ZF English

Alcatel a ramas dincolo de portile laboratoarelor Bell

30.05.2001, 00:00 8



Negocierile de fuziune dintre grupul francez de comunicatii Alcatel si compania americana Lucent Technologies au fost intrerupte pe neasteptate, marti, fara ca oficialii celor doua parti implicate sa dea vreo explicatie.

Potrivit presei internationale insa, incheierea discutiilor - fara vreo sansa de reluare - are drept principala cauza faptul ca Lucent nu a cedat presiunilor Alcatel in privinta voturilor majoritare din Consiliul de Administratie (CA).

In acest fel, Alcatel ramane fara divizia de fibra optica a Lucent - tinta initiala a convorbirilor privind fuziunea - si fara controlul asupra Laboratoarelor Bell, implicate in cercetarile militare americane.

Persoane apropiate afacerii au declarat cotidianului The New York Times ca Lucent a considerat de-a lungul convorbirilor cu Alcatel ca fuziunea se face intre egali.

Dorinta companiei americane a intrat insa in contradictie cu pretentiile Alcatel de a prelua controlul asupra firmei. Alcatel dorea ca directorii sai sa ocupe 8 din cele 14 fotolii in CA al noii companii, in timp ce Lucent a cerut adaugarea a inca doua pozitii in CA, pentru o repartizare opt - la opt.

Potrivit analistilor sectorului, fuziunea s-ar fi soldat cu aparitia unui gigant al industriei telecomunicatiilor, Lucent fiind in prezent "numar unu" mondial, iar Alcatel numarul cinci mondial.

Compania Alcatel-Lucent ar fi avut o cifra anuala de afaceri cumulata de ordinul a 70 de miliarde de euro, dublul celei inregistrate de Nortel Networks (aproximativ 35 de miliarde de euro) sau de grupul suedez Ericsson (31 de miliarde de euro).

In plus, Alcatel si-ar fi intarit pozitia de lider pe piata de echipamente de acces rapid la Internet cu trafic intens (DSL).

Pe de alta parte, multi experti financiari s-au aratat ingrijorati de riscul financiar prezentat de o achizitionare a Lucent de catre Alcatel. Multi analisti considerau o sarcina dificila preluarea, de catre grupul francez condus Serge Tchuruk, a unei companii atat de puternice precum Lucent Technologies.

De altfel, piata bursiera de la Paris a sanctionat in ultimele doua saptamani cotatiile actiunilor Alcatel, care au pierdut in aceasta perioada aproximativ 8% din valoare.



Bell Labs detine in prezent patentele si drepturile de proprietate ale unor inventii care au schimbat lumea in ultima suta de ani, precum telefonul lui Alexander Graham Bell, laserul si tranzistorul.

In plus, laboratoarele sunt implicate in cercetarile militare ale armatei Statelor Unite si ale altor agentii guvernamentale americane.

Cercetarile din prezent se axeaza pe cele mai noi tehnologii si produse, precum studii privind superconductibilitatea, motoarele ADN, procesoare destinate comunicatiilor wireless si sisteme de pozitionare globala prin satelit.

De asemenea, Bell Labs este implicata, impreuna cu agentia spatiala americana (NASA), in cercetarea spatiului cosmic.

Un exemplu relevant este programul NASA referitor la studiul planetei Marte, majoritatea senzorilor si echipamentelor fiind produse de Lucent Technologies, prin intermediul Bell Labs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO