♦ Startup-urile româneşti din domeniul tech, care aveau acces la capital internaţional, acum nu vor mai avea pentru că investitorii sunt speriaţi şi fac un pas în spate sau poate chiar se reorientează către alte domenii ♦ Pentru a supravieţui, firmele româneşti trebuie să se digitalizeze, să se profesionalizeze şi să se internaţionalizeze.
Sebastian Văduva, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii Emanuel din Oradea, spune că efectul prăbuşirii Silicon Valley Bank din America, deşi nu a ajuns încă în România, se va resimţi cu siguranţă asupra tech-ului românesc, iar companiile din această industrie vor trebui să facă faţă unei potenţiale viitoare crize.
„Dacă America strănută, restul lumii răceşte. Încă nu a ajuns în România efectul acestei prăbuşiri. Cred că prăbuşirea băncii Sillicon Valley Bank va avea efecte inclusiv asupra tech-ului românesc, întrucât va afecta tech-ul la nivel global. Cred că tech-ul va fi afectat într-un mod negativ şi din pricina acestei prăbuşiri, dar şi pentru că, în 2022, a existat o oarecare domolire a ceea ce se întâmplă la nivelul marilor firme din industrie - Facebook, Amazon, Google -, care deja disponibilizau oameni“, a spus la ZF Live conf. univ. dr. Sebastian Văduva, MBA, Griffiths School of Management & IT din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea.