Proprietăţi

Ovidiu Marian, fostul sef al ANT, CEO la Baneasa

27.04.2007, 18:24 89

Ovidiu Marian, fostul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) si director executiv al hotelului Howard Johnson din Bucuresti, ocupa din luna februarie a acestui an functia de director executiv al proiectului imobiliar Baneasa, cu o valoare estimata la 1,2 miliarde de euro.
"Nu intentionez sa schimb ceva din ce a mers bine pana acum la Baneasa. Suntem o echipa mare, de peste 250 de oameni care dezvoltam in acest moment proiectul Baneasa. In acest an am angajat peste 20 de persoane. Suntem intr-o permanenta cautare pentru cea mai importanta resursa, cea umana", a declarat Marian.
Proiectul imobiliar Baneasa este cel mai mare anuntat pe piata locala pana in prezent, urmand sa cuprinda o zona comerciala cu o suprafata de 450.000 de metri patrati, peste 3.000 de unitati locative si un parc de afaceri cu spatii de birouri de clasa A, cu o suprafata de peste 160.000 de metri patrati.
"Deja vedem cum centrul de afaceri incepe sa se mute spre nord. Nordul devine important si din punct de vedere comercial, iar deschiderea IKEA din martie, precum si lansarea in aceasta toamna a Baneasa Shopping City nu fac decat sa confirme ceea ce noi am estimat acum ani de zile: ca Bucurestiul creste spre nord", spune reprezentantul Baneasa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO