Profesii

Profesie nouă pe piaţa muncii: business din "împăcarea" românilor

Profesie nouă pe piaţa muncii: 3.000 de absolvenţi de facultate s-au dus la cursuri de mediatori, sperând să facă business din „împăcarea“ românilor

Onorariul pe care îl primeşte un mediator pentru rezolvarea conflictului reprezintă, în general, jumătate din suma pe care ar încasa-o un avocat pe toată perioada procesului, dacă s-ar ajunge în instanţă

Autor: Adelina Mihai

19.06.2011, 23:32 9550

Adrian Ababei, Aurelia Gafencu, Dan-Constantin Barbu, CristinaBotezatu, Liliana Călin, Alexandru Octavian Cazacu sau Ioana AdinaMarin sunt doar câţiva dintre românii înscrişi în TabloulMediatorilor Autorizaţi, o listă de specialişti şi date de contactaprobată de către Consiliul de Mediere, singura instituţie din ţarăcare oferă astfel de autorizări.

Medierea reprezintă o alternativă de soluţionare aconflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unui mediator autorizat,persoană menită să faciliteze comunicarea şi negocierea între douăpărţi aflate în conflict. Deşi este o profesie reglementată în 2006(în baza Legii 192), primele proceduri de mediere în Româniadatează încă din 1999 (când s-a făcut standard ocupaţional pentrumediator), această activitate fiind practicată la acea vreme înspecial de către ONG-uri, în cadrul unor proiecte. Procesul demediere a fost preluat după modelul nord-american, care are otradiţie de peste 40 de ani în acest domeniu, iar România este unuldin statele europene care are una din cele mai avansate legislaţiiîn domeniu.

Ioana Adina Marin, 35 de ani, este mediator încă din anul 2000.Ea este membru fondator şi director al Asociaţiei Pro Medierea,care desfăşoară activităţi în domeniul medierii (inclusiv cursuride formare de mediatori) din 2001 încoace.

"În general, când apelează la mediator, reprezentanţii părţilorsunt supăraţi unul pe altul şi fie au depăşit faza în care puteausă negocieze direct, fie nu au vrut să facă acest lucru. Eievaluează şi posibilitatea unei acţiuni în instanţă, însă dacă vorsă rezolve repede problema - cum se întâmplă mai ales în cazurilede conflict în relaţiile comerciale - apelează la mediere, fiindmotivaţi de timp şi de costuri", a spus Marin. Absolventă aFacultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, ea faceparte şi din Asociaţia Profesională a Mediatorilor şi este şimembră în Consiliul de Mediere.

În instanţă, temenul mediu de soluţionare a conflictelor dindomeniul relaţiilor comerciale este de trei ani, perioadă în carese introduce acţiunea de judecată (şi poate dura până la un an pânăla prima întrevedere a părţilor), se administrează probele, iardacă una din părţi nu este mulţumită de rezultatul dat dejudecător, merge mai departe. Într-o mediere, un astfel de cazpoate fi soluţionat şi în două şedinţe de mediere, adică în maximumo lună de zile.

Specialiştii spun însă şi că o directivă europeană (52/2008)reglementează medierea în conflictele transfrontaliere. Astfel,dacă doi comercianţi - un furnizor de produse şi un cumpărător-care provin din state diferite vor să desfacă contractul pe care îlau, pot apela la mediere înainte să ajungă la proces.

"Medierea reprezintă o situaţie simplă, a unei proceduriflexibile, informale, prin care oamenii aflaţi în conflict se aşazăla masă ca să discute. Contează foarte mult ca oamenii să înţeleagăce li se întâmplă în procedura de mediere şi că mediatorul nu le dăsoluţii sau sugestii, ci doar îi ajută să ajungă singuri să decidăcare ar fi cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului", aspus Marin.

Românii sunt sceptici, iar mediatorii nu au cazuri derezolvat

Numărul de mediatori autorizaţi români este în creştere, avândîn vedere că serviciul de mediere a devenit din ce în ce maicunoscut, prin intermediul asociaţiilor profesionale alemediatorilor autorizaţi.

Însă nu întotdeauna mediatorii autorizaţi au şi cazuri pe caresă le ducă spre soluţionare.

"M-am autorizat ca mediator la începutul anului, dar nu am avutniciun caz de mediere până în prezent. Părea o profesie deperspectivă şi cred în continuare că este, însă oamenii nu suntinformaţi şi sunt sceptici atunci când aud de mediere. Am înţelestotuşi că există judeţe în care instanţele îşi fac datoria şi îiinformează cu privire la posibilitatea rezolvării coflictului prinmediere " a spus Aurelia Gafencu, 38 de ani, consilier juridic la ocompanie din Constanţa. În opinia sa, este datoria statului să facămai multă promovare profesiei de mediator, pentru că ar economisimai mulţi bani prin faptul că nu ar avea atât de mulţi angajaţi îninstanţe.

La rândul său, Alexandru Octavian Cazacu, avocat în cadrul caseide avocatură Cazacu şi Asociaţii şi mediator autorizat încă dinanul 2008, spune că o mare problemă în România o reprezintămentalitatea oamenilor. "Românul este obişnuit să se certe, iarmedierea este o instituţie care rezolvă conflictele în mod elegant,ceea ce este atipic. Deşi este reglementată, medierea are mariprobleme în implementare, din păcate. Fiind şi avocat, mie mi-ar fimult mai uşor să rezolv cazurile prin mediere înainte să se ajungăîn instanţă, însă nu se întâmplă acest lucru", spune avocatulCazacu din Bucureşti, care a absolvit cursurile de mediator oferitede Fundaţia pentru Schimbări Democratice. El nu a avut niciun cazde mediere de rezolvat din 2008 încoace.

Onorariul unui mediator, la jumătatea celui acordat unuiavocat

Autoritatea de reglementare a profesiei de mediator esteConsiliul de Mediere, un organism de interes public, care nu estesubordonat niciunui minister. În România sistemul este destul deavansat, având în vedere că în alte state europene nu există unorganism care să reglementeze această profesie.

De regulă, una dintre părţile aflate în conflict apelează lamediator, iar medierea se desfăşoară numai în condiţiile în care şicealaltă parte acceptă să participe la discuţi. De asemenea,onorariul mediatorului este plătit de ambele părţi.

"Nu există grile de onorarii sau tarife, este un serviciu depiaţă liberă, în care fiecare îşi stabileşte preţul în funcţie decomplexitatea cazului (există mediere cu mai mult de două părţiimplicate) şi de subiectele aduse în discuţie", a spus Marin. Ea aprecizat că durata celei mai lungi şedinţe de mediere la care aparticipat a fost de 7 ore. De regulă, şedinţele de mediere sedesfăşoară în biroul mediatorului, care trebuie să asigure unteritoriu neutru pentru discuţii.

În general, un mediator câştigă cam jumătate din onorariul pecare îl primeşte un avocat în cazul în care s-ar desfăşura unproces, spun specialişii din piaţă.

"Familia reprezintă un domeniu care capătă din ce în ce maimultă amploare în ceea ce priveşte medierea. Prin Legea 202/2010s-a creat posibilitatea ca soţii să poată desface căsătoria prinacord, inclusiv cei care au copii minori. Şi astfel este mult maisimplu pentru ei să-şi regleze situaţia, pentru că merg în instanţădoar cu o cerere cu acordul de mediere, ceea ce înseamnă că nu seadministrează probe şi nu se face o judecată", a spus Adina Marin.Ea a mai precizat şi că în cazul unui proces, dacă se rezolvăconflictul prin mediere pe parcursul litigiului, se restituie şitaxa de timbru.

Sub 1.000 de euro, preţul unei calificări demediator

Cei care vor să ajungă mediatori trebuie să absolvenţi de studiisuperioare, să aibă experienţă în câmpul muncii de minimum trei anişi să fi absolvit un curs de mediere autorizat.

Cursurile de mediere, care durează 80 de ore (într-o perioadă dedouă săptămâni), costă 3.100 de lei, la care se adaugă taxa deexaminare de 400 de lei. Mediatorii trebuie să aibă un sediuprofesional- birou propriu sau să fie angajaţi în cadrul unui ONGcare desfăşoară activităţi de mediere.

"Abilităţile mediatorului se formează în timpul cursului, careeste în proporţie de 70% parte practică, prin care se dezvoltăabilităţile de negociere şi de comunicare necesare medierii. Amavut la cursuri şi persoane de la 24- 25 de ani până la peste 70 deani. Însă o pondere mai mare a cursanţilor o au cei cu vârstacuprinsă între 34 şi 50 de ani", a adăugat Marin. Ea a precizat căprin intermediul asociaţiei sale au fost formaţi 800- 900 demediatori.

Totuşi, primii români care au văzut o oportunitate de businessdin mediere au fost tot cei cu studii juridice, avocaţii sau foştiijudecători, ieşiţi la pensie, deşi legea spune că absolvenţiioricărei facultăţi pot deveni mediatori.

"Am avut la cursuri, pe lângă avocaţi, consilieri juridici saujudecători şi economişti, profesori, chiar şi preoţi care au spuscă vor să-şi dezvolte abilităţi care să-i ajute în activitatea debază pe care o desfăşoară", a mai spus Marin. Ea a mai precizat că,din experienţa personală, rata de succes a procedurii de mediereeste undeva la 70- 80% din cazuri. "În momentul în care se acceptămedierea există motivaţii puternice ale părţilor să rezolveproblema prin această procedură", a explicat ea.


Ce condiţii trebuie să îndeplinească un mediator:

  • Absolvent de studii superioare

  • Are reputaţie bună şi nu a fost condamnat pentru săvârşirea aunei infracţiuni care ar putea afecta prestigiul profesiei

  • Absolvent al unui curs de formare a mediatorilor organizat deuna dintre instituţiile autorizate de Consiliul de Mediere

  • Are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani sau a absolvit unprogram postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditatconform legii şi avizat de Consiliul de Mediere

Unde se pot face cursuri de mediator

Lista instituţiilor autorizate de Consiliul de Mediere pentrufurnizarea de cursuri de formare de mediatori

  • Asociaţia Centrul de Mediere Craiova

  • Asociaţia Pro Medierea

  • Asociaţia pentru Dialog şi Soluţionarea Disputelor

  • Fundaţia pentru Schimbări Democratice Bucureşti

  • Edumonde Mediation

  • Asociaţia Mediatorilor Ultrasilvam

  • Centrul Regional de Facilitare şi Negociere

  • Human Tool Kit

  • Medierea.ro

  • Opportunity Associates

  • Uzamint

  • Formare în Mediere Mugur Mitroi

Sursa: Consiliul de Mediere (www.cmediere.ro)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO