Amintiri din închisoare (I)/ de Horia Gârbea

Celula în care sînt închis e chiar deasupra mării. E cea maide sus a turnului şi iese în consolă din el ca un fel de bubă pevîrful unui deget. E spre sud, am soare cam toată ziua prin singurafereastră, care dă şi ea spre mare. În fiecare dimineaţă, cînd mătrezesc, mă gîndesc că, peste sute de ani, cînd cetăţuia asta sigurse va preface într-un castel pentru plăcerea celor de rang înalt,faptul de a petrece o zi în celula mea îi va costa o grămadă debani.

2

Celula în care sînt închis e chiar deasupra mării. Are osingură fereastră cu şase zăbrele verticale şi un oblon pe care îlînchid doar în nopţile de iarnă. Deocamdată folosesc zăbrelele lamăsurarea timpului. În fiecare zi, leg o cîrpă de alta dintre ele.Duminica n-o leg deloc, luni o iau de la capăt de la stînga spredreapta. I-am trimis vorbă comandantului că zăbrelele sînt inutile.Dacă aş încerca să sar, chiar şi în mare, n-aş scăpa cu viaţă.Numai că n-aş cădea în mare, oricît de departe aş sări, ci pe niştestînci ale falezei. Să cobor cu o funie ar fi poate posibil dacă aşavea una, dar fireşte că n-am. Comandantul mi-a dat dreptate. Mi-aspus însă că zăbrelele sînt acolo dintotdeauna, ca parte acastelului, şi nu se îndură să le taie. La urma urmei, zicea, înorice încăpere sînt şi lucruri inutile.

3

Zidul celulei e gros şi pescăruşii se pot aşeza pe el îndreptul ferestrei care dă spre mare. Nu trec totuşi niciodată degratii, deşi poate ar avea loc. M-am gîndit că am timp destulpentru a dresa un pescăruş ca, de pildă, să-mi aducă peşte dinmare. N-ar folosi însă la nimic. Şi aşa primesc de mîncare doarpeşte de mare.

4

Celula în care sînt închis e într-o veche pulberărie. Secheamă că stau la puşcărie la propriu. E un fel de grotă, ca şisăpată în zidul gros al clădirii. Are o singură deschiderezăbrelită care ţine loc şi de uşă. Cînd vine ora de plimbare,paznicul deschide uşa şi mă pofteşte cu o zicere scurtă. După cumîi este cheful în ziua respectivă, poate folosi una dintre celetrei formule:

- Hai la plimbare.

- Plimbarea!

Sau:

- Hai! Afară!

După un timp, am învăţat să ghicesc, după mersul lui şiexpresia feţei, pe care dintre cele trei o va folosi. Peste alttimp şi-a dat şi el seama că ştiu dinainte ce va spune şi a încetatsă-mi mai spună ceva. Deschide doar uşa.

5

Celula în care sînt închis e săpată în zidul gros al clădirii.E din metal, partea de sus fiind cu zăbrele, încît ţine loc şi defereastră. Zăbrelele sînt destul de depărtate ca să încapă printreele o gamelă cu o fiertură infectă care se numeşte dimineaţa cafeaşi la prînz ciorbă. Seara nu are nicio denumire. În afară deconţinutul gamelei, primesc un fel de chiflă mare şi neagră, coaptădestul de prost. O mănînc pe toată, nu las firimituri ca să nu adungîndacii şi şobolanii. Într-o zi, în rotocolul de pîine am găsit unbileţel pe care erau scrise trei rînduri scurte. Nu le-am pututciti. Erau scrise într-un alfabet pe care nu-l cunosc. Poategardianul greşise destinatarul sau, mai probabil, gardianul careprimise misiunea fusese înlocuit tocmai în ziua respectivă. N-amspus niciun cuvînt ca să nu fac rău cuiva. Am păstrat totuşibileţelul. Cine ştie ce mesaj vital conţine?

6

Celula în care sînt închis e săpată în pămînt. E o pivniţă cupereţii zidiţi care comunică doar prin capacul de oţel prin care amintrat şi pe unde mi se dau uneori pîine şi apă. De cîteva ori pezi, pămîntul se zguduie destul de tare şi se aude un zgomot deparcă tot pe sub pămînt, foarte aproape de celulă, prin spatelezidăriei, ar trece un torent sau o armată în galop. Totul setermină foarte repede. Nu pot să-mi închipui ce se petrece acolo,la cîţiva coţi de zidul meu şi la asemenea adîncime. Uneori aş vreasă fac o încercare, şansele fiind oricum mici, să desprind vreocărămidă şi să sap într-acolo. Alteori mă gîndesc că o fi chiariadul şi renunţ la această idee.

7

În celula mea am doi şobolani. Nu le-am dat nume. Le spun,pentru mine, desigur, Primul şi Al Doilea. I-am dresat ani de zilesă cunoască literele, deşi asta lor nu le foloseşte la nimic. Amscris pe perete cu cărbune din vatră vocalele şi apoi consoanele.Cînd rostesc o literă, şobolanii aleargă şi se ridică pe perete casă pună labele pe ea. Primul a învăţat literele A şi E. Al Doileale recunoaşte şi pe I, O şi U, dar nicio consoană. Aş fi foartecurios să ştiu dacă alţi şobolani ar fi în stare să înveţe maimult. Mă tem că gardienii, mitocani cum sînt, mi-au pus dinadinsşobolanii cei mai tîmpiţi.

8

Sîntem ţinuţi legaţi cîte doi. Mîna dreaptă a unuia e legatăde mîna mea stîngă cu un lanţ. Din fericire lanţul e relativ lung,putem face mici acţiuni fără să ne incomodăm prea tare. Din păcate,individul cu care sînt legat e şi el dreptaci şi nu vrea să înveţesă mănînce cu mîna stîngă. Bine că nu scrie, mi-am zis. Într-o zimi-am adus aminte de un film în care doi bărbaţi, un alb şi unnegru, legaţi ca noi, evadau împreună şi se descurcau binişor. Eradoar un film. L-am întrebat totuşi pe colegul meu dacă ar fidispus, măcar teoretic, să evadăm împreună aşa, ca albul şi negrulaceia. Mi-a răspuns imediat că nu. A mai zis:

- Doar nu crezi că am chef să evadez legat de un negru catine!