Preocuparea pentru viitor e proprie naturii umane si s-a manifestat din cele mai vechi timpuri. Profetii Vechiului Testament, oracolele, haruspicii, astrologii s-au bucurat la vremea lor de cele mai inalte onoruri, si se stie ca multe capete incoronate, ctitori de imperii si sefi de stat puneau mare pret pe prorocirile sfetnicilor initiati in deslusirea tainelor viitorului. La baza piramidei sociale, omul de rand s-a aratat intotdeauna receptiv la semne prevestitoare si la spusele celor care pretindeau a sti sa le talmaceasca, ceea ce explica popularitatea iesita din comun, chiar si in zilele noastre, a horoscopului, a ghicitului in carti, in ghioc, in palma, in cafea.
La drept vorbind, nici nu e de mirare. Descoperind dimensiunea a patra, timpul, curgerea lui monotona, implacabila si ireversibila (fugit irreparabile tempus), dinspre viitorul insondabil catre trecutul ireparabil, omul a intuit de timpuriu faptul ca nu-si poate randui prezentul decat pe baza unor presupuneri referitoare la ziua de maine. Ritmurile constante din natura i-au permis sa masoare aceasta curgere, s-o imparta in ani, luni, zile si nopti, in ore, minute si secunde, i-au permis sa prevada revenirea ciclica a anotimpurilor, revarsarile fertilizante, binefacatoare ale marilor fluvii, ba chiar si eclipsele de luna si de soare. Nesupusa unor legitati sesizabile (abstractie facand de inevitabilul ei sfarsit), viata individului a ramas insa imprevizibila in desfasurarea ei - si cu atat mai mult existenta unei intregi natiuni sau, la limita, a omenirii luate in ansamblu.
Materialismul istoric a emis pretentia de a fi pus pe baze riguroase - dupa modelul stiintelor naturii - cercetarea istoriei, de a fi descifrat inlantuirile cauzale (lupta de clasa ca motor al istoriei) si de a fi formulat scenariul edificarii unei societati perfecte (comunismul, viitorul de aur al omenirii). Cei ce promiteau o lume mai buna s-au dovedit insa a fi profeti mincinosi: astazi stim cum s-a incheiat aventura acelei utopii si mai ales stim care a fost monstruosul ei pret.
Pe la mijlocul secolului trecut, inca inainte de a se fi conturat falimentul dezastruosului experiment comunist, lua nastere o disciplina noua, futurologia, care isi propunea un tel numai in aparenta inrudit - anume, elaborarea unor scenarii de viitor, bazate pe extrapolarea tendintelor decelate prin studierea prezentului. (Nu rezist tentatiei de a cita din memorie o ghidusie a carei provenienta imi scapa si conform careia numele acestei discipline reda destul de bine ceea ce crede romanul despre viitor.) Inscrisa in buna traditie a unor vizionari din sfera literaturii de anticipatie stiintifica - de la Jules Verne si H.G. Wells la Isaac Asimov si Stanislaw Lem - autoproclamata stiinta a viitorului oscila intre avertismentele apocaliptice ale unei Casandre moderne si trambitarea triumfalista a marilor binefaceri pe care progresul tehnologic si stiintific il promiteau omenirii. Pe de o parte, amenintarea cu catastrofa nucleara, cu explozia demografica, cu epuizarea resurselor, cu distrugerea echilibrului ecologic, cu modificarea radicala a climei, pe de alta, colonizarea lumii suboceanice si a sistemului solar, surse de energie inepuizabile, comunicarea totala prin ciberspatiu in satul global, vindecarea cancerului si a altor maladii grave prin inginerie genetica, tineretea vesnica, in totul o lume paradisiaca, slujita de spiridusii nevazuti produsi prin incrucisarea roboticii cu nanotehnologia.
Intre timp, lumea a devenit mai sceptica. E drept ca, cel putin deocamdata, cele mai negre cobe nu s-au adeverit: razboiul nuclear a putut fi evitat, ritmul de crestere a populatiei pare a se mai fi atenuat, si chiar daca exista semne tot mai nelinistitoare ale unei schimbari de clima, climatologii insisi nu s-au pus nici pana acum de acord asupra pericolului care ne paste - o incalzire rapida, cu topirea calotelor polare sau, dimpotriva, o noua era glaciara. Efectul precumpanitor asupra starii generale de spirit il are insa constatarea repetata ca fiecare noua descoperire, fiecare noua inventie, fiecare noua cucerire a tehnicii aduce dupa sine, pe langa o parte dintre binefacerile promise (doar o parte, caci rezultatele concrete nu sunt decat mult prea rar la inaltimea asteptarilor), riscuri neprevazute si, nu o data, imprevizibile. Cucerirea cosmosului s-a impotmolit la nivel de gag publicitar, internetul s-a dovedit a fi si un excelent mediu de proliferare a virusilor computerofagi, posta electronica este literalmente sufocata de gunoiul numit spam, porumbul manipulat genetic ne cam taie apetitul, iar clonajul ne da de-a dreptul fiori. Ca sa nu mai amintim de recidivele pe fronturi aparent castigate, de bacteriile rezistente la antibiotice, de ofensiva unor noi agenti patogeni (de la BSE la SIDA) si de costurile aflate oricum in explozie ale asistentei medicale.
Futurologia pare astfel sa fi iesit din moda, ea cedeaza factorilor irationali rolul de purtator al sperantei. Marele succes de public al basmului postmodern, al literaturii harypotteriste, axate pe miracol - cu tot efectul pozitiv al redesteptarii interesului pentru lectura - este doar unul dintre aspectele simptomatice ale neincrederii crescande in atotputernicia stiintei si in preeminenta ratiunii. Mult mai grava este raspandirea cvasi-epidemica a unor forme de religiozitate extrema, impregnate de isterie colectiva si fanatism, propulsate prin cele mai rafinate tehnici de manipulare si cu o forta financiara redutabila. La acest pol sumbru, unde extremele se intalnesc, orice umbra de cugetare - inclusiv preocuparea pentru viitor - inceteaza, tot asa cum miscarea moleculara se stinge la zero absolut. O noua stafie bantuie lumea.
Munchen, 7 noiembrie 2004
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
