Câştigător al Premiului Naţional "Mihai Eminescu", decernat pe15 ianuarie 2011 la Botoşani, Dinu Flămând (n. 24 iunie1947,Susenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud) este poet, eseist,traducător din literaturile franceză, spaniolă, italiană şiportugheză, comentator politic al actualităţii în presa româneascăşi în cea internaţională. În anii 80 s-a stabilit în exil la Paris.Până de curând, când a revenit în România, a lucrat ca redactor laRadio France Internationale.
- Cât crezi că maicontează cultura în România de azi? Mai poate fi ţinut Eminescu subeticheta de "poet naţional"?
- Să începem cuEminescu. Multă vreme m-a deranjat şi pe mine sintagma "poetnaţional", care sună a sărăcie. În fond, cu ce ar fi mai prejosBlaga sau Bacovia ca să ne reprezinte? Sau de ce francezii nu alegun singur nume, între Ronsard, Rimbaud sau Baudelaire ca să-şidesemneze "poetul" naţiei? După care am devenit mai înţelegător.Acest tip de supralicitare exprimă şi admiraţie colectivă, dar şireflex identitar, identificarea cu un scriitor care a reuşit,primul, să proiecteze în universalitate limba literară a poporuluidin care provine. Identificare şi cu un moment istoric în carepoetul naţional a deţinut un rol important. Portughezii,ucrainenii, până la un punct chiar şi italienii sau alţii recurg laaceeaşi sintagmă emotivă - şi au tot dreptul să o facă. Bunăoară,cu o sumă de câteva sonete, marinarul Camoes proiecta limbaportugheză la nivelul celor mai rafinate performanţe existente dejala Dante sau la Petrarca. Eminescu a atins singur şi aproapeinexplicabil culmea perfecţiunii, ca viziune şi expresie, înmomentul în care limba română literară încă mai bâjbâia printreforme rudimentare. Partea proastă este că, atunci când auzimversuri ce ne par atât de cunoscute: "Ţi-atârnă sufletul de ochii/Cei plini de patimi şi noroc", nu mai realizăm cât de uriaş a fostefortul, cât de plenară este fineţea expresiei, nu ne mai dăm seamacă poetul a dus limba română în limba univeresală a emoţiei.Sufletul care "atârnă" de privire, sau chiar de ochi, acest fel dea spune că frumuseţea avansează cu interiorul ei la vedere şicomunică deja prin uimirea pe care o provoacă, este o performanţă asensibilităţii. Miraculos e să vedem cât de bine duce limba românăaceastă complexitate de suflet, o duce în patrimoniul universal aluimirii noastre de a trăi. Iar dacă asemenea lucruri nu maicontează pentru o generaţie sau alta, nu poezia lui Eminescu, ciele rămân estropiate. Iar pe mine nu mă afectează absolut delocdacă în România actuală cultura "contează" sau nu (şi mai degrabănu). Cine se lasă de bunăvoie imbecilizat îşi merităsoarta.
- Pentru un scriitorcare a trăit multă vreme laParis şi a fost timp de peste două decenii jurnalist la RadioFrance Internationale, ce înseamnă, financiar vorbind, cei 2.500 deeuro pe care ţi i-a adus câştigarea Premiului Naţional de PoezieMihai Eminescu?
- Venind dinpartea unei publicaţii cu profil financiar, înţeleg oarecumîntrebarea. Pricep însă mai puţin pedanteria ridicolă a depeşelorşi titlurilor de presă care precizau insistent suma. Probabil căerau influenţate de eternul subiect mediocru care se numeştetransferul fotbaliştilor. Suma este atâta câtă este, mai degrabăsimbolică dacă ne gândim că premiul naţional al Portugaliei seridică la 100.000 de euro, într-o ţară mult mai mică decât anoastră, dar unde acelaşi poet Camoes fixează cu data morţii sale(căci data naşterii nu i se cunoaşte) şi ziua naţională pentrutoată suflarea portugheză. Sunt de lăudat însă eforturileautorităţilor din Botoşani care au reuşit, iată, să menţină de douădecenii şi premiul, şi festivităţile pentru cinstirea poetuluinostru. Iar de astă dată a existat şi o excursie la Cernăuţi, undeam văzut casa şi ulicioara pe care stătuse Eminescu în gazdă laAron Pumnul, moment extrem de emoţionant. Şi dacă pe atuncicăminarul Eminovici făcea drum lung, cu căruţa, să-şi ducă băieţiila şcoală atras de prestigiul de centru pedagogic al oraşului, deneiertat ar fi astăzi orice părinte care şi-ar lăsa odraslele înindiferenţa inculturii.
- Vreau să aflu ceînseamnă să devii cetăţean de onoare al unui oraş, în cazul tăuBotoşaniul?
Este o... onoare.Cum sunt deja onorat în acelaşi fel la mine în sat şi în oraşulBistriţa, aştept să se face pe acolo metrou şi să mi se dea câte unabonament gratuit. S-ar părea că pot să pretind şi câte un loc deveci, dar încă am dileme cu veşnicia.
- S-a aflat media laînălţimea evenimentului din acest an, care a fost unul special nunumai pentru că a ajuns la a douăzecea ediţie, ci şi fiindcă,pentru prima oară, peste ziua de naştere a lui Mihai Eminescu s-asuprapus Ziua Naţională a Culturii Române?
- Nu ştiu, nu-midau seama. Eu m-am trezit înghesuit între două uşi de o echipă TVcare voia de la mine fraze memorabile debitate în cinci secunde, învreme ce toate lumea se fâţâia pe acolo. Iar apoi un ziarist deradio îmi întindea telefonul său portabil, mobil cum se spune peaici, ca să fiu înregistrat pentru jurnalul de seară de pe antenanaţională. Aş fi vrut să am timp să mă explic, aşa cum am făcut-oapoi în sala teatrului, unde am rostit o pledoarie pentrureabilitatea emoţiei. Ce să-i faci, asta este, cunosc din interiorsuperficialitatea actualităţii mediatizate. Cât despre instituireaunei zile a culturii naţionale, să o acceptăm cu bune speranţe. Ebine că ea există, mult mai bine va fi atunci când întreaga suflareva elogia cultura devenind parte activă aei.
- Există vreun model extern de promovarea adevăratei culturi care ar putea fi implementat lanoi?
- Eu am văzut înultimele decenii cum diverse iniţiative culturale pornite dinFranţa sau din alte ţări occidentale prind treptat şi în România.De pildă "Zilele Patrimoniului" sau "Sărbătoarea Muzicii". Decâţiva ani se simte şi la noi, în martie, prezenţa acelor serii deîntâlniri cu poeţii numite "Le Primtemps de Poétes", iniţiativădeja cu dimensiune internaţională pe care o dirijează prietenul meuJean Pièrre Simeon, poet distins anul trecut la Cluj cu PremiulLucian Blaga. Cred că soluţia este să intrăm cât mai mult în ciclulmanifestărilor culturale europene cu tradiţie şi să le atragem, deasemenea, la noi. Dar va trebui să fie înfiinţate şi alteinstituţii naţionale de cultură sau să fie încurajate asociaţiispecifice, care să promoveze sistematic cultura, la modulprofesionist. La un moment dat, improvizaţia şi amatorismuldăunează culturii. Iar dacă iniţiativele sunt manipulate politicsau în scop electoral, cum România a cunoscut timp de câtevadecenii, inclusiv pe vremea lui Carol al II-lea, cu ţărani aduşipentru a fi expuşi la Muzeul Satului ca nişte pigmei, totul va sunafals, prea "naţional", prea oficial. Promovarea inteligentă aculturii este o prioritate absolută pentru orice guvern românactual. Numai prin aşa ceva am avea şansa să ne definimidentitatea, în context european şi mondial, făsă să ne mai expunematât de uşor la nefericitele contexte ale actualităţii care deseoristârnesc ironii la adresa noastră.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
