ZF 24

Bursă: MedLife vrea să majoreze cu 50 mil. euro o linie de credit sindicalizată de 228 mil. euro. BCR, aranjor al împrumutului

Bursă: MedLife vrea să majoreze cu 50 mil. euro o linie...

Autor: Liviu Popescu

21.11.2023, 08:55 233

MedLife (M), furnizor de servicii medicale private ale cărui acţiuni acţiuni sunt incluse în indicele principal BET, vrea să majoreze cu 50 mil. euro limita de credit a unui împrumut sindicalizat de 228 mil. euro accesat în decembrie 2022, potrivit convocatorului publicat marţi la Bursa de Valori.

“Autorizarea Consiliului de Administraţie al Societăţii pentru a negocia cu Banca Comercială Română, în calitate de Aranjor, Agent şi Împrumutător, precum şi cu alte instituţii de credit din cadrul sindicatului, ce au calitatea de împrumutători, termenii şi condiţiile majorării limitei de credit cu o sumă suplimentară de până la 50 milioane euro. Creditele ale căror limite urmează a fi majorate au fost acordate în baza Contractului de facilitate de Credit Sindicalizat încheiat la data de 13 decembrie 2022, cu o valoare totală a capitalului împrumutat de 228 milioane euro, cu Med Life”, potrivit convocatorului.

În decembrie 2022 MedLife a a semnat pentru un credit sindicalizat pentru refinanţarea. Compania spunea atunci că noile fonduri reprezintă o rezervă pe termen mediu şi lung, urmând să fie alocate pentru noi procese de achiziţii şi dezvoltare.

Sindicatul de bănci care a semnat noul credit acordat MedLife este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal mandatat, agent de documentaţie, agent de facilitate şi garanţii şi finanţator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti si Erste Group Bank AG, în calitate de aranjori principali mandataţi şi finanţatori.

Scumpirile accelerate din economie, care au dus la majorarea dobânzilor, au dublat costul finanţării pentru MedLife (M), ceea ce a dus la erodarea profitului net în primele nouă luni din 2023 şi la un rezultat negativ în al treilea trimestru din 2023.

MedLife a anunţat venituri operaţionale de 1,64 mld. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere de la 1,33 mld. lei din aceeaşi perioadă a anului precedent, deci mai mari cu 23%.

Pe de altă parte profitul net a scăzut substanţial la 3,8 mil. lei de la 56,8 mil. lei pe fondul creşterii cheltuielilor.

Compania are o capitalizare bursieră de 2,2 mld. lei. În 2023 acţiunile au scăzut cu 0,6%. Spre comparaţie BET are plus 26%.​

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO