuda adversităţilor cumplite, agenocidelor sau a nesfârşitelor tulburări intestine, deseorifratricide...
Dar ce se întâmplă acum e foarte grav: răulprofund începe să fie desconsiderat, ba chiar ridiculizat. Cenevoie mai avem de el, adică, dacă sunt la îndemână: interesefinanciare, terorişti, psihopaţi, needucaţi, imperii, tirani,E-uri, poluare, prostituţie şi droguri?
Ce ne mai trebuie să privim în sufletul abisalşi atât de ameţitor al omului? Cine se mai gândeşte în mod seriosla viziunile demonice şi demonism?
Dar, măcar tradiţional, lumea aparţine înegală măsură şi demonismului! De ce ne-am preface că ignorăm otradiţie mai mult decât clară, în orice religie, dar mai ales înadâncul fiinţei noastre. Eu sunt gata să deschid larg porţiledemonice, spre a ajunge în marea incintă. Cine doreşte să mă urmezeva găsi în mine un aliat pe care nu-l poate descoperi în nici uncaz în călătoria solitară a întoarcerii lui însuşi către sineleumbros, necunoscut şi aparent atât deostil...
Încheiere
Anunţ cu această ocazie înfiinţarea asociaţieiDemonicii Anonimi, care îşi propune..."
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
