ZF 24

Ce medicamente „made in România” au cumpărat pacienţii români în 2019 şi cum îşi adaptează producătorii strategia de brand?

Ce medicamente „made in România” au cumpărat...

Autor: Georgiana Mihalache

25.12.2019, 00:02 820

În lupta pentru vizibilitate, marii producători de medicamente de pe piaţa locală folosesc cercetări de piaţă şi comunică pe mai multe canale pentru a dezvolta brandurile produselor, mai ales în contextul în care pacienţii cer direct medicamentele fără reţetă farmaciştilor, pe baza publicităţii la aceste produse.

Astfel, Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Biofarm Bucureşti pun pe piaţă medicamente din arii terapeutice importante şi se uită la dezvoltarea brandurilor.

Biofarm, îşi propune să investească în noi unităţi de producţie care vor creşte şi numărul de angajaţi în 2020, dar şi dezvoltarea portofoliului de produse, care a ajuns în prezent la 200 de branduri.
Mai mult, compania are o nouă identitate vizuală, pentru care a lucrat cu agenţia de branding Inoveo pentru a răspunde cerinţelor consumatorilor.

„Focusul principal stă în susţinerea brandurilor star ale companiei precum şi în dezvoltarea de noi produse care să răspundă celor mai diverse nevoi de sănătate. Investiţiile sunt dictate de stadiul de dezvoltare al fiecărui brand în parte şi de potenţialul pieţei în care activează acesta”, au transmis reprezentanţii Biofarm pentru ZF.

Biofarm are 200 de produse în portofoliu, iar cea mai mare parte a vânzărilor este adusă de medicamentele fără reţetă(OTC) – mai bine de jumătate din totalul de unităţi vândute în ultimul an (56%).

Zentiva România, parte a grupului ceh cu acelaşi nume, deţinut de fondul de investiţii Advent, are peste 200 de produse în portofoliu, dintre care 80% sunt medicamente cu prescripţie medicală, atât ca volum, cât şi ca valoare. Restul de 20% sunt produse fără reţetă – OTC, suplimente alimentare şi dispozitive medicale şi se află în portofoliul Solacium, producătorul cumpărat de grupul Zentiva în 2019.

Strategia de promovare a medicamentelor merge în două direcţii: către publicul de profesionişti – medici şi farmacişti (prin campanii digitale, evenimente cu conţinut medical, newslettere), şi către publicul larg, prin campanii media.

„Urmărim analizele interne precum şi cele furnizate de către companii specializate, dar şi cercetări de piaţă care măsoară stadiul de dezvoltare al brandurilor şi percepţia lor în rândul specialiştilor şi pacienţilor”, a spus pentru ZF Simona Cocoş, directorul general al Zentiva România, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente din România.

Ariile terapeutice acoperite de brandurile Zentiva sunt cardiologia, medicamente pentru durere, urologie, afecţiuni ale sistemului pulmonary, oncologie, răceală şi gripă, boli infecţioase.

„De regulă comunicăm prin medici sau farmacişti care sunt principalii noştri parteneri, mergem pe canale media doar atunci când am acoperit partenerii”, a spus Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător local de medicamente.

 

Ce cumpără românii de la producătorii locali?

De la remedii pentru răceală şi gripă, până la medicamente pentru afecţiunile cardiace, topul celor mai vândute medicamente fără reţetă arată diferit de la un producător la altul.

Terapia Cluj – 400 de produse în portofoliu, jumătate fiind fără prescriptive medicală, cele mai vândute medicamente fără reţetă în 2019 au fost Aspenter (afecţiuni cardiace), Aspacardin (afecţiuni cardiace), Faringosept (dureri în gât), Kebene (afecţiuni gastrice).

Zentiva Bucureşti – 200 de produse în portofoliu, 20% sunt produse care se eliberează fără reţetă. Cel mai bine vândute produse sunt Tarosin (pentru întărirea vaselor de sânge), Ibusinus şi Meltus (din portofoliul Solacium – pentru răceală şi gripă), Sideral (pentru anemie)

Biofarm Bucureşti – 200 de produse în portofoliu, majoritatea fără reţetă, iar cele mai vândute produse fără reţetă în 2019 au fost Colebil,Triferment (pentru afecţiunile digestive), Bixtonim (afecţiuni respiratorii), Carmol (gripă şi răceală) şi Hepatoprotect (protective în cazul afecţiunilor ficatului).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO