ZF 24

Acţiunile Impact s-au triplat în ultima lună. Câştiguri de 55 mil. lei pentru Iaciu şi Andrici

Acţiunile Impact s-au triplat în ultima lună....

Autor: Andrei Chirileasa, Roxana Pricop

04.12.2013, 00:08 603

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), cu sediul în Voluntari, au explodat în ultima lună, urcând de la 0,21 lei la 0,58 lei în şedinţa de ieri. Principalii acţionari ai companiei, Gheorghe Iaciu şi Adrian Andrici, au făcut astfel profituri, pe hârtie, de 55 mil. lei. Mulţi investitori se întreabă însă dacă creşterea e justificată sau nu.

La începutul anului, puţini investitori şi-ar fi investit banii în acţiunile Impact, deşi compania ajunsese să valoreze pe bursă doar 5,1 milioane de euro, adică aproximativ echivalentul unui bloc de locuinţe.

În ultimele zile însă, acţiunile Impact au devenit cele mai căutate de pe bursa de la Bucureşti, iar valoarea companiei a explodat. Într-o lună, preţul acţiunilor a crescut de la 0,21 lei la 0,58 lei, iar capitalizarea bursieră a urcat de la 41,6 mil. lei (9,3 mil. euro) la 115 mil. lei (25,8 mil. euro).

Astfel, participaţia lui Gheorghe Iaciu, principalul acţionar al Impact cu 44% din acţiuni, a ajuns să valoreze 50,6 mil. lei (11,35 mil. euro), în condiţiile în care el a plătit în acest an 13,85 mil. lei (3,11 mil. euro) pentru achiziţia acţiunilor, ceea ce înseamnă un profit teoretic de 36,7 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO