Scapat dintr-o copilarie amara - "n-as voi sa mai fiu o data copil" -, Tudor Arghezi s-a instruit in forfota mahalalei bucurestene, printre jerpelituri si si franturi de viata. A scancit de foame si alte nevoi, batand mingea de carpe prin curtea acolii Petrache Poenaru.
Alaturi de stoluri de progenituri ale unei mahalale fara iesire, viitorul poet, pentru care timpul viitor ramasese undeva intre conditia de muncitor si starea de sluga, se inscrie la Liceul Sfantul Sava, intretinandu-se singur, cu o vointa nemaipomenita.
A muncit ca pietrar la 11 ani si a dat meditatii. Absolvent cu brio al "scolii vietii", se calugareste in 1899, sub numele de Iosif, probabil in cautarea unei oaze de liniste intr-o tinerete obositoare. Neastamparul sau fundamental il indeamna insa sa atace sinodul printr-un pamflet publicat in "Facla" lui N.D. Cocea, fapt care-i atrage caterisirea, in 1912. Inaltele fete bisericesti considera pedeapsa prea blanda si se lupta sa il "linisteasca" pe tanarul diacon cu cateva zile de inchisoare.
Nu e incarcerat, dar, oricum, de puscarie nu va scapa. Ramanand in Bucuresti la inceputul primului razboi mondial, rebelul publica articole in perioada de ocupatie. Atitudinea sa de gazetar deghizat neutru ii aduce dupa razboi o condamnare la doi ani de detentie la Vacaresti.
Gratiat in 1919, prin interventia lui Nicolae Iorga, odiseea sa prin inchisoare nu se sfarseste aici. Acid si veninos, stralucit poet si pamfletar, activ si neastamparat, Arghezi scrie neobosit pana in 1943.
Acum este din nou arestat, de data aceasta pentru atitudine anti-germana. La 30 septembrie aparuse in "Informatia zilei" pamfletul "Baroane", in care persoana ambasadorului Germaniei hitleriste la Bucuresti era practic pulverizata de Arghezi, posesorul celui mai bogat si mai original lexic al insultei.
Trimis in lagarul de detinuti politici de la Targu-Jiu, acest Francois Villon al poeziei romanesti iese in 1944, mai proaspat si mai virulent ca niciodata. Acum incendiaza cu "slova de foc si slova faurita" viata literara romaneasca.
Avea 47 de ani cand debuta editorial cu "Cuvinte potrivite" si era primit cu bratele deschise de: Eugen Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Mihai Ralea si George Calinescu. Debuta asadar tarziu, cel mai tarziu dintre toti poetii din literatura noastra, dar debutul sau schimba fata acestei literaturi. Arghezi invatase in mahalale si puscarii ca frumusetea are multe fete, cea mai expresiva dintre ele fiind chiar uratul.
In 1931 scotea celebra "Flori de mucigai", pariul castigat cu estetica si cu propria-i conditie, iar in 1965 va primi inalta distinctie a Universitatii din Viena, Premiul Herder. Arghezi devenea astfel mai mult decat un poet national - marele urmas al lui Eminescu pentru literatura universala.
Avea sa inceteze din viata in seara zilei de 14 iulie 1967, fiind inmormantat, cu funeralii nationale, in curtea casei sale de la Martisor, casa care ii fusese intotdeauna foarte draga. Inainte de a trece la cele vesnice, autorul "Cuvintelor potrivite" nu uitase sa-i spuna tanarului pe atunci Gheorghe Bulgar, in loc de orice "Testament", urmatoarele: "Tinere, ma lupt de o viata intreaga cu cuvintele si acestea m-au biruit...".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
