M-am tăiat la mână. Imprejurarea a fost de o stupizenie fărălimite: am plecat noaptea prin casă să-mi caut un antinevralgicpentru că mă trezise o durere de cap; n-am aprins nici o lumină casă nu trezesc restul familiei; la intoarcere am intrat in plinintr-o uşă de sticlă; poanta e că uşa aia stă de regulă deschisă,dar tocmai o inchisesem eu, cu câteva secunde in urmă, fără să ştiuprea bine de ce. Probabil ca să intru in ea.
M-am tăiat rău la mână şi m-am zgâriat pe nas. Când am aprinslumina, decorul arăta ca-n filme: un covor de cioburi, sânge pemână, pe faţă, pe jos, un pic şi pe perete, unde mă intinsesem dupăcomutator.
Am apăsat pe mână prima cârpă care mi-a ieşit in cale. Dincând in când tot cu cârpa aia - care s-a dovedit a fi o lavetăpentru chiuveta din baie - imi ştergeam şi sângele de pefaţă.
Din fericire, locuiesc vizavi de un spital, SfântaMaria. Peste trei minute eram la camera de gardă. Arătam in modsigur ca unul care scăpase dintr-o incăierare intre beţivi.Personalul medical s-a purtat ireproşabil. Surorile au chemat unchirurg, care m-a cusut, dar şi un orelist, care mi-a cercetat cumare atenţie nasul pe dinăuntru.
In fine, am plecat. Dintr-o gheretă de la poartă a ţâşnit unbadigard vigilent:
- Unde mergeţi!?
- Acasă, am mărturisit ruşinat.
- Aţi fost internat la noi? (mă suspecta aşadar de tentativăde evadare nocturnă; o ştiţi p-aia cu "Râdem, glumim, da' nupărăsim incinta!")
- Nu.
- Când aţi venit?, a continuat interogatoriul
- Acum 40 de minute.
- Cu o maşină?
- Nu, pe jos.
- E foarte ciudat, pentru că eu nu v-am văzut!
Aici am ridicat din umeri cu inţelesul clar "Nene, asta-iproblema ta, nu a mea!" şi am plecat, lăsându-l pe badigard pradăbănuielii că la venire mă târâsem nevăzut pe sub fereastragheretei.
Fusesem chemat la schimbat de pansament peste două zile, lacabinet la medicul respectiv. Cabinet care este, de fapt, unul dechirurgie plastică, ginecologie, ortopedie şi oncologie. Si maiexact, e o cameră in care patru asistente corespunzând celor patruspecialităţi aşteaptă - o dată cu pacienţii de pe hol - ipoteticaapariţie a vreunuia din cei patru doctori. In două ore, cât am stateu - anticipez - n-a apărut nici unul.
Mi se spusese să vin la 9. Nu "de la nouă la două", ci "lanouă". Am băgat capul pe uşă, am intrebat de medic şi asistentami-a spus: "Il anunţăm noi".
După o oră - anticipez din nou - am indrăznit să mai pun ointrebare. De data asta mi s-a spus: "Termină sus şi vine". N-amindrăznit să intreb ce avea de terminat sus.
Peste incă o jumătate de oră, am intrat şi-am zis:
- Doamnă, eu locuiesc vizavi. N-ar fi mai bine să vin maitârziu?
- Nu ştiu ce să vă spun! a pufnit asistenta, oarecum excedată,şi, ca dovadă că se zbate, a dat de faţă cu mine vreo patrutelefoane in diverse locuri din spital, inclusiv sala de operaţii,doctorul meu nefiind insă nicăieri (n-aveam să-l mai vădniciodată).
- Spuneţi-mi cam până la ce oră e!, am propus eu, cu gândul sămă arăt prin sondaj, din oră-n oră.
- Nici asta nu ştiu, mi-a spus asistenta.
Atunci am plecat. Mai ales că intre timp urmărisem - lainceput amuzat, apoi din ce in ce mai ingrijorat - legătura dintreafişele mari cu "CARANTINĂ" lipite pe toate uşile, şi ceea ce seintâmpla in fapt: intrau şi ieşeau cetăţeni fără halate, dar cupaporniţe de mâncare pentru rudele internate ori flori pentrudoamna doctor; ici-colo tuşea câte un vizitator, de regulă fără săpună mâna la gură; nimeni - pacienţi in ambulator, internaţi,vizitatori, personal medical - nu purta vreo mască; şi, ca undetaliu de coloratură, exista pe etaj un automat de cafea, deasupracăruia se afla un pahar de plastic cu linguriţe - cine punea mânape una punea, practic, mâna pe toate, ceea ce a şi făcut chiar odoctoriţă.
Intre timp, plictisit şi stresat, descoperisem că spitalul -renovat recent - are un modern sistem de bonuri de ordine, ca labancă: alegi din meniu cabinetul şi-ţi eliberează hârtiuţa. Trecpeste faptul că ordinea la Cabinetul 10 era de două ori fictivă, devreme ce nu era nici un medic şi figurau patru specialităţi - dreptcare nici nu-şi prea lua lumea bilet. Drăguţ e insă că pe al meuscria (l-am păstrat):
"Nr. de pacienţi in aşteptare: 2
Timp mediu de aşteptare: 104 minute"!!
Am revenit peste o jumătate de oră şi am fost invitat imediatin cabinet, unde sora mi-a spus:
- Domnul doctor m-a rugat să vă schimb eu pansamentul, dacăsunteţi de acord".
Eram de acord. Aş fi fost de acord şi cu două ore inurmă.
Ce-i drept, asistenta mi-a dat o mulţime de sfaturi care mi-arfi prins bine dacă le-aş fi aflat de la doctor cu două nopţi inurmă. Si m-a chemat peste o săptămână - din unicul motiv că totpersonalul (in afară de Camera de gardă) avea să se afle inconcediu fără plată in acest interval.
- Dar nu puteţi să rămâneţi cu pansamentul neschimbat osăptămână! Marţi vi-l schimbaţi singur.
Să recapitulăm: aştepasem medicul două ore ca să facăasistenta ceea ce de fapt puteam să fac şi eu.
Peste o săptămână, am obţinut de la aparat un bon şi maiinteresant:
"Nr. de pacienţi in aşteptare: 1
Timp mediu de aşteptare: 0 minute"
L-am păstrat şi pe ăsta.
N-am mai stat "decât" trei sferturi de oră, după care aceeaşiasistentă m-a trimis la alt medic ("al meu" era de negăsit şiacum), la etajul 7, ba mi-a chemat in acest scop şi liftul (culiftieră)!
Noul doctor m-a desfăşat şi a zis:
- Păi, gata. Vă spălaţi şi atât.
Din fericire, am indrăznit să intreb, deşi cu teamă:
- Dar nu trebuie scoase firele? Sau sunt din alea care seresorb?
Omul nu mi-a răspuns nimic, ci - după două secunde - azis:
- Să vă indepărtez bucata asta de piele necrozată.
Ceea ce a şi făcut. Ei, şi dacă tot a făcut asta, mi-a scos şifirele...
TUDOR CALIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit sectiade Informatica a Facultatii de Matematica, Universitatea Bucuresti,cu lucrarea de licenta "O privire matematica asupra piesei «Romeosi Julieta»", publicata ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12ani in informatica, pe toate sistemele de calcul si in toatetipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucreaza in presa:cotidian, saptamanal, lunar, agentie de stiri, radio, TV. A debutateditorial cu volumul de proza scurta "Viata ca troleibuz" (1992,Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia"Viata lui Corneliu Coposu" (1996, editia a doua 2005), romanele"Reluare cu incetinitorul" (1997) si "Sfarsitul lumii" (2005),culegerea de proza scurta "Copiii asfaltului" (2007). In prezentlucreaza in TVR, fiind realizatorul talk-show-ului "In spateleusilor deschise", si este colaborator permanent al Ziarului deduminica, Revista Flacara si Radio Romania Cultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
