Nu am citit opera lingvistica a lui Noam Chomsky, dar l-am descoperit (cu frisoane de luciditate amara) in postura de critic al "sistemului". Desi preda la faimosul MIT (Massachusetts Institute of Technology), Chomsky nu se sfieste sa demoleze, la limita unei abordari "anarhiste", marile poncife ale imaginarului politic dominant.
Cel mai recent volum al sau (Profit over People. Neoliberalism and Global Order) mi-a parvenit in versiunea franceza (Fayard, 2003). E vorba de un text care ataca prejudecata conform careia neoliberalismul ar ilustra doar inerenta "postmodernizare" a doctrinei clasice, formulate de Adam Smith, David Hume, Tocqueville si compania.
Pana la traducerea romaneasca a eseului (sa speram grabnica), am sa izolez aici un singur aspect din evantaiul iconoclast cu care profesorul american ne racoreste letargia consensuala. Ma refer la cliseul ce sustine ca ordinea (neo)liberala se sprijina pe formula "statului minimal".
Statul birocratic, lent, corupt(ibil) si conservator e dusmanul pietei libere si, implicit, piedica in calea miraculoasei bunastari progresive la care am ajunge cu totii, pe masura privatizarii a tot si a toate. Nici pomeneala de asa ceva, ne spune Chomsky. Marile puteri capitaliste - Europa occidentala, SUA, Japonia - s-au cladit pe seama unui joc dublu. Le-au cerut concurentilor sa suspende orice bariera protectionista, in vreme ce si-au rezervat, pe seama unor abile manevre juridice, financiare si propagandistice, dreptul de a-si proteja propriile industrii.
Aceste state nu au practicat un protectionism sporadic (atunci cand dogma libertatii pietelor ar fi fost mai putin respectata de catre actorii internationali). Ele au facut din protectionism insasi filosofia dezvoltarii lor economice. La nivelul secolului XIX, asa a procedat Anglia pentru a bloca productia indiana de bumbac si tot asa au reactionat SUA pentru a-si apara propria industrie textila in fata ofertelor britanice. In aceeasi logica s-a dezvoltat Japonia de dupa 1950, care, desi sfatuita de catre americani sa liberalizeze totul si orice, a preferat sa introduca mecanismele de piata sub cel mai strict control etatist.
Studii recente arata ca fostele colonii nipone (metamorfozate in redutabili "tigri asiatici") au facut optiuni similare: statul a fost adevaratul manager si planificator al industrializarii de care au beneficiat. Iar criza de la inceputul anilor '90 s-a produs numai atunci cand, sub presiune occidentala, acestea au inceput sa dereglementeze pietele financiare si sa retraga subventiile acordate domeniilor tehnologice de varf...
Internationalismul neoliberal, sustine Chomsky, este "bun" doar pentru cei care nu i se pot opune (statele lumii a treia). In casele celor mari se gateste diferit. Aplicarea Planului Marshall, bunaoara, a fost conditionata de achizitionarea produselor agricole americane: daca, inainte de WW II, SUA ocupau doar 10% din piata mondiala de cereale, in 1950, ele preluasera deja jumatate din aceasta (in vreme ce exportul Argentinei, spre pilda, scazuse cu doua treimi).
Dar exemplele abunda si in alte sectoare: lumea aviatiei este dominata de doua concernuri (Boeing-McDonald si Airbus) care n-ar fi supravietuit fara masive subventii publice si in lipsa astronomicelor comenzi militare de stat. O situatie analoga se manifesta in alte domenii "sensibile", de la biotehnologie, informatica si electronica, la telecomunicatii si semiconductori. Cel putin 20 dintre primele 100 de companii multinationale inventariate in revista Fortune n-ar fi putut supravietui concurentei daca guvernele-closca sub aripa carora functioneaza nu le-ar fi depanat, fie prin socializarea pierderilor, fie prin achizitie directa.
Discursul antisistem profesat de Noam Chomsky suna rau in Romania, unde traim - elitar vorbind - sub impresia unui cronic deficit de privatizare. Noua ni se pare ca statul e inca prea prezent, in prea multe domenii si ca aici e rana pe care se cuvine sa punem degetul. Aparatorii "liberului schimb", ideologii "mainii nevazute a pietei" si purtatorii obsesiilor postcomuniste (statul spioneaza, intretine pierderile, blocheaza reformele "reale" etc) vor sustine, cu bune temeiuri, ca denuntul chomskyan e irelevant pentru tarile in tranzitie...
Sunt de acord, cu o singura mentiune. Aceea ca dezvoltarea pe termen mediu a Romaniei va trebui sa satisfaca nu doar mereu frustratul nostru elan spre maximum de capitalism, ci si obligatia statului roman de a include in politicile sale economice mici doze, salutare, de protectionism... Sub o deviza foarte britanica: "Honni soit qui mal y pense!".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
