Suplimente

A doua revoluţie: Bogdan Grama, Abatorul Periş S.A.: „Anul în care am împlinit 22 de ani a fost pentru mine un an al cunoaşterii.”

ZF 22 de ani. Poveşti din business pentru business

Bogdan Grama, director general al unităţii de procesare a cărnii de porc Abatorul Periş S.A.

Bogdan Grama, director general al unităţii de procesare a cărnii de porc Abatorul Periş S.A.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

26.12.2020, 14:14 955

„Anul în care am împlinit 22 de ani a fost pentru mine un an al cunoaşterii. Am plecat în Franţa, prima mea călătorie în vestul Europei. Fiind imediat după Revoluţia din '89, a fost pentru prima dată când am văzut un supermarket adevărat. Acesta a fost momentul în care am decis să schimb direcţia profesională şi să mă îndrept către industria alimentară.

Experienţa unei ţări vestice pentru un tânăr de doar 22 de ani a conturat o a două revoluţie, de data asta în plan personal. Eram în Franţa, cunoşteam lucruri noi, înţelegeam ce înseamnă şă visezi şi să poţi să-ţi urmezi visul. Deloc întâmplătoare a fost şi dorinţa mea de rămâne în această ţară. Lucram deja şi, pentru prima dată, înţelegeam ce înseamnă cu adevărat termenul lanţ de distribuţie. Planurile de viitor prindeau contur repede, făceam altele noi, doream să strâng bani şi să-mi  cumpăr prima mea casă, însă, în cele din urmă, am decis că locul meu este în România, decizie pe care nu o regret. Cu gândul la anii de tinereţe,  peste ani, am ales să urmez un MBA INDE Româno-Francez, în cadrul ASE Bucureşti.“


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO