Sistematizarea pieţei de artă dela noi, graţie eforturilor caselor Alice, Monavissa, Goldart şiArtmark, racordarea la criteriile de exigenţă internaţionale inmaterie de gestiune a licitaţiei, intenţia de a aşeza ierarhiile şide a crea cote valorice, precum şi de a alcătui cataloage care săle consfinţească (vezi recent apărutul - admirabil - Indexde la Artmark, conţinând bursa pieţei româneşti de artă: catalog derandamente anuale, 1995-2009, ale celor mai tranzacţionaţi artiştiromâni) au schimbat aerul diletant al vânzărilor şi, nu in ultimulrând, a stimulat concurenţa şi a atras noi cumpărători. Acestora,dar şi celor care "chibiţează", care contemplă doar lumealicitaţiilor de artă, ca pe un joc frumos, cu actori pasionali şiarbitri docţi, le oferim un glosar menit să le limpezească o partedin regulile acestui fascinant rămăşag cu arta.
Intâi, definiţia de dicţionar atermenului "licitaţie" (DEX): "Vânzare a unui bun făcută in public,după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului devânzare persoanei care a oferit preţul cel mai mare; mezat." Inengleză termenul echivalent este "Auction", in franceză uzual este"Ench're", deşi, in această limbă există şi termenul "Licitation"(care este şi etimonul cuvântului românesc). Potrivit DicţionaruluiAcademiei franceze, "ench're" inseamnă "oferirea unui preţ superiorcelui iniţial enunţat, sau preţului deja oferit de o altăpersoană". Expresia "au feu de ench'res" (literal: in focullicitaţiei) este folosită uneori in loc de "aux ench'res", caaluzie la lumânarea care se aprindea la inceputul vânzării şi carese stingea la incheierea ei. In termeni generali, licitaţiilereprezintă nişte sisteme de alocare a resurselor rare, sisteme acăror utilizare a inceput incă din Antichitate. Potrivit anumitorsurse, istoria lor a inceput in jurul anului 500 i.Hr., prin târgulcăsătoriilor din Babilon, unde mâna tinerelor era oferită celuicare dădea cel mai mare preţ. In societăţile contemporane,mecanismele de vânzare la licitaţie au fost in mod tradiţionalfolosite pentru produsele agricole şi, in paralel, pentru obiecteleale căror costuri de producţie erau greu de estimat sau pentru celeal căror cost nu le reflectă valoarea (aşa cum este cazul operelorde artă). In epoca contemporană, licitaţiile au devenit un model devânzare-cumpărare din ce in ce mai răspândit, ele referindu-se labunuri şi la servicii din ce in ce mai complexe, de la concesiunipetroliere la licenţe de telefonie mobilă sau de frecvenţă radio.In anii din urmă, internetul a făcut foarte accesibil acest mod decumpărare şi a lărgit considerabil diversitatea produselor oferitespre vânzare. Deşi, intr-un sens larg, termenul "licitaţie"desemnează orice mecanism structurat de concurenţă vizândstabilirea celui care obţine articolul aflat in joc, direct, sauprin oferte succesive, există mai multe formate de licitare, dintrecare amintim: licitaţia in plic inchis (care este un proces static,cu un singur tur), licitaţia descendentă, sau olandeză, in carecomisarul de licitaţie anunţă un preţ de plecare superior oferteimaxime a tuturor candidaţilor, iar apoi il scade in etape, până ceun candidat se declară achizitor, licitaţia inversată (in careiniţiativa este luată de cumpărător, licitaţia all-pay (cu banii pemasă), sau, in sfârşit, licitaţia ascendentă (sau licitaţieengleză), cea mai populară dintre toate şi pe care o practicămajoritatea caselor de licitaţii de obiecte de artă. In cadrulacestui tip, comisarul de licitaţie anunţă un preţ de pornire, dupăcare fiecare interesat oferă succesiv un preţ mai ridicat,respectând regula de supra-licitare minimală. Procesul de eliminareal candidaţilor se incheie atunci când in arenă nu a mai rămasdecât un singur candidat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
