ZF 24

BCR: După scăderea avansului de la 35% la 25-15%, cererea de credite garantate ipotecar s-a dublat

BCR: După scăderea avansului de la 35% la 25-15%,...

Autor: Dan Straut

03.10.2016, 15:22 893

Banca Comercială Română (BCR) a început aplicarea prevederilor Directivei 17 a Comisiei Europene, transpusă prin Ordonanţa 52/2016, de la 30 septembrie, adică din ziua intrării în vigoare a Ordonanţei. Normativul prevede obligaţia de a informa clienţii cu privire la variaţiile de curs valutar, limitarea dobânzilor penalizatoare în caz de restanţă şi eliminarea comisionlului de rambursare anticipată. Aceeaşi Ordonanţă prevede standardizarea ofertelor de credite garantate, astfel încât clienţii să poată compara elementele prezentate de mai multe bănci.

Explicând cum a trecut BCR la aplicarea noilor prevederi, Dana Demetrian a arătat, între altele, că banca a redus, în vară, avansurile la creditele garantate, care – ca efect al Legii dării în plată – urcaseră la 35%. „În 42 de localităţi medii şi mari, BCR acordă acum credite ipotecare cu avans de 25%, în urma calibrării riscurilor de creditare. În aceste localităţi, avansul poate coborî chiar şi la 15% dacă perioada de acordare a creditului este de maximum 20 de ani. După ce am trecut la această reducere, cererea pentru creditele garantate practic s-a dublat”, a spus oficialul BCR.

Referitor la standardizarea ofertelor, Dana Demetrian a arătat că, începând din 30 septembrie, BCR le prezintă potenţialilor clienţi un „formular european de informaţii standard”, dar şi un „draft de contract” pe care „beneficiarul îl poate lua acasă, pentro o analiză mai atentă a oportunităţii de a lua creditul oferit”.

Tot în aplicarea Directivei 17, BCR pune la dispoziţia clienţilor şi un număr de specialişti în asisenţă pentru creditare, care „anterior se numeau consilieri, de acum se numesc parteneri”, a mai precizat Dana Demetrian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO