ZF Live

ZF Live. Gabriel Chiva, managing partner, Optima - dezvoltator şi furnizor de soluţii şi servicii software cu afaceri de 5 mil. euro în 2023, plus 45%: Principala problemă a firmelor de IT din România e că nu ştim să marketăm, nu ştim să promovăm, să vindem produse, să facem scalarea businessului

Gabriel Chiva, managing partner, Optima: Ne aşteptăm ca anul 2024 să fie un an şi mai bun decât 2023, mai ales că vizăm şi extinderea prezenţei pe noi pieţe.

Gabriel Chiva, managing partner, Optima: Ne aşteptăm ca anul 2024 să fie un an şi mai bun decât 2023, mai ales că vizăm şi extinderea prezenţei pe noi pieţe.

Autor: Alexandra Cepăreanu

20.03.2024, 12:00 86

♦ „Sunt foarte multe companii din România care fac outsourcing pentru companii din vestul Europei sau din Statele Unite. Practic acele companii iau produsul dezvoltat de companiile româneşti şi îl marketează, iar compania din România câştigă probabil 3% din cât câştigă compania din Statele Unite sau din vestul Europei“.

Cea mai mare problemă a companiilor româneşti este că nu ştiu să îşi vândă produsele şi serviciile, deşi au abilităţile tehnice de a le construi şi de a le implementa, consideră Gabriel Chiva, managing partner, Optima Group - dezvoltator şi furnizor de soluţii şi servicii software, cu birouri în Bucureşti şi Cluj-Napoca şi afaceri de 5 mil. euro în 2023, în creştere cu 45% faţă de anul precedent.

„Ce nu ştiu companiile din România să facă este să dezvolte un produs pe care să-l implementeze, să-l vândă, să-l marketeze şi să fie un produs cu valoare adăugată, să se facă replicare la mai mulţi clienţi, astfel încât profitabilitatea să crească“, a spus Gabriel Chiva în cadrul emisiunii ZF Live. „Foarte multe firme din România fac outsourcing. Sunt foarte multe companii din România care fac outsourcing pentru companii din vestul Europei sau din Statele Unite. Practic acele companii iau produsul dezvoltat de companiile româneşti şi îl marketează, iar compania din România câştigă probabil 3% din cât câştigă compania din Statele Unite sau din vestul Europei. Deci, ca şi companii româneşti nu ştim să marketăm, nu ştim să promovăm, să vindem produse, să facem scalarea businessului. Avem specialişti foarte buni în tehnologie, dar nu ştim să facem acest business la nivel mare şi la nivel de profit mare.“

Din punctul de vedere al dezvoltării de produse, companiile trebuie să se asigure că integrează cele mai noi tehnologii disponibile, pentru a rămâne relevante. „Este important ca jucătorii care dezvoltă produse şi soluţii software să folosească şi ei ultimele tehnologii pentru a putea rămâne relevanţi în piaţă. Cred că este foarte important să păstrezi legătura cu ultimele tehnologii când eşti o companie tech astfel încât să poţi să fii în trend cu ceea ce se întâmplă în piaţă şi să poţi să răspunzi nevoilor clienţilor tăi“, a spus Gabriel Chiva în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO