De când a ieşit pe piaţă fabulosul "Jurnal de la Păltiniş"suntem condamnaţi să citim personalitatea lui Constantin Noica prinaceastă prismă. Rareori apar elemente care să schimbe imagineamaestrului zugrăvită atunci, cel mult o pot nuanţa.
Cartea lui Gabriel Petric, având un titlu nu tocmai inspirat,"Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica", (Editura Limes,Cluj Napoca, 2009), nu face decât să confirme cele afirmate maisus. Dar nu este nicidecum singura carte despre maestrul de laPăltiniş care să facă aceasta. Ceea ce miră este că apare abiaacum, tocmai fiindcă are - spre deosebire de altele - cevaconsistent de spus.
Gabriel Petric îşi propune să răspundă la două întrebări: (1) Dece l-am căutat pe filosoful de la Păltiniş şi (2) La ce bun ne-aucondus aceste întâlniri? Şi trebuie să spunem imediat că folosireapluralului este justificată întrucât cartea cuprinde relatări,scrisori, frânturi de gânduri adresate mai multor aspiranţi laînţelepciunea nicasiană. Este vorba despre Mihai Carataş, VirgilDiaconu, Augustin Pop, Traian Ştef, şi Dorin Ştefănescu care,declară cu generozitate Gabriel Petric, devin co-autori aicărţii.
M-am întrebat adesea de ce nu avem parte încă de o ediţie "Operecomplete" din C. Noica. Răspunsul ar putea veni inclusiv de laaceastă ultimă apariţie editorială: Noica este mai mult decât operasa scrisă. Fiindcă Constantin Noica înseamnă şi înrâurirea decisivăpe care a avut-o asupra unor oameni, şi editarea (în sfârşit!) a"Caietelor lui Eminescu", demers al cărei părinte a fost, şi multealtele. Iată de ce poate abia generaţia lui Sorin Lavric va aveaputinţa să purceadă la editarea operei omnia. Din care nu vor putealipsi scrisorile adresate cu generozitate unui număr surprinzătorde mare de învăţăcei sau doar aspiranţi. Sărecunoaştem, puţină lume a auzit de numele enumerate mai sus. Văasigur că cel puţin câţiva au "încasat" lecţiile nicasiene cu bunfolos spiritual. Iată o primă mărturie făcută de MariusIosif:
"Şi totuşi am câştigat ceva nespus de preţios de la Noica,bucuria de a locui acasă, de a face din fiecare clipă o sărbătoarespirituală şi de a lucra pentru cultura românească, de a trăiefervescenţa creaţiei în total dispreţ faţă de neroziile dictaturiicomuniste" (p. 7). Căci "Drumul pe care ni l-a arătat Noica eradrumul unei Românii ce ar fi fost să fie, dacă istoria nu ar fiîmpins-o pe căi aberante (...). Marea lecţie a lui Noica a fost unade locuire şi nu e puţin lucru când această lecţie e dată de unfilosof. A te reînrădăcina în pământul tău, a da rod în aceastăţară ce se dorea a fi pustiită spiritual" (p. 8)...
Să parcurgem aşadar câteva dintre scrisorile lui ConstantinNoica adresate unor tineri şi (aproape) necunoscuţi discipoli.
"Articolul d-tale m-a interesat, în primul rând prin"scriitură". Dacă vrei, dă-mi date despre d-ta şi ce ai făcut pânăacum în materie de cultură. Eventual ne-am putea întâlni şi aici,cu anunţ prealabil (...) sau la Sighişoara, în cazul că ştii 2-3tineri de mare înzestrare, până la 25 de ani, pe care i-aş puteaajuta cu un sfat de viaţă." (C. Noica lui Marius Iosif, p. 11)
"Cum staţi cu lucrul? Dar cu profesiunea? Aveţi cele şase orelibere pe zi? Vă pot ajuta cu ceva?" (C. Noica lui Marius Iosif, p.62)
...Sunt, deocamdată, doar câteva "manevre" de captatiobenevolentiae. Dar maestrul ştie să fie şi aspru atunci cândsituaţia o impune:
"Îmi spui că studiezi elina şi germana "cu greu", ceea ceînseamnă fără nici o bucurie, poate chiar fără convingere că-ţisunt indispensabile, mai ales ultima. Pe de altă parte nu-mi spuice lecturi organizate faci. Îţi repet: cineva poate fi foarte"citit", fără a fi cult, şi poate rătăci oricât în cultură, fără aajunge la cultura mare. Printre cei 20-25 de tineri căutaţi şireţinuţi de mine (pentru ei, nu pentru gloria mea didactică), tepuneam în primele rânduri, dacă nu în frunte. Aş regreta mult să mădezamăgeşti. Ai înainte o jumătate de an liber, în care se poateface ceva. Viaţa se petrece în "salturi", ca pe front. Te îndemndeci să faci acum un salt bun; să încerci a face doctoratul, casă-ţi pot da câteva hârtii; în orice caz să te pregăteşti aînfrunta greutăţile exterioare cu un bun şi activ echilibruinterior." (C. Noica lui Gabriel Petric, p. 91).
...Şi peste doi ani:
"Mă întrebam ce mai faci şi mă gândeam că ai abandonat cursa.Scrisoarea d-tale de acum doi ani îmi arăta că întârzii în daciadaculturală românească şi că nu pari a face efortul pe care ţi l-amcerut, în interesul d-tale. Dacă între timp l-ai făcut (de pildădacă ţi-ai însuşit cât de cât germana) îţi pot da hărtiilefăgăduite (formularele verzi pentru bursa Humboldt - notaautorului). În orice caz te mai aştept un an sau doi, căci îmipusesem bune speranţe în d-ta. (C. Noica lui Gabriel Petric, p.95).
Cu alte cuvinte, ceea ce vrem să arătăm în articolul de faţăeste că "Bătrânul" - aşa cum îl numeau uneori Liiceanu, Pleşu &co - deţinea cu măiestrie arta îndrumării. Putea fi precum unpărinte iubitor:
"Te aştept cu toată prietenia în Martie. Mă bucură mult să aflude tot ce ai făcut şi mai ales că ai intrat sau intri în ordineasocietăţii, cu profesiunea şi cu mariajul."
Sau: "M-a întristat să aflu că ai abuzat de puterile trupeşti.Ai grijă de tine, căci te aşteaptă cel puţin 4 decenii de cultură".(C. Noica lui Mihai Carataş, p. 113-115),
...să fie aproape patetic (dacă nu cumva o spunea cu un zâmbetştrengar în colţul ochilor):
" - Cum te rabdă inima? Cum te rabdă inima, repet, să nu mergila ei acasă, să-i citeşti în original pe Platon şi pe Hegel?!"(dintr-o întâlnire cu Marius Iosif, p. 18),
...să fie persuasiv:
" - Alţii, mai puţin înzestraţi ca tine, dar cu mai multăvrednicie, au realizat mai mult. Mă ierţi, Gabriel, că te-amcertat. Nu te superi..." (dintr-o "revedere" cu Gabriel Petric, p.112),
...sau ştia să-şi adapteze programul "ascezei" culturale înfuncţie de capacitatea de asimilare a discipolului:
"Sfatul meu este să nu abuzezi de tine. Lucrează mai puţin decâtspui (2-3 ore pe zi, dar regulat) şi caută să-ţi păstreziseninătatea şi destinderea" (C. Noica lui Mihai Carataş,p.116).
Să nu exagerăm însă, alături de câţiva dintre cei sus-numiţi şicare fuseseră deja "selecţionaţi" de Antrenor pentru a deveni caide curse, la Păltiniş s-a ajuns în ultimii ani, după publicarea"Jurnalului...", la un adevărat pelerinaj - cu toate făcutele şinefăcutele unui asemenea gen de devoţiune. Astfel încât, inerent,cartea de faţă conţine şi frustrări. Fără a se fi prins derăspunsul mult prea politicos al lui C. Noica, Virgil Diaconugăseşte un bun prilej - taman în cartea de faţă - pentru a seplânge că nu a fost editat nici de Humanitas (deh) nici de Paralela45. Se vede că n-a învăţat nimic, până azi, din ceea ce-i scriaNoica: "Mâhnirile D-voastră îmi sunt de înţeles ca om, dar nu şi capoet. Vă doresc să obţineţi acea excepţie care să vă facăindiferent ecoul în imediat" (p.144).
Este o carte care, chiar dacă se află - vizibil - în siajul"Jurnalului...", are, totuşi, propria-i personalitate date fiindexperienţa de viaţa cu care contribuie fiecare dintre co-autori. Deunde şi cele câteva "revederi" cu Noica ale unora dintre tineri,întâlniri care sunt relatate conştiincios. O carte desprefeluritele "jocuri" ale relaţiei maestru-discipol: "Observ la Noicao dorinţă discretă ca ucenicii să-i urmeze calea spirituală, să-irefacă traseul intelectual, ba chiar, poate, să-şi însuşeascăidiosincraziile sale." (p. 38). În fine, o cartedespre bucurie - dacă este să ne gândim măcar la atitudinea luiNoica faţă de studiu: «Ce mare lucru e să faci, orice lucru ar fi,cu plăcere! Deviza sa e, în prezent: "Nulla dies sine laetitia"(Nici o zi fără o bucurie!)» (p. 23). Bucurie de ordincultural-spiritual, se înţelege.
...Hotărât lucru, acest volum nu se ridică la înălţimeamodelului produs de Gabriel Liiceanu dar nuanţele la "Jurnalul dela Păltiniş" aduse de această carte sunt de o mare frumuseţe şigenerozitate. După cum este şi căutarea personajelor sale. Sau, cumspune Marius Iosif (p.10): "Ce am învăţat, de fapt, de laConstantin Noica? Doar să facem atâta bine cât era posibil,păstrând şi întărind legăturile cu Europa prin cultură. Asemeniacelor muncitori japonezi, blocaţi de o surpare a intrării întunelul pe care-l săpau şi unde au continuat să sape până lasalvarea lor, nu aveam decât să lucrăm pentru România normală,pentru o frumoasă Românie europeană pe care o aveam doar înimaginaţia noastră"...
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la GuraHumorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (UniversitateaBucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru(Universitatea de Arhitectură ''Ion Mincu''). Este doctorand alUniversităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temăinterdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor deistorie a religiilor în învăţământul preuniversitar. A susţinut obogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii,proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, revisteculturale şi cu profil spiritual -, producator şi realizator deemisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziunicentrale. În ultimii ani a fost editorialist şi editor coordonator(departamentul cultură-religie) la ziarul ''Adevărul'' siredactor-şef al revistei ''Adevărul literar şi artistic''; ulteriora fost senior editor la agenţia de presă ''NewsIn'', coordonânddepartamentele de cultură-religie şi media-publicitate. Actualmentesemnează o rubrică săptămânală în suplimentul ''Aldine'' alziarului ''România liberă'' şi predă istoria religiilor laUniversitatea Bucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
