ZF 24

Ce s-a schimbat in legislatia muncii dupa 1 ianuarie

11.01.2009, 22:43 15

1. Creste salariul minim

Cea mai importanta modificare in peisajul legislatiei muncii pentru inceputul acestui an este cresterea salariului minim brut pe economie, care era pana la sfarsitul anului trecut de 540 de lei. Incepand cu 1 ianuarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat cu peste 11%, la 600 de lei (150 de euro), in urma unui acord incheiat de Guvernul Tariceanu cu sindicatele si patronatele la mijlocul anului trecut.

2. CAS-ul platit de angajator a crescut cu 0,5%

Contributiile de asigurari sociale pentru conditii de munca au fost majorate pentru angajatori de la 1 ianuarie 2009 cu 0,5%. Printr-o ordonanta de urgenta, Guvernul a decis ca nivelul contributiei de asigurari sociale pentru conditii normale de munca sa fie 28%, din care 9,5% pentru angajati si 18,5% pentru angajatori.

3. Plafonarea indemnizatiei acordate mamelor

Indemnizatia pentru mame va fi de 85% din veniturile nete realizate in ultimele 12 luni, dar nu mai mult de echivalentul a trei salarii medii brute pe economie, respectiv 4.000 de lei.

4. Companiile care angajeaza someri nu mai primesc 1.000 de euro

O masura aprobata de Guvernul Tariceanu stabilea ca angajatorii care creeaza locuri de munca si incadreaza someri aflati de peste 3 luni fara slujba sa primeasca echivalentul in lei al sumei de 1.000 de euro pentru fiecare angajat. Masura a fost anulata de noul guvern.

5. Angajatii la stat care s-au pensionat si inca mai lucreza in sistemul public, trebuie sa opteze fie pentru salariu, fie pentru pensie, potrivit unei ordonante de urgenta a noului Guvern.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO