Prima pagina

TUI preia managementul la Riviera Mamaia

01.11.2002, 00:00 9

Hotelul Riviera din Mamaia, clasificat la trei stele, va fi inclus incepand din vara anului viitor in lantul hotelier RIU Hotels, care apartine celui mai mare tour-operator din Europa, concernul german TUI.
Compania germana va asigura managementul, iar hotelul va fi denumit RIU Riviera Beach, a spus pentru Ziarul Financiar Bernd Rimele, purtator de cuvant al TUI. Cladirea va intra intr-un amplu proces de renovare, care necesita investitii de 1,5 milioane de dolari, lucrarile urmand sa aibe loc in aceasta iarna, a precizat si Ion Tudor, directorul companiei Olanesti SA, care a cumparat in aceasta primavara hotelul de la Ministerul Turismului.
"Contractul de management este deja semnat, RIU va administra hotelul timp de cinci ani, existand si o clauza de prelungire cu acordul ambelor parti", a declarat pentru Ziarul Financiar Tudor. El spune ca 50% din camere sunt deja contractate pentru sezonul viitor de TUI, iar compania a mai semnat contracte si cu alti tour-operatori straini, astfel ca numai 20% din locuri vor mai fi disponibile pentru turistii romani.
Lucrarile de modernizare vor fi finantate din credite bancare in proportie de 50%, restul urmand sa fie acoperite din surse proprii. Potrivit lui Tudor, Riviera a obtinut in acest an o cifra de afaceri de 27 miliarde de lei, fata de sapte miliarde in urma cu un an.
Hotelul era dorit mai de mult de concernul german, care a negociat cateva luni cu Ministerul Turismului preluarea Riviera si a inca unui hotel din Mamaia, Amiral. Chiar daca a fost considerata o tranzactie ca si incheiata, Ministerul nu a acceptat in cele din urma conditiile solicitate de TUI si a decis scoaterea la licitatie cu strigare.
Olanesti SA a platit in aprilie aproape sase milioane de dolari (188,9 miliarde lei) pentru pachetul de actiuni de 96% detinut de Ministerul Turimului la hotelul Riviera. Olanesti SA este cotata pe piata RASDAQ, ultima tranzactie fiind realizata in 25 octombrie la 1.900 lei/actiune. Anul trecut, compania a obtinut, potrivit lui Tudor, o cifra de afaceri de 47 miliarde lei, aceeasi valoare urmand sa fie obtinuta si in 2002, ceea ce inseamna o scadere in termeni reali.
Actionarul majoritar al Olanesti este Oil Tudav SRL din Ramnicu Valcea, iar printre actionarii mai mici se gaseste si fondul de investitii Broadhurst.
Dupa includerea in lantul RIU, hotelul va fi clasificat la trei stele plus, iar preturile ar putea ramane pentru o perioada la acelasi nivel ca in acest sezon, in scop promotional, a mai spus Tudor.
Concernul TUI reuneste 13 companii hoteliere care detin aproape 300 de hoteluri, dintre care numai sub brandul RIU sunt 96 de hoteluri in zece tari. Cinci dintre ele se gasesc in Bulgaria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO