Ziarul de Duminică

Dubla existenţă amoroasă a lui Pavel Anicet (II)/ de Andreea Răsuceanu

Print Mail

28.04.2011, 23:31 71

Geografia literară, în viziunea lui Franco Moretti, se ocupădeopotrivă cu studiul spaţiului în literatură şi cu cel alliteraturii în spaţiu. În primul caz, dominanta este unaficţională, în cel de-al doilea, una de ordin istoric. În analizasa, Moretti demonstrează că spaţiul-cadru al naraţiunii nu eniciodată întâmplător: pe de o parte, anumite evenimente nu se potpetrece decât în anumite locuri (autorul oferind argumente de tipistoric şi sociologic), iar pe de alta vorbim despre "natura unuiloc dat", care devine "parte a evenimentului" însuşi, în sensul căfiecare tip de spaţiu "determină, sau cel puţin încurajează,propriul tip de poveste".

Cum am arătat deja data trecută, traseul ChristianTell-Salcâmilor e axa ce leagă două zone ale existenţei amoroase alui Pavel, semnalând oscilaţia acestuia între cele două iubiri alesale; Una şi Ghighi, dar şi perimetrul unde se petrec evenimentelemajore ale romanului. O organizare asemănătoare a spaţiului regăsimîn câteva texte din Comedia umană, dar şi în Educaţiasentimentală, în a căror topografie Franco Moretti descoperăunele elemente demne de interes. În primul rând, el observă că toţitinerii sosiţi la Paris în scopul parvenirii se stabilesc întâi înCartierul Latin, în jurul Sorbonnei, pentru a descoperi ulterior căobiectele dorinţei lor (femeile, dar şi banii) se află oriundenumai în acest cartier parizian nu: în foburgurile Saint Honoré sauSaint Germain, în lumea mondenă ce se amestecă pe marile bulevarde.Schema e specifică lui Balzac, spune Moretti, şi presupune doi polişi un curent care se descarcă între aceştia, iar cuvântul-cheieeste a parveni, magnetismul dorinţei mişcându-le pepersonaje dintr-un punct într-altul. Mai mult, personajele parcurgdistanţa dintre ceea ce s-ar numi lumea tinerilor şi cea aobiectului dorinţei lor, o traversează, acţiunea romanuluipresupunând o permanentă parcurgere a acestui traseu bipolar, iarla mijlocul acestuia cad într-un soi de reverie, de visare cu ochideschişi, imaginând proiecte grandioase, răzbunări sau avândfantezii erotice, ori suferind epifanii neaşteptate. O altăobservaţie valoroasă a lui Moretti este că majoritatea tinerilorîndrăgostiţi din aceste romane pariziene trăiesc de o parte aSenei, în vreme ce iubitele lor locuiesc de cealaltă parte;concluzia trasă de acesta este că Parisul trebuie conceput ca odiagramă, căci importante sunt relaţiile create întrelocaţii, şi nu doar acestea, luate izolat. Extrapolând, întocmai sepetrec lucrurile şi în Bucureştiul lui Pavel Anicet şi alcelorlalţi tineri intelectuali, precum vom arăta în cele ceurmează. Calea Victoriei este, prin urmare, axa pe care se mişcă,acţionat de dublul obiect al dorinţei sale, Pavel Anicet, dar şicea care face trecerea între cele două zone-cheie din roman; înjurul acesteia gravitează întâmplările esenţiale, iar funcţiilesale, cum vom vedea, sunt multiple.

Exerciţiu de autopedepsire sau de prelungire a voluptăţiiaşteptării, întârzierea intenţionată presupune o derogare de latraseul firesc către strada Salcâmilor: "Merge alene, deşi ştie căar trebui să se grăbească, să se urce în primul tramvai de pebulevard" - e vorba probabil despre bulevardul Take Ionescu(Gheorghe Magheru de astăzi); în prelungirea acestuia se aflabulevardul I. C. Brătianu (astăzi, Nicolae Bălcescu). Precum sevede într-un plan al tramvaielor din epocă, traseul era limpede,iar traversarea bulevardelor Take Ionescu şi I. C. Brătianu, îndrum spre zona în care se încadrează strada Salcâmilor, se realizaprobabil foarte repede. Parcurgând distanţa dintre strada ChristianTell şi strada Salcâmilor într-o plimbare echivalentă, cum amamintit deja, cu un amplu examen de conştiinţă, Pavel îl întâlneştepe Vlădescu şi află povestea dramatică a lui Teodoru, episodanticipativ al evoluţiei ulterioare a personajului; cele câtevapuncte de reper ale topografiei bucureştene îndeplinesc fie un rolanamnetic, cum am arătat, fie unul anticipativ, marcând, oferind uncadru fluxului memoriei care altminteri ar deveni aproapeneinteligibil: plecând din strada Christian Tell, unde se consumăidila cu Una şi oscilând între mai multe trasee posibile, PavelAnicet alege un drum ocolitor, ajungând în Piaţa TeatruluiNaţional, fapt ce ne arată că ieşise în Calea Victoriei, în loc sămeargă spre bulevardul Take Ionescu, şi coborâse pe aceasta,întâlnindu-l undeva în drum pe Vlădescu, care îi povesteşteaventura sinuciderii ratate a lui Teodoru. Cel dintâi indiciutopografic este clădirea Teatrului Naţional, iar vederea unui afişteatral îi provoacă lui Pavel un proces de rememorare a celeidintâi aventuri erotice, cu actriţa Lucky: "Vede afişulroşu-întunecat al Teatrului: asta îl odihneşte, îl consolează.Gândurile îi fug înapoi, la începuturile idilei cu Lucky. Miros declei, de pudră şi hârtie; interval după actul I (...) Afişulroş-întunecat, roş-întunecat. Probabil am iubit-o şi pe ea,altminteri n-aş fi făcut aceasta. Albastru, ba nu, mauve,odaia ei din Luterană". Asaltul sinestezic de imagini vizuale,olfactive e specific procesului de rememorare proustian, şi e urmatde frustrarea mărturisită de a nu putea restabili "faimaAniceţilor", de a se vedea încurcat în iţele propriei existenţe,căci, într-un impuls de autoculpabilizare, Pavel îşi reproşează:"sunt acum incapabil să mă descurc chiar din dragostele mele".Obsesia rădăcinilor, a originii nobile, a faimei Aniceţilor,aristocraţi decăzuţi, sărăciţi, rămaşi fără proprietăţi (moşia dela Arvireşti, despre a cărei recuperare se vorbeşte atât înÎntoarcerea din Rai, cât şi în Huliganii, căciobsesia lui Pavel îl contaminează pe Petru, după moartea frateluisău) e un laitmotiv al romanului (de altfel, ruptura cu trecutul,conflictul dintre generaţii sunt preocupări generale, materializateîn cazul lui David Dragu printr-o relaţie problematică cuautoritatea paternă, declanşatoare a unei crize morale: odată cumoartea maiorului Dragu, David suferă o stranie detaşare şi începesă recepteze realitatea printr-o lentilă diferită, aspiraţia sa dea trăi liber şi de a scrie transformându-se în nevoia unuisacrificiu în beneficiul familiei sale). Evocarea poveştii dedragoste cu Lucky e dublată de încă un indiciu geografic: stradaLutherană, arteră paralelă cu Calea Victoriei, unde locuia Lucky şis-a desfăşurat idila celor doi. Idila cu Lucky reprezintă, pe hartasufletească a lui Pavel Anicet, punctul unei rupturi, al uneidespărţiri de idealurile unei adolescenţe pline de aspiraţii cătreabsolut şi visuri eroice, împărtăşite de prietenul său DavidDragu.