Profesii

Studentii pot face "Stagii pe Bune" in 50 de companii din domeniul IT

26.03.2007, 23:12 22

Asociatsia Studentilor Profesionisti IT&C a ajuns la cea de-a treia editie a programului Stagii pe Bune, care are ca principal obiectiv construirea unui sistem de stagii care sa puna in legatura tinerii talentati cu marile companii din IT. Aproape 50 de companii de IT&C vor oferi in acest an 320 de stagii studentilor. Printre companiile participante se numara Alcatel, Alvarion, BitDefender, Ericsson, Freescale, Oracle, Orange, S&T Romania, Siemens, Softwin. "Companiile sunt din ce in ce mai receptive pentru ca au posibilitatea sa cunoasca tineri foarte talentati pe care ii pot integra ulterior in companie dupa ce acestia isi termina studiile", este de parere Bogdan Iordache, presedintele Asociatiei Studentilor Profesionisti IT&C (ASP), care organizeaza programul. "Ideea ne-a venit dupa terminarea facultatii. Noi suntem fosti studenti ai facultatii de Automatica si Calculatoare. Aflandu-ne cu o bursa in afara tarii ne-am gandit ce programe ne-ar placea sa avem si in Romania. Si asftel ne-am gandit ca un program de stagii ar fi binevenit", spune Bogdan Iordache, presedintele ASP. El adauga ca "in afara faptului ca se dorea o centralizare a stadiilor de stagiatura, voiam si sa convingem companiile sa includa in planurile lor sisteme de stagii". Criteriile de selectie a studentilor difera de la companie la companie. "In general se cauta studenti cu potential care vor sa capete experienta profesionala, au activitati extrascolare interesante si un background care releva si alte colaborari cu industria IT", completeaza Iordache. El adauga ca diferenta dintre un targ de joburi si acest program consta in faptul ca la un targ de joburi companiile cauta oameni cu experienta. Majoritatea studentilor care aleg sa faca un stagiu intr-o companie nu doresc sa se angajeze, ci vor sa aiba in continuare suficient timp pentru a-si continua studiile. "Noi credem ca este un drum de mijloc. Studentii nu pot avea acces intr-o companie altfel decat angajandu-se full time, ceea ce ar insemna compromiterea studiilor, asa ca noi oferim o alternativa", spune Iordache. De obicei dupa terminarea stagiului studentii raman in contact cu cei de la departamentul de resurse umane din compania respectiva. "Studentii raman oarecum legati de organizatia in care au facut stagiul, adica au un avantaj fata de ceilalti candidati in cazul unui viitor proces de recrutare", este de parere Iordache. Fata de editiile anterioare care s-au desfasurat numai in Bucuresti, programul se va extinde anul acesta si in Timisoara, Cluj, Iasi si Brasov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO