Auction sale – After-sale

Sistematizarea pieţei de artă de la noi, graţie eforturilor caselor Alice, Monavissa, Goldart şi Artmark, racordarea la criteriile de exigenţă internaţionale in materie de gestiune a licitaţiei, intenţia de a aşeza ierarhiile şi de a crea cote valorice, precum şi de a alcătui cataloage care să le consfinţească (vezi recent apărutul - admirabil - Index de la Artmark, conţinând bursa pieţei româneşti de artă: catalog de randamente anuale, 1995-2009, ale celor mai tranzacţionaţi artişti români) au schimbat aerul diletant al vânzărilor şi, nu in ultimul rând, a stimulat concurenţa şi a atras noi cumpărători. Acestora, dar şi celor care "chibiţează", care contemplă doar lumea licitaţiilor de artă, ca pe un joc frumos, cu actori pasionali şi arbitri docţi, le oferim un glosar menit să le limpezească o parte din regulile acestui fascinant rămăşag cu arta.

Intâi, definiţia de dicţionar a termenului "licitaţie" (DEX): "Vânzare a unui bun făcută in public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit preţul cel mai mare; mezat." In engleză termenul echivalent este "Auction", in franceză uzual este "Ench're", deşi, in această limbă există şi termenul "Licitation" (care este şi etimonul cuvântului românesc). Potrivit Dicţionarului Academiei franceze, "ench're" inseamnă "oferirea unui preţ superior celui iniţial enunţat, sau preţului deja oferit de o altă persoană". Expresia "au feu de ench'res" (literal: in focul licitaţiei) este folosită uneori in loc de "aux ench'res", ca aluzie la lumânarea care se aprindea la inceputul vânzării şi care se stingea la incheierea ei. In termeni generali, licitaţiile reprezintă nişte sisteme de alocare a resurselor rare, sisteme a căror utilizare a inceput incă din Antichitate. Potrivit anumitor surse, istoria lor a inceput in jurul anului 500 i.Hr., prin târgul căsătoriilor din Babilon, unde mâna tinerelor era oferită celui care dădea cel mai mare preţ. In societăţile contemporane, mecanismele de vânzare la licitaţie au fost in mod tradiţional folosite pentru produsele agricole şi, in paralel, pentru obiectele ale căror costuri de producţie erau greu de estimat sau pentru cele al căror cost nu le reflectă valoarea (aşa cum este cazul operelor de artă). In epoca contemporană, licitaţiile au devenit un model de vânzare-cumpărare din ce in ce mai răspândit, ele referindu-se la bunuri şi la servicii din ce in ce mai complexe, de la concesiuni petroliere la licenţe de telefonie mobilă sau de frecvenţă radio. In anii din urmă, internetul a făcut foarte accesibil acest mod de cumpărare şi a lărgit considerabil diversitatea produselor oferite spre vânzare. Deşi, intr-un sens larg, termenul "licitaţie" desemnează orice mecanism structurat de concurenţă vizând stabilirea celui care obţine articolul aflat in joc, direct, sau prin oferte succesive, există mai multe formate de licitare, dintre care amintim: licitaţia in plic inchis (care este un proces static, cu un singur tur), licitaţia descendentă, sau olandeză, in care comisarul de licitaţie anunţă un preţ de plecare superior ofertei maxime a tuturor candidaţilor, iar apoi il scade in etape, până ce un candidat se declară achizitor, licitaţia inversată (in care iniţiativa este luată de cumpărător, licitaţia all-pay (cu banii pe masă), sau, in sfârşit, licitaţia ascendentă (sau licitaţie engleză), cea mai populară dintre toate şi pe care o practică majoritatea caselor de licitaţii de obiecte de artă. In cadrul acestui tip, comisarul de licitaţie anunţă un preţ de pornire, după care fiecare interesat oferă succesiv un preţ mai ridicat, respectând regula de supra-licitare minimală. Procesul de eliminare al candidaţilor se incheie atunci când in arenă nu a mai rămas decât un singur candidat.

After-sale

Explicarea acestui termen poate lămuri o intrebare pe care mulţi dintre noi şi-au pus-o : poate fi cumpărat un obiect care nu a fost adjudecat in timpul licitaţiei ? Atunci când o operă de artă nu a fost vândută, adică nu şi-a atins preţul de rezervă, ea este retrasă din lipsă de licitare. In Franţa, unde există legislaţie pentru această situaţie, in termen de cincisprezece zile după vânzare, persoanele interesate de opera respectivă pot să facă o propunere de achiziţionare pe lângă casa de licitaţii. Aceasta poate realiza o vânzare "la bună inţelegere". Această tranzacţie nu poate fi precedată de expoziţie publică sau de publicitate. Preţul de vânzare nu poate fi inferior ultimei licitări făcute inainte de retragerea operei sau, in cazul unei lipse totale de licitare, nu poate fi inferior preţului de pornire. Dacă ultimul licitator este cunoscut, el trebuie avertizat in legătură cu această operaţie. Anumiţi amatori "hârşiţi" folosesc această posibilitate ca să diminueze preţul de vânzare. Dacă simt că obiectul are şanse minime să fie vândut, ei incetează licitarea, sperând (deşi pariul este riscant) că vânzătorul va accepta un preţ mai mic in after-sale. La noi, carenţele legislative (ne referim, strict, la licitaţiile de artă) sunt complinite de regulamentul de funcţionare al fiecărei case, care stabileşte parametrii after-sale-ului.

La Casa Alis, cea mai longevivă de la noi, orice lot neadjudecat in şedinţă publică se poate vinde imediat după incheierea vânzărilor. Există doua sisteme de oferte after sale: dacă un doritor oferă cu 10% (penalizare, cum este trecut in regulament) peste preţul de pornire din licitaţie, poate lua imediat lucrarea acasă, fără consultarea deponentului (dacă nu cumva deponentul a anulat această posibilitate prin contract). Intre licitaţii se pot face şi oferte sub preţul de pornire pentru loturile refuzate in şedinţa publică. In unele cazuri sunt şi zeci de oferte, care nu sunt publice şi nu pot fi cunoscute decăt de casa de licitaţii. Pentru ofertele viabile, este consultat deponentul care poate vinde sau nu piesa la un preţ mai mic decât cel de pornire. Alis afişează inclusiv pe site vânzările la preţuri mai mici decât cele de pornire.

La Monavissa, casa vinde piesele neadjudecate cu 10% in plus faţă de preţul de strigare. In regulament se mai precizează: Casa de Licitaţie adjudecă lucrarea in favoarea celei mai bune oferte. Ceea ce lasă loc şi ofertelor sub preţul de pornire...

Goldart vinde loturile neadjudecate la preţul de pornire, fără a mai consulta deponentul. Dacă insă ofertele sunt sub preţul din şedinţa publică, vânzarea nu se poate face fără acordul deponentului.

Artmark acceptă, timp de 5 zile, oferte pentru loturile nelicitate, dar acestea nu pot fi sub suma minimă estimată şi trecută in catalogul licitaţiei, deci peste preţul de pornire. Toate vânzările after-sale suportă, de asemenea, comisioanele şi taxele prevăzute pentru orice piesă scoasă la licitaţie.