Special

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Previziuni pentru salarii în 2024: Angajatorii pregătesc creşteri salariale mai modeste anul viitor. Modificările fiscale şi instabilitatea cadrului legislativ pun frână în cheltuielile companiilor

Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Previziuni...

Autor: Ramona Cornea

04.12.2023, 00:07 287

„La ce ne aşteptăm pentru 2024? Eu mă aştept ca aceste majorări să fie mai mici din cauza trendului pieţei şi, în anumite industrii, din cauza modificărilor fiscale.“  „Estimăm pentru anul viitor un modest 7% pentru că trebuie să observăm un pic, să vedem ce se întâmplă, mai ales pe partea fiscală.“  „În 2024, odată cu schimbările legislative, s-ar putea să îţi doreşti foarte mult un candidat ideal, dar bugetul ar putea pune o mare presiune pe tine.“  „Vreau să le dau o creştere medie de 10%. Le-aş fi dat mai mult, dar de când am văzut din septembrie această frică a clienţilor noştri, pesimismul este mare.“

Angajatorii plănuiesc creşteri mai mici ale salariilor în 2024 comparativ cu anul acesta – iar organizaţiile spun că aceste creşteri ar putea scădea mai mult dacă condiţiile economice se înrăutăţesc. Când se uită la anul viitor, angajatorii par mai precauţi, având în vedere că mulţi dintre ei sunt afectaţi de modificările fiscale aplicate de guvernanţi în toamna acestui an, precum şi de instabilitatea cadrului legislativ la nivel general.

„Din punctul meu de vedere, 2023 a fost un an cu nişte majorări salariale foarte frumoase, pentru că a fost foarte mult influenţat şi de inflaţia care a apărut din 2022 şi a continuat în 2023, dar în mare parte datorită inflaţiei din 2022. În 2023 am văzut majorări salariale de peste 10%. La ce ne aşteptăm pentru 2024? Eu mă aştept ca aceste majorări să fie mai mici din cauza trendului pieţei şi, în anumite industrii, din cauza modificărilor fiscale. Vor fi industrii care vor fi afectate cel puţin de acest impozit de 1% pe cifra de afaceri. Din punctul meu de vedere, acele companii care au o rată de profitabilitate de sub 6%  vor fi cel mai mult afectate“, a spus Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare în regim temporar APT Prohuman, în cadrul evenimentului ZF HR Conference 2023. Alexandru Soare, CEO al Cares, companie care dezvoltă soluţii ce acoperă activităţile de resurse umane şi salarizare, spune că în 2023 salariile au crescut acolo unde s-a concentrat foarte mult pe zona de calitate.

În zona de IT, de exemplu, salariile au crescut destul de bine, însă CEO-ul Cares spune că, în 2024, bugetul va pune presiune pe alegerile companiilor în ceea ce priveşte candidaţii sau creşterile salariale.

„Acum 10 ani, în condiţiile în care veneau atât de mulţi care se angajau pe un salariu care nu conta atât de mult, conta mult experienţa, acum acest lucru nu mai contează. La nivelul firmelor noastre, am văzut o creştere salarială inclusiv pe poziţiile de importanţă strategică, nu a mai contat un plafon salarial. Când ai văzut candidatul şi ţi-ai dat seama că e foarte aproape de candidatul ideal, companiile din IT&C au făcut acest efort. În 2024, acest lucru nu se va mai întâmpla, odată cu schimbările legislative s-ar putea să îţi doreşti foarte mult un candidat ideal, dar bugetul ar putea pune o mare presiune pe tine“, a detaliat Alexandru Soare.

Adrian Dinu, fondator al Creasoft, companie ce produce sisteme software de monitorizare şi control de la distanţă şi care are un portofoliu de clienţi format din 500 de companii ce adună împreună 35.000 de angajaţi, susţine că media creşterilor salariale pentru angajaţii săi va fi de 10%. „În general, eu fac o negociere cu an­gajaţii în decembrie, anul trecut nu a fost cazul pentru că companiile mici dau salarii mai mari ca să atragă. Vreau să le dau o creştere medie de 10%, le-aş fi dat mai mult, dar de când am văzut din septembrie această frică a clienţilor noştri, pesimismul este mare“, afirmă el.

Andrei Frunză, CEO al platformei de recrutare bestjobs, spune că salariile vor creşte şi anul viitor, iar el prevede creşteri care pornesc de la 10%.

„Vedem şi pentru 2024 o probabilitate mare de creştere salarială la nivelul companiilor private de 10-15% pentru că prin preţ se reglează relaţia dintre cerere şi ofertă. Anul viitor nu va fi mai uşor sau mai simplu, dar credem că va fi mai bun inclusiv pentru angajaţi din punct de vedere salarial pentru că firmele îşi vor adapta salariile şi beneficiile la contextul pieţei“, crede el.

Costin Tudor, fondator şi CEO al platformei Undelucram.ro, susţine că profitabilitatea companiilor va dicta creşterile salariale în anul ce vine.

„Întrebarea este de fapt de ce creştem salariile şi inevitabil mă raportez la acea eficienţă pentru că exemplul procentual, industriile cu cele mai mari procente de creştere sunt învăţământ, sănătate, asistenţă socială, administraţie publică, începe puţin HoReCa şi retail. Creşterile salariale se vor întâmpla în contextul profitabilităţii.“

Astfel, el spune că salariile vor creşte începând de la procente de 3% în 2024 faţă de 2023.

„Va fi cu o separare între specialiştii care îmi aduc plus valoare, respectiv programatori care lucrează la concurenţă. Dacă în prima direcţie voi aloca buget, în al doilea segment este un take it or leave it, mai degrabă nici nu îţi mai fac propunerea de mărire salarială. Ca procent va fi între 3% şi 15%, acel 3% va fi dat doar ca să fie dat ceva pentru că altfel o să pară că nu există discuţiile anuale, dar ca cifre, va fi o sumă foarte mică. Va trebui să fim atenţi cu ceea ce urmează“, a detaliat CEO-ul Undelucram.ro.

Ecaterina Ion, vicepreşedinte al Asociaţiei Business Service Leaders în România (ABSL), asociaţia reprezentativă pentru companiile din sectorul de outsourcing, spune că salariile din această industrie au crescut cu 11% anul acesta, iar pentru anul viitor angajatorii din această piaţă pun pe masă creşteri salariale de circa 7%.

„În studiul ABSL care s-a făcut anul acesta cu sprijinul lui PwC s-a observat că 100% din companiile din industria noastră au avut creşteri salariale. Creşterea medie a fost de 11% pentru anul acesta şi estimăm pentru anul viitor un modest 7% pentru că trebuie să observăm un pic, să vedem ce se întâmplă, mai ales pe partea fiscală. Toată lumea încearcă să clarifice care vor fi priorităţile, mai ales că zona fiscală este un pic nesigură pentru noi toţi“, a spus Ecaterina Ion.

Salariile medii pentru cele mai bine plătite trei poziţii din externalizarea serviciilor de IT sunt ajung la 19.900 de lei brut pe lună, adică circa 11.600 lei net pe lună, valoare valabilă pentru o poziţie în partea de planificare şi dezvoltare, de 19.400 de lei brut pe lună, adică circa 11.300 de lei net pe lună (poziţii în needs identification), şi de 15.400 de lei brut pe lună, respectiv puţin peste 9.000 de lei net pentru poziţii în testare şi implementare.

Pentru poziţii care nu fac parte din sfera de IT, top trei salarii medii sunt de 13.400 de lei brut, circa 7.800 de lei net pentru poziţii în project/process management, 13.000 de lei brut, adică 7.600 de lei net pentru poziţii în marketing, şi de 11.200 de lei brut, respectiv 6.552 de lei net pentru poziţii din sectorul financiar, arată studiul ABSL.

„Salariile în industria de servicii nu sunt chiar în top, acolo conduce banking-ul. La noi vorbim de un salariu lunar brut de peste 12.000 lei, este un salariu bun, media de vârstă în industria noastră, totuşi, este în jur de 33 de ani, deci nu sunt chiar juniori. Media de vârstă a crescut, industria de servicii este încă o industrie tânără în România, au crescut proiectele şi atunci şi specializarea a crescut foarte mult. Sunt din mai ce în ce mai multe poziţii cu valoarea adăugată mai mare, joburi mai complexe, este nevoie de mai multă experienţă, de mai mulţi ani de experienţă pe anumite nişe. Deci salariile sunt în regulă, cred că cea mai mare frică este impozitarea în trepte pe salarii, impozitarea progresivă“, a concluzionat Ecaterina Ion.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO