Tinerii si foarte tinerii poeti* constituie o realitate atat de imbucuratoare, ca e uitata aproape de toata lumea. A urmari evolutia unei individualitati, a omologa etapele constiintei "isterice a supravietuirii, a nevoii, a sacrificiului**" pare curata pierdere de vreme. Un critic a propus chiar sa nu se mai acorde premii la genul POEZIE si credeti ca l-a combatat cineva? Intr-o tara in care nimeni nu se bate pentru vreo idee, ci doar pentru privilegii personale, cine sa-l combata?!
In acest context opac, initiativa revistei VATRA (nr.1-2 pe acest an) devine emblematica, substantialele texte grupate sub titlul Cei ce vin, cei ce-au venit reusind sa ne introduca in ceea ce am putea numi o noua generatie spontanee, o generatie cu maestri peste tot ori nicaieri. Textele lor nervoase, eclectice, "ca un fluid digestiv catre macerarea lumii***" reamintesc, intr-altfel (am mai spus-o), experienta debusolarii generatiei pierdute (Caraion, Geo Dumitrescu, Tonegaru etc.), dupa decenii de comunism revolutia din decembrie instaurind, practic, acelasi tip de societate postbelica, nesigura pe minime repere. Intamplarea face ca scriu despre cartea lui Cosmin Perta dupa ce i-am citit versurile, mult mai recente, din VATRA, avand asadar o perspectiva asupra evolutiei poetului. Pot sa-mi dau seama de simtul lui autocritic, de finetea cu care a stiut sa renunte la barocul excesiv, la tenebrosul facil, la dubletele "tari" de genul "aur cu sange", "fier cu lapte", la comparatiile vetuste gen "spada indoielii" ori "poleiala viselor", la monotone alternante substantiv-adjectiv, strict mestesugaresti, de felul "risca stravezie a noptilor grele" si la multe alte artificii formale care inabuseau (ori translau in decorativ) puternicul impuls (adesea spasm) existential specific poeziei sale.
Capitolele 2 si 3 din poemul Iata cum moartea, intreg ciclul "Moartea unui bunic" si, desigur, "Cuvantul de incheiere" (acesta din urma o profesiune de credinta si, in esenta, un poem tulburator caci neintentionat, adica din strafund) sunt, dupa gustul meu, piesele antologice ale volumului. Sigur ca si din ciclul omonim titlului se pot alege poeme bune, interesante, ori macar portiuni din ele (Abia am ajuns in orasul acesta, Poem, Stop cadru, imagine cu Jessica-n pat etc.), insa sunt sigur ca la ora de fata, dupa experienta simplitatii si-a esentializarii la care a ajuns (vezi in Vatra poemele Cantec pentru Adrian, Seara cu vin pe balcon, Seara cu tata proaspat intors acasa si, de fapt, intreg ciclul publicat), Cosmin Perta si-ar amenda el insusi prea apasatul "semnificant" al unor pasaje. Cel ce poate sa spuna atat de simplu: "Iar cand deschizi usa,/ aproape nimic,/ o umbra mai subtire decat de obicei/ intinsa pe fata de perna.// (Cate nume avem noi, tata?/ Uite asa, avem atatea nume cate ne trebuie, nici prea multe, nici prea putine" ori: "Nici urma de zambet sau de suspin / Nici o tresarire in ochi,/ doar o tristete inerta ca un bagaj,/ ca o bucata de carne" sau: "Cunoastem spaima de-aproape;/ sangele ei ne umple gatlejul si pieptul./ Si dintr-o data,/ in camera goala,/ piticul de iarba/ se leagana simplu, curat" (citate din Vatra), poate fi crezut ca a indeplinit promisiunea facuta nu cu mult timp in urma: "Dragostea mea este viata/ imbecila, curata./ Tatal meu nu va muri niciodata/ palmele lui se leagana in asteptare./ Plutim, ne retragem sub dune,/ (...) Martor mi-e scaunul gol, salopeta albastra,/ puterea pentru rusinea uitarii./ Insa iata cum cerul se-asterne alene,/ ca un iepure gol, / umilit" (2. disperarea).
*) Cosmin Perta: Santinela de lut, Editura Vinea, 2006, 84 pag.
**) Citat din Cuvant de incheiere
***) Idem
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
