Acest articol s-ar putea chema în fel şi chip, inclusiv „Umor german cu Monika Peetz”. Să explicăm.
„Cadril” este o colecţie a Editurii Baroque Books & Arts. Monika Peetz este o scriitoare germană. Editura i-a tradus deja, prin neobositul Mihai Moroiu, două romane. Amândouă tipărite cu coperte superbe semnate de Ana Wagner. Se mai anunţă cel puţin încă un roman cu aceleaşi personaje. Toate cărţile sunt surprinzătoare şi amuzante, mai rar la un scriitor german. Între ele există o continuitate care aproape ne obligă să le prezentăm împreună.
Monika Peetz s-a născut în 1963, în Germania. A studiat germanistica, ştiinţele comunicării şi filozofia la Universitatea din München. După excursuri în advertising, în dramaturgie şi în lumea editorială, din 1990 este redactor la Bayerischer Rundfunk în redacţia de film, iar din 1998 a devenit autoare de romane cu un imens succes.
Primul a fost „Doamnele de marţi” care s-a vândut în peste opt sute de mii de exemplare în numai jumătate de an, în Germania, şi a fost publicat în douăzeci şi trei de ţări. „Minciunile sunt ca bumerangul – scrie Monika Peetz. Se întorc şi îl lovesc pe cel care le-a lansat în lume, ca să împiedice un rău şi mai mare. Uneori imediat, alteori după ceva timp.“ O demonstrează chiar cu prima sa carte.
Editorii prezintă succint: Cinci doamne, cinci prietene. Cu cincisprezece ani în urmă, după absolvirea unui curs de limba franceză, cele cinci doamne au hotărât să bea un pahar la Le Jardin şi de atunci se întâlnesc cu sfinţenie în prima zi de marţi, din fiecare lună. Au masa lor rezervată, aceeaşi, lângă şemineu, şi toată lumea le numeşte doamnele de marţi. Iar acum plănuiesc ceva cu totul special, o călătorie la capătul căreia nimic nu va mai fi cum a fost. Un roman despre prietenie şi cinci destine, despre ceea ce credeai că ştii şi, mai presus de toate, despre cât de mult te-ai înşelat. Cinci doamne, cinci prietene. Cu temperamente cât se poate de diferite. Caroline, avocat de meserie, consecventă şi hotărâtă, Kiki, mereu îndrăgostită, Eva, familistă convinsă şi sclavă a cifrei patru. Are patruzeci de ani, patru copii şi mintea în patru zări. Estelle, soţie de farmacist, femeie modernă şi răsfăţată, genul care îşi îndeasă peste măsură în geamantane şi îi lasă pe alţii să i le care. Şi Judith. Minionă şi plină de graţie, regina dramelor din societatea lor, care preferă să-şi discute problemele la nesfârşit în loc să le rezolve.
Relaţiile, atmosfera se schimbă când moare soţul lui Judith, care obişnuise în ultimii ani să facă pelerinaje la Santiago de Compostela, apoi la Lourdes. Soţia sa decide să plece în acelaşi pelerinaj, însoţită de jurnalul soţului. Oricât le-ar fi de greu unor doamen de la oraş, obişnuite cu tabieturi şi viaţă mai uşoară, prietenele decid s-o însoţească. Urmează scene de un umor subtil, dar şi de amărăciuni şi dezvăluiri. Pentru că jurnalul era unul fals, contrafăcut, cu preluări din ghiduri turistice; soţul mort nici măcar nu făcuse pelerinajul, ci se ascundea de Judith dornic să-l creadă în continuare bărbatul puternic; Judith se îndrăgostise de soţul uneia dintre cele cinci prietene, cu care trăia; în plus, mai avea alte amante, printre pacientele lui; altă membră a celor cinci temerare se îndrăgosteşte de fiul patronului, cu mult mai tânăt decât ea etc, etc. Câteva săptămâni de mers alături de pelerini, prin Franţa, cele cinci „doamne de marţi” se transformă, devin independente sau stăpâne pe ele însele, reuşesc să treacă peste animozităţi, se descoperă pe ele însele.
Reuniunile de prima zi de marţi a fiecărei luni continuă, chiar şi când Judith, rămasă în Franţa, decide să li se alăture din nou. O carte de o melancolie suavă şi un optimism sănătos.
„7 zile fără” continuă povestea, cu o nouă aventură. Cele cinci doamne hotărăsc să lase în urmă agitaţia lumii în care trăiesc, să se retragă la Achenkirch, castel izolat pe valea Altmuhl, singuratic, de un romantism sălbatic, transformat în hotel, unde să rămână şapte zile fără distracţii, fără telefon, fără internet, fără bărbaţi, fără familie, fără serviciu, fără mâncare. La o terapie prin post. Pentru că „postul reprezintă întreruperea modelului nostru obişnuit de comportament”, „postul permite apariţia unei breşe, creând astfel un spaţiu pentru ceva nou”, postul e cel mai nimerit moment ca să îţi dovedeşti voinţa, stăpânirea de sine şi superioritatea, terapia prin post vă va mijloci un mod nou de a vă cunoaşte trupul. Principala masă, de bază, este „achenkirchner”, o supă de cartofi, conopidă, morcovi, praz, ceapă şi ţelină, care sună ispititor, dar totul se strecoară şi nu rămâne decât o apă chioară, „un lichid transparent, cu o vagă tentă maro”; componentele solide ale fierturii urmează a fi folosite drept compost. Doamnele fac gimnastică, plimbări, citesc – există o biblioteca cu cărţi de genul „Aprofundare spitiruală şi împlinire religioasă prin post şi izolare meditativă”, dar, mai presus de toate, se regăsesc pe ele însele. Există conflicte care se rezolvă, se descoperă vechi secrete, chiar şi unul foarte ascuns – cine este tatăl uneia dintre cele cinci doamne, născută în urma aventurii mamei ei, pe când avea şaisprezece ani, chiar la castelul de pe valea Altmuhl. Cinci doamne care, dincolo de post, pe care nici nu-l prea urmează, îşi recapătă încrederea şi devin stăpânele propriului lor viitor.
O lectură oarecum trenantă, dar până la urmă reconfortantă.
Continuarea, „Doamnele de marţi cu fundu-n sus” e posibil să ofere surprize şi mai mari. S-o aşteptăm.
Monika Peetz - Doamnele de marţi, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, imaginea copertei, Ana Wagner, editura Baroque Books & Arts. Monika Peetz - 7 zile fără, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, imaginea copertei, Ana Wagner, editura Baroque Books & Arts.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
