ZF 24

Şcolile ar trebui să aibă mai multe cursuri de dezvoltare personală pentru cei mici, în loc să îi asalteze cu noţiuni de matematică şi română

Smart Kids are ciclu de învăţământ preşcolar, after school şi o parte de învăţământ primar (de la clasa zero la clasa a doua) şi şapte cadre didactice

Smart Kids are ciclu de învăţământ preşcolar, after school şi o parte de învăţământ primar (de la clasa zero la clasa a doua) şi şapte cadre didactice

Autor: Corina Mirea

06.12.2014, 12:00 643

Copiii din generaţia actuală sunt foarte inteligenţi şi intuitivi, iar tehnologia i-a ajutat să se adap­teze uşor la provocări, ast­fel că în prezent şcolile ar trebui să creeze programe de studiu pentru dezvoltarea lor personală în loc să îi „sufoce“ cu teme şi cursuri de matematică şi limba română care îi fac să se îndepărteze de educaţie, este de părere Mihaela Dumitru, fondatoarea şcolii private Smart Kids din Bucureşti.

„Sunt mulţi părinţi care cred că în şcolile private nu prea învaţă. Noi, spre exemplu, am luat multe premii la competiţii de matematică sau de română, dar asta nu înseamnă că i-am sufocat cu astfel de cursuri sau cu foarte multe teme. Din contră, punem accent mai mult pe dezvoltarea lor personală, pe comunicarea cu profesorul şi pe dezvoltarea creativităţii. Cred că gene­raţiile care vin din urmă sunt capabile să înveţe matematică şi română, materii foarte importante, de altfel, şi să performeze peste medie, fără a fi asaltaţi de teme“, explică Mihaela Dumitru.

În opinia sa, în prezent, în special în şcolile de stat, profesorii le dau prea multe teme copiilor, care ajung ca, pe lângă orele petrecute la şcoală, să înveţe şi după cursuri, la after school-uri private şi chiar dimineaţa înainte de a pleca spre ore. În mare parte, motivul este numărul prea mare de copii dintr-o singură clasă (în jur de 30), care forţează cadrele didactice să le dea exerciţii suplimentare pentru a fi siguri că înţeleg mai bine materia, dat fiind faptul că profesorii nu pot acorda atenţie fiecărui elev în parte.

Părinţii le cer profesorilor mai multe teme

„Le dăm şi noi teme, dar mult mai pu­ţine, pentru că avem câte 10-12 copii într-o clasă şi ne permitem să acordăm atenţia cuvenită fiecăruia şi să ne asigurăm că au înţeles ceea ce s-a predat. Astfel, tema nu este altceva decât o consolidare a ceea ce s-a făcut în clasă. La stat, unde sunt câte 30 de copii în clasă, este utopic să crezi că un singur cadru didactic poate să se asigure că fiecare copil a înţeles tot. De aceea cred că se dau multe teme“, precizează antre­prenoarea.

Însă ea consideră că „vinovaţi“ pentru volumul mare de teme pe care copiii le primesc de la şcoală sunt şi părinţii, care chiar le cer profesorilor mai multe exerciţii suplimentare. Iar în timp presiunea pusă pe umerii copiilor îi face să clacheze în perioada preadolescenţei sau chiar în adolescenţă şi să se lase „furaţi“ de stimulii care îi înconjoară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO