ZF Transilvania

Farmec a obtinut 15,3 milioane de euro din produse cosmetice

27.10.2008, 20:42 83

Compania Farmec din Cluj-Napoca, cel mai mare producator de cosmetice cu actionariat integral autohton, a anuntat ca a realizat in primele opt luni din acest an o cifra de afaceri de 15,3 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 33% fata de perioada similara din 2007. In aceeasi perioada de timp, profitul inregistrat de compania clujeana a fost de 2,1 mil. euro, in crestere cu 24% fata de intervalul ianuarie-august 2007.
tinand cont de rezultatele financiare obtinute in primele opt luni din acest an, reprezentantii companiei Farmec estimeaza ca vor obtine pana la finele anului 2008 o cifra de afaceri de 24 mil. euro, in crestere cu aproximativ 12% fata anul 2007. Anul trecut, vanzarile totale ale firmei clujene au ajuns la valoarea de 21,5 mil. euro, iar profitul firmei clujene la 2,6 mil. euro.
"Evolutia pozitiva a cifrei de afaceri inregistrate de compania noastra in primele opt luni din acest an a fost determinata in mare masura de noile produse Farmec, produse pentru ingrijirea fetei si a corpului, Gerovital Plant Tratament pentru ingrijirea parului si articolele fotoprotectoare Gerovital Plant Sun'', a declarat pentru ZF Transilvania Mariana Sinitaru, marketing specialist Farmec.
Potrivit reprezentantilor firmei clujene, piata cosmeticelor din Romania este fragmentata, oferta impartindu-se intre reprezentantii marilor companii internationale si producatorii autohtoni. In perioada urmatoare de timp, oficialii Farmec cred ca dezvoltarea pietei locale de cosmetice va fi influentata in principal de diversificarea cerintelor clientilor.
"Consumatorii romanii trec in prezent printr-un proces de maturizare a preferintelor, aspect ce va conduce inevitabil la cresterea exigentelor si la o cerere sporita pentru produse cu beneficii suplimentare'', spune Mariana Sinitaru.
Compania Farmec a anuntat pentru acest an un program de investitii in valoare de aproximativ 3,8 mil. euro in vederea modernizarii si retehnologizarii liniilor de productie. In urma cu doi ani, compania clujeana a demarat un program de investitii pentru imbunatatirea calitatii produselor si pentru diminuarea costurilor de productie.
"Pentru urmatorii trei ani am stabilit un buget de investitii de 10 milioane si jumatate de euro, proiectul investitional cuprinzand reamenajarea spatiilor de productie si retehnologizarea liniilor de fabricatie pentru alinierea la normele europene'', spune Mariana Sinitaru.
In acest an, compania clujeana si-a diversificat portofoliul propriu de produse si a lansat pe piata Gerovital H3 de la Gerovital Cosmetics, in urma achizitionarii integrale a dreptului asupra acestei marci. In prezent, 18% din vanzarile totale Farmec sunt sustinute de gama de articole Gerovital, in 2007 valoarea acestor produse ajungand la aproximativ 2 milioane de euro. Produsele Gerovital reprezinta totodata 80% din totalul exporturilor companiei.
In prezent, activitatea de export a companiei Farmec aduce 10% din cifra totala de afaceri, iar rezultatele pozitive inregistrate pana in momentul de fata indica posibilitatea dezvoltarii segmentului de exporturi in urmatoarea perioada de timp.
Cele mai profitabile piete de export pentru producatorul roman de cosmetice sunt cele din zona asiatica, repectiv Japonia, Coreea, Kuweit, China si Emiratele Arabe Unite. Nivelul pietei cosmeticelor este estimat pentru acest an la aproximativ 800 mil. euro, principalii jucatori fiind Beiersdorf, care importa Nivea, Oriflame, Avon si L'Oreal. Brandurile locale care intra in competitie cu firma Farmec sunt Gerocossen sau Elmiplant.
Numarul mediu de angajati Farmec S.A. este in prezent de 600 de persoane, compania avand ca principal obiect de activitate fabricarea parfumurilor si a produselor cosmetice.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO